Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

"Săptămâna Prevenirii Criminalităţii" are loc în perioada 29 septembrie – 3 octombrie în București.

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii
Foto: Arhiva.

28 Septembrie 2014, 18:32

„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” are loc în perioada 29 septembrie – 3 octombrie in Bucuresti.

Poliţiştii se vor întâlni cu sute de cetăţeni, de la cei mai mici, până la cei mai vârstnici, cărora le vor oferi recomandări, explicaţii, exemple utile despre cum să se ferească pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor.

Astfel, în fiecare zi, pe parcursul săptămânii viitoare, începând cu ora 10.30, poliţiştii de la prevenire şi-au planificat întâlniri, lecţii deschise, discuţii, scenete, filmuleţe educative, pentru cetăţeni, de la cei mai mici, până la cei mai vârstnici”.

Luni in prima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, poliţiştii vor face o vizită la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, unde, vor arăta în faţa a 150 de elevi din clasele IX-XI, filmul „Cheia e la tine!” (utilizat în cadrul Campaniei „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!”). Apoi, împreună vor discuta pe marginea aspectelor reliefate în film. Tinerii vor primi recomandări privind utilizarea în siguranţă a calculatoarelor şi a comunicaţiilor electronice.

Marti in cea de-a a doua zi este dedicată sutelor de copii din clasele I şi a II-a din cadrul Şcolii „Anastasia Popescu”, care vor asculta adevărate lecţii despre modalităţile de reducere a riscului de victimizare în diverse situaţii. Evenimentul se va desfăşura în holul din faţa sălii „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al M.A.I., unde poliţiştii vor pregăti pentru cei mici, standuri cu materiale tematice, demonstraţii privind realizarea DVD-urilor educative cu personajele „PitiClic” şi „DubluClic” şi un minispectacol educativ susţinut de Leon Magdan.

În cea de-a treia zi, poliţiştii de prevenire din cadrul I.G.P.R. se vor îndrepta către persoane vârstnice, pentru care vor pregăti, în Centrul Cultural al MAI, materiale video pe teme privind furturi din locuinţe, tâlhării în spaţii publice, furturi din buzunare şi standuri cu pliante preventive şi reviste. Cu această ocazie, se va lansa Campania de prevenire a înșelăciunilor prin metoda „Accidentul”. Leon Magdan va susţine un minispectacol de tehnică a „umbrelor”.

Poliţiştii vor dedica ziua de joi, 2 octombrie, femeilor. În Pasajul Universităţii, fiecare femeie va primi flyere şi scrisori tematice, le va fi prezentată o scenetă de teatru având ca subiect violenţa în familie (de două ori la interval de o jumătate de oră).

După fiecare dintre cele două reprezentaţii, ofiţerii I.C.P.C. şi reprezentanţii Asociaţiei „Necuvinte” vor discuta cu femeile aflate în zonă şi le vor distribui acestora materiale informative.

Ultima zi a campaniei este dedicată siguranței rutiere. Poliția Română Alege Viața!

Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Politiei Romane, este organizatorul celei de-a noua editii a Saptamananii Prevenirii Criminalitatii.

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare
România 14 Martie 2026, 16:59

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare

Reprezentanții CJ Teleorman spun că asigurarea transportului elevilor este și o cale de reducere a abandonului școlar și dau...

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare
București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România 14 Martie 2026, 14:36

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu

Trafic restricționat temporar pe șoseaua Mihai Bravu din Bucureşti.

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
România 14 Martie 2026, 12:52

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru

Poluarea cu petrol a râului Nistru a fost provocată de atacurile Rusiei asupra unei hidrocentrale din regiunea Cernăuți.

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
România 14 Martie 2026, 12:48

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români

Iniţiativa vizează egalizarea adaosului comercial la aceeaşi categorie de produse şi interzicerea refacturării serviciilor de...

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
România 14 Martie 2026, 11:57

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc

O grenadă de mână din perioada austro-ungară a fost descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc, fiind ridicată în...

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
România 14 Martie 2026, 11:51

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută

Platformele eviza.mae.ro şi econsulat.ro au fost ţinta unui atac cibernetic, la începutul nopţii trecute.

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului
România 14 Martie 2026, 11:51

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului

Restricţia vizează sectorul cuprins între Călimăneşti şi Câineni şi va fi valabilă zilnic, de luni până sâmbătă inclusiv.

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului
Audituri externe la STB şi Termoenergetica
România 14 Martie 2026, 10:21

Audituri externe la STB şi Termoenergetica

Consiliul General al capitalei a aprobat și proiectul conform căruia bucureștenii vor avea dreptul la facturi diminuate în...

Audituri externe la STB şi Termoenergetica

Radio România

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum
Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump
A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice
CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini