Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România va produce pentru toate țările UE muniție pentru tancurile Abrams și K9

"Apel matinal" - Invitat: ministrul economiei, Bogdan Ivan.

România va produce pentru toate țările UE muniție pentru tancurile Abrams și K9
Bogdan Ivan. Foto: Arhivă / gov.ro.

Articol de Daniela Petrican, 18 Iunie 2025, 09:21

Uzina de Produse Speciale din Dragomirești, județul Dâmbovița va fi singura din Europa care va produce muniție la standardele Alianței Nord-Atlantice, conform ministrului economiei, Bogdan Ivan. În acest sens, pentru a asigura capacitatea de producție, România va înființa un centru de excelență NATO în baza unui acord semnat între statul român și guvernul Statelor Unite ale Americii. De asemenea, la uzina Automecanica din Moreni a fost analizată ieri situația fabricii înființată încă din 1968 pentru producția de echipamente militare. După anul 2000, aici se fabrică inclusiv transportorul amfibiu blindat românesc Saur 2, un proiect dezvoltat de specialiștii români. Invitat la "Apel matinal" este ministrul economiei Bogdan Ivan. Bună dimineața!
Sărut mâinile! Bună dimineață dumneavoastră și ascultătorilor!
Ce tipuri de tehnică militară vom putea produce în țară? Există acum cerere și pentru armată, și pentru export?
Este evident; din nefericire, există cerere pentru acest tip de produse și e și normală și justificată, atât pentru Ministerul Apărării din România, cât și pentru foarte multe alte state din Europa și nu numai. În momentul de față, așa cum ați spus foarte bine, ieri am fost la Uzina de Produse Speciale Dragomirești, în județul Dâmbovița, unde am pregătit o investiție de 220 de milioane de dolari. Am semnat documentele, letter of request, în baza acordurilor cu Statele Unite ale Americii și acolo o să dezvoltăm Centrul de Excelență în Muniție al NATO în Europa. Iar cele mai uzitate tipuri de proiectile - și anume 120 și 155-ul - vor fi produse aici. Ele sunt compatibile cu tancurile Abrams, care sunt prezente astăzi în 14 state din Europa, și cu cele sud-coreene K9 care, de asemenea, vor fi produse în România în următorii doi ani. Ceea ce e foarte important e că prin această investiție strategică aducem tehnologie de vârf la nivel mondial aici, în România, în apărare. E un proiect unic pentru faptul că în ultimii 35 de ani, pe segmentul de muniție, Statele Americii n-au mai dat patentul pentru a fi folosit în vreo altă țară; ceea ce e extrem de important pentru noi e că putem să-l folosim acum, proprietatea intelectuală acelor proiectile, să o facem împreună cu companii românești și să producem aici, şi doi, faptul că avem acest centru în care avem și cercetare, în care avem și noile tendințe și o să avem cei mai buni oameni din toată Europa aici, în România. Avantajul foarte mare: producem în România pentru armata României, dar pentru întreaga Uniune Europeană. Ceea ce automat este un interes economic strategic al țării noastre, faptul că într-o situație de conflict nu e dependentă de fluxuri din alte state, iar, să dea Dumnezeu să fie pace peste tot, noi suntem cei care furnizăm muniția pentru tancurile Abrams și K9 pentru toată Uniunea Europeană. E un foarte mare plus: locuri de muncă, impozite și taxe care ajung automat în județul Dâmbovița și în România.
Ați spus multe chestiuni importante, aș vrea să le iau cumva pe rând. În primul rând, să ne spuneți care sunt avantajele recentului acord de producție a muniției tip NATO la Dragomirești. Mă refer inclusiv și la cele economice.
În primul rând, dincolo de avantajele de securitate, faptul că noi avem producție internă pentru Armata României, ceea ce într-o situație potențială de conflict, atunci când statele își păstrează propriile stocuri în materie de apărare și muniție, noi, dacă nu am avea această capacitate de producție, am fi dependenți de importuri din alte state. În momentul unui conflict, automat ele se suspendă. Să ferească Dumnezeu să fie nevoi de ele, dar astăzi, prin această capacitate care va fi gata în 2027, deja am pus bazele independenției noastre din punct de vedere al muniției pentru tancuri, unu. Doi, economic este un foarte mare avantaj pentru că, în primul rând, investim peste 220 de milioane de dolari în primă etapă în Dragomirești, urmând ca, în etapă