Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Start lent al programului de economisire Junior Centenar

Până la jumătatea acestei luni, au fost alimentate de părinţi aproximativ 11.500 de conturi din cele 4 milioane deschise în cadrul programului Junior Centenar.

Start lent al programului de economisire Junior Centenar

Articol de Iulian Olescu, 28 Aprilie 2019, 09:11

Până la jumătatea acestei luni, au fost alimentate de părinţi aproximativ 11.500 de conturi din cele 4 milioane deschise în cadrul programului Junior Centenar.

Practic, acest serviciu financiar destinat copiilor sub 18 ani prevede ca cei care depun în cont cel puţin 1.200 de lei pe an primesc de la stat o primă de 600 de lei, plus o dobândă de 3 la sută - dublă faţă de cea oferită de bănci.

Programul de economisire pentru copii Junior Centenar nu s-a bucurat de un interes foarte mare din partea părinților în primele luni ale acestui an, explicația principală fiind probabil aceea că statul contabilizează situația conturilor respective abia la final de an, atunci fiind stabilite conturile care au depusă suma minimă de 1200 lei, cea care dă dreptul la o primă de 600 de lei, acordată de către stat pentru anul respectiv.

Astfel până la data de 19 aprilie 2019 au fost alimentate un număr de 11.547 de conturi de economii Junior Centenar, din total de peste 4 milioane deschise automat la Trezoreria Statului pentru fiecare copil cu vârsta de sub 18 ani. Suma totală virata în aceste conturi a fost de peste 12,3 milioane de lei, cei mai mulți părinți interesați de acest program fiind din București și județele Hunedoara, Argeș, Bihor și Bacău.

Conform datelor Ministerului Finantelor Publice, este bine de știut şi faptul că veniturile sub formă de dobânzi și prima de stat înregistrate în contul individual de economii Junior Centenar nu sunt impozabile.

Programul Junior Centenar a fost contestat de preşedintele Klaus Iohannis, care a depus la Curtea Constituţională o sesizare. Şeful statului critică mai multe prevederi ale programului, între care cele de prelucrare a datelor sau modul de deschidere a conturilor. Sesizarea preşedintelui va fi discutată pe 5 iunie, după cum au lăsat să se înţeleagă reprezentanţi ai Curţii Constituţionale./gpodea

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 22:24

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"

USR va sesiza instituțiile statului în legătură cu modul în care s-a desfășurat campania lui Călin Georgescu, a...

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad