Despre presa ca un şvaiţer, scrie în Adevărul, Adrian Halpert. Înainte de a fi un pericol pentru siguranţa naţională, presa e un pericol pentru ea însăşi, pentru că nu are mecanisme de a se apăra în faţa unor aberaţii. O presă serioasă într-o ţară serioasă ar fi intrat probabil în grevă, după un atac frontal la adresa unui fundament al democraţiei. Presa nu e nici o afacere cu droguri, nici cu armament, nici cu carne vie; e un bussines cu marjă de profit limitat şi care dacă o faci corect, îţi cere investiţii, sudoare şi inventivitate. Presa nu are cum să fie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Ea se curăţă, mai devreme sau mai târziu, prin mecanisme de autoreglementare, prin mecanisme de piaţă. Cititorul când te prinde că îl înşeli nu te mai cumpără. Orice altºă intervenţie din afară e doar apanajul regimurilor autoritare.

Presa urâtă, îşi intitulează editorialul din Gândul, Rodica Ciobanu. Dacă presa românească nu ar fi avut atâtea slăbiciuni, puterea ar fi urât-o, dar ar fi respectat-o şi nu ar fi îndrăznit să atenteze la libertatea ei, aşa cum a făcut-o definind-o ca vulnerabilitate sau risc potenţial pentru stat în strategia naţională de apărare.Preşedintele Traian Băsescu i-a exploatat însă fisurile vizibile, scrie Rodica Ciobanu, iar în lungii ani de dragoste şi război cu mogulii de presă a descoperit ce bubă trebuie să apese pentru a arăta că e bolnav tot obrazul. Iar de data asta, n-a fost nici măcar nevoie să se uite cu atenţie: în timp ce documentul strategic era dezbătut pe toate părţile, un ziarist multimilionar era arestat pentru şantaj, iar un altul dedat aceluiaşi nărav ţinea lecţii de morală la televizor, mai scrie Rodica Ciobanu.

În România Liberă, Cristian Câmpeanu scrie despre falimentul moral al presei. Cât poţi continua să vorbeşti despre cum nu eşti lăsat să vorbeşti înainte să îţi dai seama că eşti ridicol?, se întreabă editorialistul. Atunci când ore după ore vin diverşi oameni la televizor şi strigă cu indignare că Băsescu încalcă libertatea de expresie şi că vrea să ucidă presa cu glonţul de argint al siguranţei naţionale, ceva nu este în regulă în toată povestea. Filozofii îi spun paradox. ªi dintre toate paradoxurile, cel mai cunoscut este cel al mincinosului "cum poţi să te exprimi liber în presă că nu eşti lăsat să te exprimi liber în presă", este un pradox al presei noastre libere asupra căruia logicienii desăvârşiţi care în timpul liber se ocupă cu jurnalismul, vor chibzui îndelung, conchide Cristian Câmpeanu.