următoare, parte din producția noastră, pentru că vorbim de o producție care nu va acoperi doar necesarul României, ci al întregii Uniuni Europene pentru tancurile Abrams, va merge la export. Asta înseamnă automat că vom dezvolta nivelul de producție, vom angaja, în continuare, sute de oameni și, parte din balanța comercială a României, eu estimez exporturi de cel puțin 2 miliarde de dolari anual, vor ajunge înapoi în compania de stat român, a statului român, în companiile locale din județul Dâmbovița, și pe orizontal în foarte multe alte companii, pe lângă impozite și tarife, sute locuri de muncă și foarte mulți bani care ajung înapoi în România. E un foarte mare avantaj. Din nefericire, nu e poate cea mai fericită industrie, pentru că e normal să ai pace în lume, dar uneori, pentru a păstra pacea în lume ai nevoie să fii pregătit, iar noi ne pregătim și gândim strategic. Nu vorbim doar de muniții acum în România, vorbim de acest proiect extrem de important, dar vorbim în paralel de alte cinci proiecte pe care le dezvolt în această perioadă la Ministerul Economiei, prin care asigurăm materia primă critică pentru tot ce înseamnă armament și muniție în țara noastră. Și aici pot să dau exemplul următor, pulberile, la fabrica de pulberi "Victoria" din județul Brașov, chiar în aceste zile definitivăm joint venture-ul de asociere cu cel mai mare producător european de armament, și anume Rheinmetall, pentru a ne produce propria noastră pulbere și pentru a exporta și în alte state din Uniunea Europeană, acolo e o investiție de 500 milioane de euro, pentru care am luat și bani europeni, și banii bugetului de stat, și bani din partea partenerului din Germania. Noi o să acoperim necesarul României, iar pe lângă asta o să ne extindem undeva încă șapte, opt țări europene care vor primi pulberi de la noi. Astăzi, termenul de așteptare pentru această materie critică este de doi ani de zile și depindem de surse de aprovizionare din Asia. Doi, expozibili TNT și RDX la Făgăraș; am alocat 100 de milioane de lei la începutul anului și până la /.../ avem producție de TNT și RDX care și el ca să-l aduci astăzi în România depinzi de furnizori din Asia și durează aproximativ vreo doi ani de zile până când el ajunge pe masa companiilor de armament din România. Strategic, anul ăsta am, în bază un parteneriat tot cu o companie din SUA, facem primele drone românești, drone militare românești, ceea ce prezintă o avanpremieră. Iar noi, prin această mișcare, ne poziționăm ca un stat care poate să fie parte din Uniunea Europeană și care poate să furnizeze tehnică militară și pentru alte state. Nu vom putea să concurăm, de exemplu, cu Germania, cu Rheinmetall-ul ca să producem tancuri, când noi ne-am ales nișele în care putem să fim foarte buni și în top trei la nivel european și acolo investim foarte tare. Avem resurse umane, avem infrastructură uriașă încă de acum zeci de ani și e păcat să rămână în paragină, în contextul în care avem toate aceste oportunități pe care le putem dezvolta. Vreau să vă dau exemplul Uzinei Mecanice București, unde producem Piranha V, tocmai am încheiat un lot de 132 pentru Armata României; urmează să ne extindem, căutăm contracte în toată lumea, tocmai pentru a aduce bani în România și a exporta tehnică în alte state.
Dar care sunt tehnologiile sau inovațiile care diferențiează uzina de la Dragomirești față de altele din Europa?
Sunt lucruri complementare. Pot să vă spun astăzi, muniția pentru tancul Abrams; tancul Abrams este de producție SUA. El e poate cel mai extins ca utilizare tanc modern din lume. În momentul de față este evident că el are nevoie de muniție. Cea mai volatilă materie în apărare e muniția, cartușe, obuze. În clipa în care noi reușim să facem producție aici cu tehnologie americană, e evident că suntem unicii producători în Uniunea Europeană de astfel de muniție și e un avantaj strategic uriaș, economic și de securitate. Adică este evident faptul că, în clipa în care noi avem cea mai nouă tehnologie pe piața mondială, o folosim împreună cu partenerul american General Dynamics, este evident că suntem competitivi și suntem unul dintre cei mai importanţi jucători pe piața de apărare a lumii, cel puțin pe acest capitol în Europa. Nu știu dacă mai sunt alte zone în care România este unic producător pentru o anumită industrie în întreaga Uniunea Europeană.
