Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sorin Ovidiu Vîntu condamnat într-un alt dosar

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat marţi la 10 ani şi 2 luni închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom.

 Sorin Ovidiu Vîntu condamnat într-un alt dosar

Articol de Florin Lepădatu, 14 Decembrie 2016, 07:46

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat marţi de Tribunalul Bucureşti la 10 ani şi 2 luni închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

În acelaşi dosar, liderul de sindicat Liviu Luca a primit 10 ani închisoare.

Pedepsele au rezultat în urma contopirii cu condamnări primite de cei doi în alte dosare.

Decizia nu este definitivă.

Aceştia se află în prezent în închisoare, ei fiind condamnaţi în iulie 2016 la câte şase ani într-un alt dosar, privind falimentarea frauduloasă a companiei Petromservice.

Potrivit DIICOT, în perioada 2005 - 2006, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi Octavian Ţurcan au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociaţiei şi implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold LTD (controlat la acel moment de Vîntu şi ulterior de Luca) la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), participaţiile (acţiunile) Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se de la 50 la 25 %.

De asemenea, patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi implicit al membrilor săi (74.475 persoane) a mai fost prejudiciat şi cu suma de 12.808.332 euro, pe care Liviu Luca şi-a însuşit-o odată cu preluarea controlului Elbahold LTD la data de 11 septembrie 2006, provenită din folosirea şi traficarea sumei de 90 milioane lei, din fondurile Asociaţiei, obţinută de SC PSV Company (fostă SC Petromservice), din patru contracte de împrumut.

Etichete : sorin ovidiu vintu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
România 26 Noiembrie 2024, 14:59

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat

Deşi în acest moment piaţa europeană de vehicule electrice se află în regres, în special din lipsa...

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
România 26 Noiembrie 2024, 14:48

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali

Șase sirieni încercau să iasă din țară, ascunși în TIR-uri.

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali