Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Solicitarea preşedintelui privind referendumul, aprobată de parlament

Hotărârea Parlamentului cuprinde, pe lângă avizul favorabil, şi recomandarea comisiilor juridice ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia.

Solicitarea preşedintelui privind referendumul, aprobată de parlament
Foto: Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 13 Februarie 2017, 17:19

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, cu unanimitate de voturi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de organizare a unui referendum privind continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Hotărârea Parlamentului cuprinde, pe lângă avizul favorabil, şi recomandarea comisiilor juridice ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

Potrivit legii fundamentale, şeful statului va stabili, prin decret, data când va fi organizată consultarea populară şi întrebarea care le va fi adresată românilor cu acest prilej, precizează redactorul nostru, Angela Matei.

Inundațiile din Suceava: „Mai puțin de 20% din sinistrați” aveau asigurarea obligatorie pentru locuință
România 02 August 2025, 11:35

Inundațiile din Suceava: „Mai puțin de 20% din sinistrați” aveau asigurarea obligatorie pentru locuință

Din bilanțul de până acum, peste 680 de locuințe din Suceava sunt afectate, între care 41 distruse total.

Inundațiile din Suceava: „Mai puțin de 20% din sinistrați” aveau asigurarea obligatorie pentru locuință
Judeţul Alba: Incendiu la Fabrica de Arme din Cugir, la o hală de muniţie
România 02 August 2025, 03:50

Judeţul Alba: Incendiu la Fabrica de Arme din Cugir, la o hală de muniţie

UPDATE: Incendiul izbucnit noaptea trecută la fabrica de armament din Cugir a fost stins.

Judeţul Alba: Incendiu la Fabrica de Arme din Cugir, la o hală de muniţie
Un prim pachet de ajutoare pentru Suceava şi Neamţ a fost anunţat de guvern
România 01 August 2025, 23:50

Un prim pachet de ajutoare pentru Suceava şi Neamţ a fost anunţat de guvern

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că săptămâna viitoare, după evaluarea pagubelor din teritoriu, guvernul va acorda alte...

Un prim pachet de ajutoare pentru Suceava şi Neamţ a fost anunţat de guvern
Judeţul Suceava are nevoie de 78 milioane euro pentru reconstrucţii după inundaţii şi de ajutor fizic
România 01 August 2025, 23:42

Judeţul Suceava are nevoie de 78 milioane euro pentru reconstrucţii după inundaţii şi de ajutor fizic

Prefectul Traian Andronachi a subliniat că sinistraţii au primit suficiente rezerve de apă, mâncare şi produse de igienă.

Judeţul Suceava are nevoie de 78 milioane euro pentru reconstrucţii după inundaţii şi de ajutor fizic
România 01 August 2025, 23:06

Judeţul Neamţ: stare de alertă de 30 de zile, la nivelul comunei Poiana Teiului

Măsura a fost luată, începând cu ora 21:00, ca urmare a situației de pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz.

Judeţul Neamţ: stare de alertă de 30 de zile, la nivelul comunei Poiana Teiului
Ministrul sănătății îi cere demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca
România 01 August 2025, 22:24

Ministrul sănătății îi cere demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca

Ministerul a găsit o serie de nereguli în secția de arși a spitalului bucureștean.

Ministrul sănătății îi cere demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca
Candida Auris, găsită în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca
România 01 August 2025, 20:27

Candida Auris, găsită în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca

Prezența ciupercii Candida Auris a fost confirmată de Inspecția Sanitară de Stat în compartimentul pentru arși din cadrul...

Candida Auris, găsită în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca
Procuror din Galaţi, trimis în judecată pentru ascundere şi distrugere de probe
România 01 August 2025, 19:16

Procuror din Galaţi, trimis în judecată pentru ascundere şi distrugere de probe

Nicolae Cuzi este acuzat de favorizarea infractorului, după ce a ajutat să scape de pedeapsă un preot care a violat o fată de...