Există un plan pe termen lung de a transforma România într-un hub regional de producție militară pentru NATO?
Este evident că sunt acele zone, cum ar fi muniția, cum ar fi inteligența artificială, cybersecurity, dronele, zona de mentenanță care și ea este extrem de importantă, pentru că ați vorbit mai devreme de Uzina Mecanică Moreni, în care noi putem să fim foarte competitivi. Nu văd, de exemplu, cum am putea să concurăm Rheinmetall din Germania la producție de tancuri, dar, în același timp, putem pe aceste nișe extrem de importante să fim top 3 european sau poate chiar numărul 1, iar în perspectiva în care avem proximitatea războiului în preajma României, în perspectiva în care suntem țara europeană cu cea mai mare deschidere la Marea Neagră, Caucaz, rolul nostru geopolitic este unul extrem de important. Avem acești ași în mânecă, sper din suflet că vom capacitatea ca și clasă politică să fructificăm aceste oportunități de relații directe pe care le avem și cu Statele Unite ale Americii, și cu Uniunea Europeană, și cu partenerii noștri din Orientul Mijlociu și un rol extrem de important în reconstrucția Ucrainei. Sunt oportunități care nu vin în fiecare zi, sunt oportunități pe care cu foarte multă seriozitate le putem trata și putem cu adevărat să aducem industria de apărare ca să fie o componentă critică pentru economia României și să ducă o foarte mare plus-valoare în economie. Avem această infrastructură uriașă în România construită înainte de 1989 în cea mai mare parte. Abia acum, la Carfil, am alocat alte 20 de milioane și vom începe prima construcție de la zero în ultimii 35 de ani pentru o fabrică de armament, ceea ce reprezintă un start. Au încremenit 35 de ani companiile în această industrie, eu cred că e vremea să rănască și din perspectiva securității, pentru că e extrem important ca noi să ne producem pentru noi tot ce înseamnă industrie și tehnică militară pentru a putea fi pregătiți pentru cel mai negru scenariu, dar, în același timp, odată puse în valoare aceste capacități, să producem pentru alte state, să aducem bani în România și să devenim un hub regional.
Domnule ministru, mai am o ultimă întrebare pentru dumneavoastră, care mai este situația la Praid?
Mai devreme vorbeam cu colegii mei de acolo, tocmai am primit ultimele date referitoare la salinitatea din mine. Este ajunsă la aproximativ 310 grame de sare pe litru. În momentul de față s-a oprit intrarea apei dulci în mină prin niște pompe și prin bypass-uri la care se lucrează acum. M-am asigurat că atât constructorul, cât toți cei implicați își fac treaba și, deși nu este stilul meu, am creat un sistem de monitorizare video-audio din trei în trei ore în care ridicăm o dronă și ne uităm dacă își respectă contractul constructorul, are muncitorii pe care și-i a asumat în planul de lucru, are utilaje la fața locului și respectă termenele. În caz contrar, în 48 de ore de la nerespectarea graficului de execuție, va fi reziliat contractul, va primi penalități și va merge acasă. E o situație complicată. S-au montat, până la finalul săptămânii trecute, ultimii senzori seismici prin care în următoarele patru săptămâni se va putea ști foarte clar dacă apa va putea să fie evacuată din mină sau nu, se va putea ști foarte clar dacă zona turistică va putea să fie evacuată sau nu și să fie redeschisă publicului larg și explorăm orice posibilitate. Unu, dacă se va putea deschide vechea mină în condiții de siguranță, o vom face și avem resurse pentru asta. Doi, în această situație, apa cu saramură, apa cu sare de acolo va putea să fie deversată în condiții de siguranță într-o locație deja găsită de prefectul județului Harghita, împreună cu oamenii de acolo, unde s-ar putea crea un lac artificial sărat, pe modelul Lacului Ursu, să fie o atracție turistică. Și trei, luăm în calcul la modul foarte serios și deja avem specialiști, unii din cei mai buni specialiști din Europa la fața locului, care cartografiază subsolul și urmează să vină cu expertiză tehnică, în care noi vor propune sau o nouă exploatare de sare, pentru că masivul de sare este unul uriaș acolo, în altă locație, dar tot la Praid, sau o nouă mină turistică.
Mulțumim pentru prezența la "Apel matinal"!
Cu mare drag!

