Revolta minerilor de la Lupeni din 1977

Revolta minerilor din 1-3 august 1977 a avut loc în contextul unor condiţii foarte grele de muncă.

Mijloacele tehnologice erau foarte precare iar accidentele de muncă erau destul de frecvente.

În plus, anul 1977 a fost un an greu pentru economia României, urmările crizei energetice mondiale din 1973-74 încă erau resimţite iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat şi mai mult situaţia.

Nicolae Ceauşescu nu a acceptat, în acest context, reducerea planului de producţie şi a insistat ca toţi indicatorii stabiliţi anterior să fie îndepliniţi.

Greva propriu-zisă a început la mina Lupeni pe 1 august 1977 şi s-a încheiat pe 3 august 1977.

Minerii şi-au stabilit revendicările privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, pe care au hotărât să le prezinte la Bucureşti printr-o delegaţie. Ulterior s-a renunţat la această idee.

Greviştii de la Lupeni s-au adunat în curtea minei şi li s-au alăturat colegi din alte exploatări miniere din Valea Jiului, unde şi-au susţinut revendicările. Nicolae Ceauşescu a venit să stea de vorbă cu protestatarii.

Revendicările minerilor constau din 26 de puncte referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuinţe, investiţii.

Represiunile au început să apară la jumătatea lunii august, după Ziua minerilor.

Participanţii la grevă, filmaţi în secret, au fost chemaţi la sediul Securităţii, unde au fost interogaţi şi torturaţi.

Totodată forţele de Securitate şi miliţie au fost întărite iar la intrarea în minele din zonă au fost postate blindate pentru a descuraja noi acţiuni de protest.

Foto: Nicolae Ceauşescu alături de minerii din Valea Jiului, în noiembrie 1977. Arhivă Agerpres.

Persoanelor găsite vinovate de tulburarea liniştii publice li s-au întocmit dosare penale.

În urma proceselor au fost internaţi la psihiatrie 50 de protestatari, iar 15 grevişti au fost condamnaţi la închisoare.