"Timișoara îl sărbătorește pe Brâncuși, fiu al acestei țări și precursor al sculpturii moderne"

După succesul expoziției Victor Brauner din primăvară (26.000 de vizitatori), Timișoara închide, în ianuarie 2024, festivitățile legate de evenimentul Capitala Culturală Europeană 2023 cu o altă mândrie națională, Constantin Brâncuși (1876-1957), scrie prestigiosul cotidian Le Monde.

„Un moment istoric, care va rămâne în memoria tuturor”, declara pe 28 septembrie Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș (a cărui reședință este Timișoara), cu ocazia vernisajului expoziției „Surse și perspective românești universale”, la Muzeul Național de Artă.

„Un miracol”, spune la rândul său președintele fundației Art Encounters, Ovidiu Sandor, care a venit cu ideea. „Dacă aș fi știut cât de greu va fi, poate m-aș fi răzgândit”, glumește colecționarul, care împrumută expoziției trei lucrări ale lui Brâncuși.

Acțiunea a fost într-adevăr un pariu nebunesc. Muzeele românești dețin în principal sculpturi academice ale lui Brâncuși, din prima parte a vieții, și nu cele abstracte create după instalarea sa la Paris în 1904. Pentru a convinge marile muzee internaționale să împrumute lucrările cele mai emblematice, Palatul Baroc (sediul Muzeului de Artă) a trebuit să efectueze renovări majore, cu un cost de 2,5 milioane de euro.

Institutul Francez din Timișoara, condus de Tilla Rudel, a facilitat schimburile cu Franța, a doua patrie a artistului devenit cetățean francez naturalizat în 1952.

Curatorul expoziției, istoricul de artă Doina Lemny, și-a pus la bătaie anii îndelungați în care a fost angajată la Centrul Pompidou, din Paris, pentru a obține șapte împrumuturi de la acest muzeu, inclusiv Muza Adormită din 1910.

Ovidiu Sandor, la rândul său, și-a folosit legăturile personale cu Tate Modern pentru împrumutul a trei din cele patru sculpturi pe care le deține muzeul londonez, în special un spectaculos Pește din bronz din 1927. Acolo unde lucrările lipsesc, ele sunt înlocuite cu superbe fotografii de epocă ale sculpturilor lui Brâncuși, furnizate de dealerul de artă londonez David Grob.

Dificultatea, însă, nu a constat doar în obținerea capodoperelor pentru expoziție. Personalitatea lui Brâncuși este învăluită într-un mister la fel de gros precum catifeaua neagră agățată pe pereții Muzeului Național. A realiza o expoziție dedicată „țăranului din Carpați” la Timișoara înseamnă a te confrunta cu inconștientul românesc și cu fantasmele sale.

„Lupt(ăm) împotriva tuturor autoproclamaților brâncușologi care vor să-l reducă pe Brâncuși la folclor sau religios, trăgându-l de la universalism la naționalism”, insistă Doina Lemny.

Loialitate față de moștenirea sa

Brâncuși nu și-a negat niciodată anii de ucenicie de la Craiova și la București. Deși a emigrat la Paris, unde, la începutul secolului al XX-lea, se concentra întreaga avangardă europeană, sculptorul a păstrat mereu legătura cu compatrioții săi, care, la rândul lor, nu au încetat să-i arate admirație.

Între 1907 și 1914, Brâncuși a participat la mai multe expoziții locale, în special cu portrete de copii, inspirate atât de Auguste Rodin, cât și de Medardo Rosso.

În anii 1930, s-a întors de mai multe ori în țara natală pentru a realiza celebra Coloană a Infinitului, compusă dintr-o suprapunere de forme romboidale. Ridicat în 1938 la Târgu Jiu în memoria eroilor români căzuți în timpul Primului Război Mondial, acest totem este însoțit de alte două complexe arhitecturale, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, amenajate astfel încât să formeze o axă în mijlocul orașului.

Loialitatea lui Brâncuși față de moștenirea sa românească nu este însă exclusivă. Deși s-a inspirat din folclorul și meșteșugurile țării sale, Brâncuși a admirat și el, ne amintește expoziția, arta africană. În ceea ce privește sculptura sa Măiastra, o pasăre burtoasă, al cărei nume provine din folclorul românesc, împrumută ceva și de la zeul egiptean Horus.

„Unii specialiști susțin despre Coloana Infinită că este o copie a monumentelor funerare din cimitirele românești”, spune Doina Lemny. ”Dar Brâncuși nu ar fi atins niciodată acest nivel de perfecțiune dacă ar fi reprodus pur și simplu ceea ce meșteșugarii au făcut de secole”.

Doina Lemny pune în perspectivă și ostracizarea lui Brâncuși în timpul regimului comunist. În 1951, autoritățile locale au încercat, dar nu au reușit, să dărâme Coloana Infinitului pentru a recupera metalul. În același an, mai mulți membri ai Academiei Române i-au oferit lui Brâncuși poziția de membru al înaltului for, proiect respins, însă, la presiunile politrucilor comuniști, care l-au numit pe Brâncuși „formalist burghez”.

Comunitatea artistică de la vremea respectivă a îndemnat autoritățile comuniste să sărbătorească împlinirea a 80 de ani ai artistului cu o primă expoziție, în 1956. Ea avea să fie urmată în 1970 de o mare retrospectivă postumă, ce avea să reunească patruzeci și opt de lucrări din cele mai mari muzee ale lumii. „Ceea ce este imposibil astăzi!”, recunoaște Doina Lemny.

Autor: Roxana Azimi

Traducerea: Ruxandra Lambru /RADOR RADIO ROMANIA.