Etichete : bogdan ivan
Asociația Prosumatorilor cere menținerea programului Casa Verde Fotovoltaice
România 18 Iunie 2025, 09:49

Asociația Prosumatorilor cere menținerea programului Casa Verde Fotovoltaice

Peste 120.000 de gospodării au panouri fotovoltaice, susține Asociația Prosumatorilor.

Asociația Prosumatorilor cere menținerea programului Casa Verde Fotovoltaice
La Romsilva, „plăţi necuvenite şi subevaluarea patrimoniului”
România 18 Iunie 2025, 08:01

La Romsilva, „plăţi necuvenite şi subevaluarea patrimoniului”

Curtea de Conturi a României a sesizat organele de urmărire penală în cazul Regiei Naţionale a Pădurilor, Romsilva.

La Romsilva, „plăţi necuvenite şi subevaluarea patrimoniului”
MAE, demersuri pentru a acorda protecţie consulară cetăţenilor români din Israel
România 18 Iunie 2025, 07:55

MAE, demersuri pentru a acorda protecţie consulară cetăţenilor români din Israel

Până acum, trei grupuri de pelerini au părăsit Israelul către Egipt.

MAE, demersuri pentru a acorda protecţie consulară cetăţenilor români din Israel
Sindicatele din învățământ anunță grevă japoneză în școli, institute de cercetare și biblioteci universitare
România 18 Iunie 2025, 07:36

Sindicatele din învățământ anunță grevă japoneză în școli, institute de cercetare și biblioteci universitare

Va fi grevă japoneză miercuri, fără afectarea activității în unitățile de învățământ, în bibliotecile...

Sindicatele din învățământ anunță grevă japoneză în școli, institute de cercetare și biblioteci universitare
PSD, PNL, USR şi UDMR reiau negocierile atât pentru măsurile fiscale
România 18 Iunie 2025, 07:32

PSD, PNL, USR şi UDMR reiau negocierile atât pentru măsurile fiscale

Cele 4 partide discută și şi pentru repartizarea ministerelor în viitorul guvern.

PSD, PNL, USR şi UDMR reiau negocierile atât pentru măsurile fiscale
Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală privind Romsilva și Transelectrica
România 17 Iunie 2025, 19:30

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală privind Romsilva și Transelectrica

Curtea de Conturi a descoperit nereguli la Romsilva și Transelectrica.

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală privind Romsilva și Transelectrica
Uzina de Produse Speciale din Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, va fi singura din Europa care va produce muniţie NATO
România 17 Iunie 2025, 19:20

Uzina de Produse Speciale din Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, va fi singura din Europa care va produce muniţie NATO

Tot ceea ce înseamnă muniţie pentru tancul Abrams, tot ceea ce înseamnă muniţie pentru K9 va fi produsă în România şi va fi...

Uzina de Produse Speciale din Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, va fi singura din Europa care va produce muniţie NATO
Cod galben de viituri pe Crişul Repede
România 17 Iunie 2025, 19:14

Cod galben de viituri pe Crişul Repede

E cod galben de viituri pe Crişul Repede pe raza judeţelor Bihor şi Cluj.

Cod galben de viituri pe Crişul Repede