Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Specialişti în domeniul minier, audiaţi de Comisia parlamentară

În prima parte a zilei au fost audiaţi adversarii exploatării miniere de la Roşia Montană, pentru ca după-amiază să vină rândul susţinătorilor proiectului.

Specialişti în domeniul minier, audiaţi de Comisia parlamentară
Zona exploataţiei de la Roşia Montană. Foto: Arhivă.

Articol de Bogdan Isopescu, 10 Octombrie 2013, 14:12

Economişti şi activişti pentru protecţia mediului s-au exprimat joi împotriva proiectului de la Roşia Montană, pe care îl consideră un fiasco din mai multe puncte de vedere.

Comisia parlamentară specială îi audiază pe specialiştii care şi-au manifestat dorinţa de a-şi prezenta argumentele.

Până la această oră s-au exprimat adversarii exploatării, pentru ca, după-amiază, să vină rândul susţinătorilor.

Comisia şi-a aşezat cele două tabere faţă în faţă şi în prima parte au fost audiaţi specialiştii care se împotrivesc proiectului şi cei care spun că exploatarea are mai multe hibe şi este în defavoarea statului român şi a comunităţii locale.

Spre exemplu, senatorul PNL, Ioan Ghişe, a realizat un proiect de lege împreună cu doctorul în economie Constantin Cojocaru, prin care se arată că pot fi create mai multe locuri de muncă dacă nu începe exploatarea.

Politici miniere "în schimbare"

Nicolae Bud, doctor în economie şi fost deputat, spune că politica în privinţa exploatărilor miniere din lume se schimbă în aceşti ani, pentru că de foarte multe ori pierderile colaterale pe termen lung sunt mai mari.

În multe cazuri de exploatare, adaugă el, bogăţia minerală nu a dus la dezvoltarea economică a acelui stat.

"România a rămas în afara procesului de instruire şi de cunoaştere a evaluării proiectelor. Afirm în faţa dumneavoastră că în ţări ca Botswana se ştie cu certitudine mai mult decât în România despre proiectele miniere şi evaluarea acestora", spune Nicolae Bud.

Preşedintele Fundaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, Liviu Mihaiu, afirmă că un studiu făcut de specialiştii Universităţii din Viena arată că procentul deţinut de stat în proiectul de la Roşia Montană este neobişnuit de mic pentru industria minieră şi duce cu gândul la o exploatare neocolonialistă, deci în detrimentul statului român.

Liviu Mihaiu spune că este unul dintre cei care s-au deplasat la exploatarea din Noua Zeelandă, exploatare cu care făceau comparaţie reprezentanţii de la Gold Corporation.

"Arealul de exploatare al minei din Noua Zeelandă este cât un stadion. Arealul de exploatare al Roşiei Montana se vede de pe Marte, are un crater de 8 km. Este de peste 40 de kilometri pătraţi", spune Liviu Mihaiu.

El solicită politicienilor să aştepte şi să finanţeze specialiştii români care definitivează metode alternative de exploatare, mai puţin poluante.

În plus, spune el, economia locală şi naţională se poate dezvolta aplicând metodele folosite chiar de prinţul Charles al Marii Britanii la Saschiz, lângă Braşov.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în județul Covasna
România 15 Martie 2026, 09:27

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în județul Covasna

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni coincide cu împlinirea a 178 de ani de la izbucnirea Revoluției Pașoptiste în Ungaria.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în județul Covasna
București: Restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu din cauza surpării asfaltului
România 15 Martie 2026, 09:20

București: Restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu din cauza surpării asfaltului

Luni vor fi stabilite soluțiile tehnice pentru continuarea lucrărilor și pentru restabilirea structurii rutiere pe tronsonul...

București: Restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu din cauza surpării asfaltului
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară
România 15 Martie 2026, 08:10

Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară

Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, a încercat să răspundă întrebărilor studenților nemulțumiți.

Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară
Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare
România 14 Martie 2026, 16:59

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare

Reprezentanții CJ Teleorman spun că asigurarea transportului elevilor este și o cale de reducere a abandonului școlar și dau...

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare
București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România 14 Martie 2026, 14:36

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu

Trafic restricționat temporar pe șoseaua Mihai Bravu din Bucureşti.

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
România 14 Martie 2026, 12:52

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru

Poluarea cu petrol a râului Nistru a fost provocată de atacurile Rusiei asupra unei hidrocentrale din regiunea Cernăuți.

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
România 14 Martie 2026, 12:48

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români

Iniţiativa vizează egalizarea adaosului comercial la aceeaşi categorie de produse şi interzicerea refacturării serviciilor de...

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
România 14 Martie 2026, 11:57

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc

O grenadă de mână din perioada austro-ungară a fost descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc, fiind ridicată în...

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc

Radio România

Radio România Cluj, la a 72-a aniversare

Radio România Cluj, la a 72-a aniversare

Radio România Cluj, la a 72-a aniversare
Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian
CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist

CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist

CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist
BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum