Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Transportul aerian, "în creştere" faţă de anul trecut

Potrivit Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian, traficul de pasageri a crescut cu 11,9 la sută pe an, iar cel de mărfuri a crescut cu 26,5 la sută.

Transportul aerian, "în creştere" faţă de anul trecut
Companiile aeriene cu bilete low cost şi cele tradiţionale au transportat mai mulţi pasageri. Foto: Reuters.

29 Iulie 2010, 13:00

Compania de transport aerian Tarom a înregistrat în iunie o creştere de 31% a numărului de pasageri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, transportând peste 900.000 de pasageri.

"În 2009, Tarom a inaugurat operarea pe 11 noi rute (Amsterdam, Bari, Dubrovnik, Lyon, Geneva, Salzburg, Strasbourg, Veneţia, Zurich, Budapesta şi Belgrad), iar extinderea reţelei a continuat şi în 2010, când în orarul de vară au fost introduse încă trei noi destinaţii: Nisa, Riga şi Damasc", a comunicat compania pentru Mediafax.

Tarom precizează că a luat măsuri de reducere a cheltuielilor, precum scăderea costurilor de distribuţie cu până la 15%, renegocierea contractelor cu partenerii de business, diminuarea cu 10% a costurilor de handling în escalele cu impact major şi analizarea necesarului de servicii care urmează să fie prestate pe toate escalele companiei.

În luna iunie Tarom a anunţat că preconizează în acest an o creştere cu 21% a numărului de pasageri transportaţi faţă de 2009, de la 1,7 milioane la 2,1 milioane de călători. Totodată, compania vizează creşterea gradului de ocupare al aeronavelor, de la 56% anul trecut la peste 60%.

Şi alte companii private din România au înregistrat creşteri

O altă companie care a înregistrat o creştere de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este Carpatair.

Compania a transportat în primele şase luni ale anului 250.000 de pasageri, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit oficialilor companiei.

"Creşterea din prima parte a anului acesta arată o uşoară revenire a industriei aviatice, confirmând în acelaşi timp strategia de dezvoltare a companiei", a declarat Paula Ardelean, directorul de marketing şi vânzări al Carpatair.

Compania aeriană low cost Wizz Air a transportat în primele 6 luni ale acestui an 917.000 pasageri, în creştere cu 31,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat un director din cadrul companiei, pentru DailyBusiness.ro.

"Gradul mediu de încărcare în această perioadă a fost de 84% şi va creşte la o medie de 88% în lunile de vară", a mai declarat directorul din cadrul companiei Wizz Air.

Potrivit Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA), traficul de pasageri a crescut cu 11,9 la sută pe an în iunie, iar cel de mărfuri a crescut cu 26,5 la sută.

Companiile aeriene cu bilete low cost şi cele tradiţionale au transportat mai mulţi pasageri.

Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) este organizaţie care reprezintă aproximativ 230 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 9 la sută din traficul aerian mondial.

Grevele din Grecia nu îi sperie pe turişti
România 15 Iulie 2010, 16:25

Grevele din Grecia nu îi sperie pe turişti

O nouă grevă a controlorilor de trafic aerian din Grecia a dat peste cap mai multe zboruri timp de 4 ore. Turiştii care şi-au...

Grevele din Grecia nu îi sperie pe turişti
Tot mai puţine accidente aviatice în ultimii 15 ani
Documentare 28 Iulie 2010, 15:08

Tot mai puţine accidente aviatice în ultimii 15 ani

Cu toate acestea, un accident aviatic din zilele noastre face mai multe victime decât în trecut, deoarece aeronavele sunt mai...

Tot mai puţine accidente aviatice în ultimii 15 ani
Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește joi cu secretarul general al NATO
România 17 Martie 2026, 22:21

Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește joi cu secretarul general al NATO

Agenda discuțiilor include evoluțiile de securitate internațională și situația de pe flancul estic, cu accent pe regiunea...

Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește joi cu secretarul general al NATO
Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți
România 17 Martie 2026, 21:31

Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți

România deține stocuri suficiente de carburanți, a precizat Bogdan Ivan.

Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți
Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă
România 17 Martie 2026, 21:16

Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă

Drona a fost semnalată la aproximativ 20 de kilometri nord de Vâlcov - a precizat purtătorul de cuvânt al MApN.

Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă
La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale
România 17 Martie 2026, 20:31

La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale

În urma unor controale la vânzătorii de bijuterii, inspectorii ANAF ar fi constatat absența documentelor de proveniență...

La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale
PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar
România 17 Martie 2026, 20:23

PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar

Ministrul Apărării și parlamentarii PNL și USR au declarat că propunerile social-democraților sunt populiste și nu au surse...

PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar
PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu
România 17 Martie 2026, 19:33

PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu

Social-democrații acuză că deputatul a lovit cu pumnul în masă și a țipat la șefa Comisiei Senatoriale de Buget-Finanțe.

PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu

Radio România

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO
Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres
Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe
Liga Campionilor: Bodo/Glimt, revelația competiției, eliminată de Sporting Lisabona cu scorul general de 5-3