Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Timișoara: Șase pacienți COVID-19 au murit după ce nu au avut acces la ATI

Articol de Alina Bujancă, 10 Noiembrie 2020, 09:32

Șase pacienți cu COVID-19 au decedat la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara după ce nu au mai avut locuri la Terapie Intensivă.

Șeful Secției de boli infecțioase, medicul Virgil Musta, a declarat că este vorba despre persoane în vârstă, cu comorbidități, care au fost internate în secțiile COVID, iar în momentul în care starea lor s-a deteriorat rapid nu au putut beneficia de tratament la ATI, unde ar fi avut șanse de supraviețuire.

Virgil Musta a precizat că aceștia nu au putut fi transferați nici la alte secții din țară, întrucât erau într-o stare foarte gravă.

În Timișoara există 47 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienții cu COVID și, potrivit medicilor, în cazul în care se eliberează unul, imediat este ocupat de un alt pacient.

De asemenea, majoritatea paturilor din secția COVID de la Spitalul Babeș și spitalele suport sunt pline.

Autoritățile caută noi soluții pentru extindere, iar, începând de astăzi, vor fi date în folosință la Clinica ASCAR a Spitalului Municipal 70 de noi paturi care dispun de oxigen, precizează corespondentul RRA Alina Bujancă.

(PH)

127 de români blocați în Dubai, repatriați vineri
România 06 Martie 2026, 22:12

127 de români blocați în Dubai, repatriați vineri

România a început repatrierea cetățenilor afectați de criza din Orientul Mijlociu, primul zbor aducând în țară 127 de români,...

127 de români blocați în Dubai, repatriați vineri
Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, arestat preventiv
România 06 Martie 2026, 22:09

Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, arestat preventiv

Fostul șef al Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, Lică Octavian Parfenie, a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, arestat preventiv
România și Polonia "au o viziune comună în cadrul NATO și al UE"
România 06 Martie 2026, 21:48

România și Polonia "au o viziune comună în cadrul NATO și al UE"

România și Polonia au în acest moment caracteristici similare, spunea președintele României, Nicușor Dan.

România și Polonia "au o viziune comună în cadrul NATO și al UE"
Protest la Cotroceni față de propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
România 06 Martie 2026, 20:16

Protest la Cotroceni față de propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Președintele Nicușor Dan a avut un dialog cu participanții la protestul pentru justiție de lângă Palatul Cotroceni.

Protest la Cotroceni față de propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
"Salvați Copiii" Târgu Mureș lansează o linie de raportare a abuzurilor online
România 06 Martie 2026, 19:54

"Salvați Copiii" Târgu Mureș lansează o linie de raportare a abuzurilor online

Organizația "Salvați Copiii" din Târgu Mureș avertizează asupra riscurilor online pentru copii și adolescenți și lansează...

"Salvați Copiii" Târgu Mureș lansează o linie de raportare a abuzurilor online
Simularea examenelor de evaluare națională și bacalaureat va fi boicotată, anunță liderii sindicatelor
România 06 Martie 2026, 18:34

Simularea examenelor de evaluare națională și bacalaureat va fi boicotată, anunță liderii sindicatelor

Simulările examenelor pentru evaluarea națională sunt programate între 16 și 18 martie.

Simularea examenelor de evaluare națională și bacalaureat va fi boicotată, anunță liderii sindicatelor
Verificări mai complexe a calității apei în aval de barajul Vidraru
România 06 Martie 2026, 18:24

Verificări mai complexe a calității apei în aval de barajul Vidraru

Potrivit celei mai recente informări a DSP Argeș, apa este în continuare nepotabilă.

Verificări mai complexe a calității apei în aval de barajul Vidraru
Consultare publică pentru OUG care va reglementa concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din învățământ
România 06 Martie 2026, 18:22

Consultare publică pentru OUG care va reglementa concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din învățământ

Ministerul Educației anunță și că derulează activități specifice pentru a facilita participarea la simularea examenelor...

Consultare publică pentru OUG care va reglementa concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din învățământ

Radio România

Prețul petrolului european, la cel mai mare nivel din ultimii aproape 2 ani

Președintele Nicușor Dan, către protestatarii de la Cotroceni: De ani de zile, vedem o lâncezeală în activitatea parchetelor | VIDEO

Kievul obţine eliberarea celor 7 cetăţeni ucraineni reţinuţi la Budapesta

Gala RRC 25: Biletele pentru concertul extraordinar susținut de Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase, puse în vânzare