Roşia Montană, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul UNESCO

Intrată în vizor internaţional în perioada în care se intenţiona revenirea la exploatarea industrială a minereurilor de la Roşia Montană, zona e inclusă acum pe lista indicativă a României pentru patrimoniul UNESCO.

La Institutul Naţional al Patrimoniului se află, între priorităţi, şi revizuirea acestei liste.

Ministerul Mediului şi Ministerul Culturii nu întâmplător conlucrează, în condiţiile în care Convenţia Patrimoniului Mondial priveşte unitar protejarea patrimonului cultural şi natural universal.

Arhitectul Ştefan Bâlici, numit, cu puţin timp în urmă, director interimar al Institutul Naţional al Patrimoniului, a precizat, într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate, că cele două ministere care au acţionat în tandem au anunţat iniţierea procedurilor de revizuire a listei indicative cu participare publică, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în 1991, când s-a alcătuit prima listă naţională, cu 15 monumente.

Procedura ar trebui să fie finalizată până la sfârşitul acestui an, incluzând monumente de patrimoniu cultural, industrial, dar şi de peisaj cultural, aşa cum e şi cazul de la Roşia Montană. Ce principii şi ce etape ar fi de urmat aici - asta este acum întrebarea.

Ştefan Bâlici: Înscrierea în lista indicativă, în această anticameră a patrimoniului mondial, presupune, în mod firesc, şi un grad de protecţie suficient. Şi este o condiţie ca siturile care sunt propuse pentru înscrierea în lista patrimoniului mondial să beneficieze de protecţie maximă prin sistemul naţional. În cazul nostru, la Roşia Montană, patrimoniul de acolo şi, cu precădere, patrimoniul minier a beneficiat de acest statut de protecţie, instituit atât prin Legea monumentelor istorice 422/2001, cât şi prin planul de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a III-a - zone protejate, care e aprobat prin Legea 5/2000. Ambele acte normative instituie categorii de protecţie pentru patrimoniul cultural naţional şi Roşia Montană se găsea în categoria de maximă importanţă în baza ambelor acte. Deci, în mod normal, nici nu ar fi trebuit să vorbim despre vreun proiect minier în carieră deschisă, care presupune dinamitarea munţilor care conţin chiar monumentele despre care vorbim.

Reporter: Ce etapă urmează, cât durează între această anunţare a intenţiei României, nu, o listă indicativă e o declaraţie de intenţii până la includerea efectivă?

Ştefan Bâlici: E, într-adevăr, un început. UNESCO impune drept condiţie şi un plan de gestiune pentru situl respectiv. Altfel spus, statul trebuie să facă dovada capacităţii şi voinţei de a proteja patrimoniul pe care doreşte să îl promoveze la statut de patrimoniu universal. Acest plan de gestiune, bineînţeles, trebuie să includă toate părţile interesate de dezvoltarea sitului şi a zonei înconjurătoare, că nu putem vorbi de sit fără contextul său teritorial, prin o dezvoltare evident axată pe protejarea şi punerea în valoare a resurselor cu adevărat perene ale locului care sunt patrimoniu cultural şi patrimoniu natural.

Reporter: Coordonator al acestei ample şi importante acţiuni cine ar trebui să fie?

Ştefan Bâlici: În baza legii, dosarul de candidatură pentru patrimoniul mondial este în sarcina Institutului Naţional al Patrimoniului. Şi ceea ce ne propunem este, bineînţeles, să începem prin formarea unei echipe de profesionişti cu experienţă în astfel de cazuri de alcătuire a unor dosare pentru patrimoniu mondial. Şi intenţia noastră este să acordăm rolul principal de coordonare a dosarului unui specialist internaţional, cu experienţă internaţională în domeniul coordonării dosarelor de patrimoniu mondial.