Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România, "pe ultimul loc în UE la exploatarea patrimoniului"

România este pe ultimul loc la nivel european, când vine vorba de îngrijirea şi exploatarea patrimoniului cultural, susţine eurodeputatul Mircea Diaconu.

România, "pe ultimul loc în UE la exploatarea patrimoniului"
MIrcea Diaconu. Foto: wikipedia.org.

Articol de Raul Matiş, Târgu Mureş, 14 Februarie 2015, 08:26

România este pe ultimul loc la nivel european, când vine vorba de îngrijirea şi exploatarea patrimoniului cultural, susţine eurodeputatul Mircea Diaconu.

Vicepreşedintele Comisiei pentru educaţie şi cultură a Parlamentului European a precizat ieri, la Sighişoara, că lucrează la un raport pe tema patrimoniului cultural european, iar în luna septembrie urmează să îi propună legislativului adoptarea unui act normativ la nivel european.

"Pentru asta am făcut tot felul de studii de comparaţii pe diverse domenii, între ţările europene. Stăm cel mai prost, deci din toate punctele de vedere stăm cel mai prost. Nu pentru că nu am avea patrimoniu, avem, uriaş şi lăsat în paragină, de nedescris, faţă de alţii, alte ţări care trăiesc aproape numai din asta, sunt câteva ţări din Europa care exact din asta trăiesc, din a arăta şi a exploata şi a fi mândri de ce au", a spus Mircea Diaconu.

Eurodeputatul s-a întâlnit la Sighişoara cu reprezentanţi ai societăţii civile, consilieri locali şi investitori din zonă, cărora le-a prezentat intenţiile europenilor în privinţa patrimoniului.

El a subliniat că este necesar un proiect regional viabil, pe un circuit cultural turistic care să poată obţine finanţare europeană.

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
România 26 Noiembrie 2024, 14:59

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat

Deşi în acest moment piaţa europeană de vehicule electrice se află în regres, în special din lipsa...

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
România 26 Noiembrie 2024, 14:48

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali

Șase sirieni încercau să iasă din țară, ascunși în TIR-uri.

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL
România 26 Noiembrie 2024, 13:21

Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL

Conferința este susținută de doi specialiști francezi Claire Petit, expert în siguranța vehiculelor în cadrul Renault Group...

Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL
Studiu: Peste 90% dintre liceenii din mediul rural au cunoștință de cazuri de abuz fizic
România 26 Noiembrie 2024, 13:17

Studiu: Peste 90% dintre liceenii din mediul rural au cunoștință de cazuri de abuz fizic

Potrivit unui studiu realizat de World Vision România, jumătate dintre adolescenți au cunoștințe de cazuri de abuz în...

Studiu: Peste 90% dintre liceenii din mediul rural au cunoștință de cazuri de abuz fizic
Şeful de la Biroul pentru imigrări al județului Ialomița, arestat preventiv pentru mită
România 26 Noiembrie 2024, 12:19

Şeful de la Biroul pentru imigrări al județului Ialomița, arestat preventiv pentru mită

Potrivit DNA, inculpatul ar fi primit, cu titlu de mită, de la un polițist 7.000 de euro și 12.000 de lei pentru a urgenta...

Şeful de la Biroul pentru imigrări al județului Ialomița, arestat preventiv pentru mită