Revista editorialelor, 8 februarie

Două subiecte distincte sunt analizate în editorialele din ziarele de astăzi : jurnaliştii-comentatori scriu despre spionaj şi... sport.

La ceas aniversar, adică la 20 de ani de la înfiinţare, spionii români au o foarte bună părere despre ei înşişi - scrie Marius Niţu în Gândul. Au devize cu onoare şi fidelitate, au embleme pline de lei, acvile, cruci, săbii, grifoni.

Dar tot acest tablou idilic al gardienilor imparţiali ai libertăţilor noastre de tot felul crapăla o întrebare simplă: "Câţi spioni avem, domnule?" Ştim câţi profesori avem, câţi judecători, militari, medici, dar nu şi spioni.

Dincolo de comparaţiile complet nefavorabile cu alte servicii străine - continuă Marius Niţu, menţinerea cifrei angajaţilor la secret este profund incorectă faţă de alţi bugetari. Societatea este în criză; din cauza asta le cerem profesorilor săaccepte ca 15.000 dintre ei săfie daţi afară. La fel de normal ar fi să discutăm dacă România îşi permite 60 de spioni la suta de mii de locuitori sau numai 6.

Despre un alt fel de conexiuni secrete scrie redactorul şef de la România Liberă, Dan Cristian Turturică. Jurnalistul pleacă de la poziţia lui Ion Iliescu împotriva participării României la scutul american antirachetăşi îşi invită cititorii: priviţi cu atenţie şi veţi descoperi că fiecare reacţie "de îngrijorare" a Rusiei primeşte un ecou la fel de "îngrijorat" de la Bucureşti. Cum este îngrijorată Rusia, cum se îngrijorează şi un politician sau un jurnalist român. Coincidenţe care semnalează influenţa pe care Moscova încă o are în România.


Editorialistul ziarului Adevărul, Ovidiu Nahoi analizează în textul său de astăzi decizia Federaţiei Române de Fotbal de a înlocui echipamentul galben al naţionalei cu unul roşu, aşa cum a cerut un sponsor, fabricant de bere. Imaginaţi-vă că, de dragul banilor, Brazilia ar renunţa la tricoul galben cu inserturi verzi. Sau irlandezii fără verde. Sau Croaţia fără pătratele albe şi roşii. La noi - îşi continuă argumentaţia Ovidiu Nahoi - Dobrin, Dumitrache, Lucescu şi ceilalţi "mexicani" erau în galben.

La fel, Hagi şi "generaţia de aur". Dar nu doar fotbaliştii! Handbaliştii erau tot în galben când au cucerit ultimul titlu mondial, în 1974. Apoi editorialistul atacă: echipa naţională nu e proprietatea interminabililor conducători ai federaţiei, şi nici a sponsorilor. Schimbarea culorilor şi simbolurilor o putem decide, eventual, noi, românii, dacă vrem să ne simţim altfel reprezentaţi. Dar nu de hatârul unui producător de bere! Pentru că altfel, nu suntem decât nişte indivizi lipsiţi de valori şi de simboluri, gata să pună botul la orice bacşiş.