Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Transplantarea, afectată de reorganizarea din sistemul sanitar

1.605 medici au plecat numai în acest an din România pentru a profesa în străinătate, în contextul în care un rezident are în primul an un salariu de aproximativ 700 de lei.

Transplantarea, afectată de reorganizarea din sistemul sanitar
Foto: Arhivă.

28 Septembrie 2012, 20:09

În ciuda faptului că programele de sănătate s-au diversificat în ultimii ani, există şi domenii care riscă să fie blocate, cum ar fi operaţiile pe cord pentru copii, aşa cum s-a întâmplat la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

De la stat la privat, din România în străinătate, reprezintă traseul pe care îl parcurg, treptat, atât pacienţii, cât şi medicii români.

În cadrul Congresului Romtransplant, cadrele medicale au atras atenţia asupra câtorva situaţii îngrijorătoare.

Fostul director al Institutului Clinic de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş, profesor universitar Radu Deac, spune că institutul avea zero datorii şi spitalul, în subordinea căruia a fost pus după desfiinţare, avea 700 de miliarde de lei vechi datorie.

"Întrucât activitatea s-a deteriorat prin desfiinţarea institutului, nu s-au mai putut face asemenea transplanturi şi bineînţeles că bolnavii care aşteaptă, care erau în număr de 100 aproximativ, mulţi dintre ei au decedat şi vor deceda în continuare, pentru că nu li se vor face aceste transplanturi, din motive organizatorice, financiare...

"Care este alternativa? Să fie trimişii copiii, care pot, în străinătate, ceea ce ar fi o cheltuială pentru ministerul sănătăţii sau pentru părinţi enormă", a declarat Radu Deac.

Fostul director al Institutului Clinic de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş susţine că o soluţie pentru remedierea problemelor este să se facă un proiect de hotărâre de guvern prin care să se reînfiinţeze institutul.

"La data de 1 octombrie, deci luni, pleacă doi anestezişti şi un cardiolog, exact de la copii. Şi evident că atunci activitatea trebuie să se oprească.

"Toate elicopterele doctorului Arafat, care sunt trimise cu copii noi-născuţi din toate părţile ţării, nu vor mai avea soluţii la Târgu Mureş, din moment ce această activitate nu se mai poate desfăşura; acelaşi lucru pentru transplanturile cardiace", a mai spus Radu Deac.

Pacienţii, principalii afectaţi

Provocările sistemului medical ameninţă transplanturile, pacienţii fiind principalii afectaţi.

Chirurgul Irinel Popescu şi preşedinte al Asociaţiei Romtransplant spune că cea mai mare provocare rămâne în continuare numărul de donatori.

"România, cu siguranţă, are un potenţial mai mare, există mijloace de a valorifica acest potenţial; toate pleacă de la donatori, până la urmă şi atunci, următoarele provocări, dacă vreţi să le numim aşa, ar fi, în orice caz, restabilirea Programului de Transplant Cardiac, program care deocamdată pare oarecum oprit, şi extinderea numărului de procedee la celelalte.

"Nu îndrăznesc să spun că, probabil, e nevoie şi de transplant pulmonar, că probabil e nevoie şi de transplant pancreatic, în sfârşit, e nevoie şi de alte tipuri de intervenţii de acest gen, şi de transplant celular.

"Pe baza creşterii numărului de donatori, pe care o consider principalul obiectiv, trebuie extinse, ca număr, actualele programe - de rinichi şi de ficat, trebuie restabilită situaţia transplantului cardiac.

"Cadrele pot să fie o problemă în viitorul apropiat, datorită acestui fenomen de migrare către zone mai bogate şi cu posibilităţi mai mari", a declarat chirurgul Irinel Popescu.

Preşedinte al Asociaţiei Romtransplant spune că cea mai bună veste constă în creşterea importantă a numărului de procedee de transplant hepatic.

"Au fost câteva procedee foarte avansate care, aş spune, reprezintă într-adevăr progrese majore în programul românesc de transplant", a mai spus Irinel Popescu.

Pacienţii înţeleg condiţiile grele ale medicilor românilor

Pacienţii care au suferit operaţii în trecut vorbesc despre experienţa lor şi înţeleg condiţiile grele ale medicilor românilor.

"Nu ştiu ce salarii au....ca să spun că sunt de mizerie, e poate puţin spus. Cu cât să plăteşti asemenea oameni, care stau de dimineaţa, de la 7:00, până se termină ultima operaţie, iar a doua zi de dimineaţă eşti înapoi, la 7:00.

"Ne mirăm că ne pleacă specialiştii? Toţi cei care ştiu că au nevoie de un transplant să nu aştepte, să se înscrie pe listă.

"Am aşteptat un an jumătate. În momentul în care ai făcut un transplant, te naşti a doua oară", a declarat Daniela Moiceanu, de la Asociaţia Transplantaţilor.

1.605 medici au plecat numai în acest an din România pentru a profesa în străinătate, în contextul în care un rezident are în primul său an un salariu de aproximativ 700 de lei.

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria
România 17 Martie 2026, 13:49

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria

Operatorul public de transport spune că asta înseamnă costuri de patru ori mai mari, dar și timpi mari de așteptare pe podul...

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria
Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri
România 17 Martie 2026, 13:36

Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri

Pentru acest aeroport rămâne însă problema atragerii zborurilor comerciale, în prezent singurele zboruri de linie operate de...

Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri
Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"
România 17 Martie 2026, 13:26

Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"

Un foc aprins în câmp deschis poate deveni în câteva minute un incendiu de proporții. S-a întâmplat zilele trecute în...

Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale
România 17 Martie 2026, 13:23

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale

Testarea nu a fost organizată anul acesta în toate unităţile de învăţământ, profesori din aproximativ 100 de şcoli refuzând...

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale
Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai
România 17 Martie 2026, 13:18

Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai

Minerii sunt nemulţumiţi că nu au primit salariile şi că au fost anunţate concedieri colective.

Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai
Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur
România 17 Martie 2026, 13:08

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur

Astfel, şoferii care sunt prinşi că depăşesc viteza vor primi amenzile prin poştă.

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur
Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
România 17 Martie 2026, 11:40

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Incendiul a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
România 17 Martie 2026, 10:47

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Diana Buzoianu a precizat că au fost demolate peste o sută de construcții ilegale, iar verificările vor continua.

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Radio România

Ministrul Apărării: România are capacități defensive pentru o potențială ofensivă balistică din Iran

Kaja Kallas: UE a început să se adapteze la imprevizibilitatea SUA. Suntem calmi şi ne concentrăm

Kaja Kallas: UE a început să se adapteze la imprevizibilitatea SUA. Suntem calmi şi ne concentrăm

Kaja Kallas: UE a început să se adapteze la imprevizibilitatea SUA. Suntem calmi şi ne concentrăm
Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025

Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025

Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025
BUZĂU: Taxă de 200 de lei încasată de SJU pentru comunicarea orei nașterii, solicitată pentru realizarea astrogramei