Revista editorialelor, 15 februarie

"Toată ţara pofeşte la la slana lui Boc" - îşi intitulează Dan Turturică editorialul din România Liberă. "Premierul Emil Boc s-a destainuit postului de radio Antena Satelor ca mama sa ii trimite si azi la Bucuresti slanina, lapte, branza, ciuperci, miere de albine. Evident, pentru ca sunt foarte bune. Mulţi locuitori ai oraşelor au înghiţit în sec. Alţi români, convinşi că slana pe care o prepara ei dă clasa celei din satul premierului, au înghiţit şi ei în sec la gândul banilor pe care i-ar câştiga dacă produsele lor tradiţionale ar ajunge în magazinele din oraşe. Şi unora şi altora, premierul ne-a reamintit cât de profund anormală este situatia în care ne aflăm. Trăim într-o ţară care poate hrani 80 de milioane de oameni, dupa cum spune chiar Boc, dar ai căror locuitori consumă 70 la sută alimente din import. O tară în care, vara, înca se mai coc cele mai gustoase roşii, cirese şi piersici din lume, dar ale cărei piete sunt inundate de fructe si legume fade, aduse uneori de la mii de kilometri distanţă. De această aberaţie se face vinovat inclusiv Emil Boc, laolalta cu toti ceilalti ministri, prim ministri sau presedinti, mai mult sau mai putini "fii ai satului", care au plâns pe umerii ţăranilor, le-au cerşit votul, dar nu au facut nimic serios pentru ei."

Ovidiu Nahoi îi pune la punct, în Adevărul, pe "populiştii de sub scut". Editorialistul nu este de acord nici cu abordările politice sau jurnaliştice entuziaste cum că: „Scutul antirachetă va încuraja investitorii străini să vină în România", nici cu nemulţumiţii, potrivit cărora: „Scutul va descuraja investitorii". Capitalurile nu caută neapărat paradisuri ferite, ci locuri unde se poate obţine profit, fie şi cu mari riscuri. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Eşecul românesc în materie de competitivitate nu este dat de lipsa securităţii. Problema României o reprezintă, în realitate, falimentul administrativ. Exemplul e sub ochii noştri: avem o administraţie incapabilă să ducă la bun sfârşit, în două decenii, proiectul construirii unei autostrăzi. Adăugaţi aici mafia gulerelor albe, instabilitatea legislativă şi lipsa gândirii strategice şi veţi avea imaginea unei ţări haotice şi imprevizibile. Asta sperie investitorii mai mult decât toate rachetele lui Ahmadinejad la un loc." "Eşecul în materie de competitivitate nu este dat de lipsa securităţii. Eşecul nostru este de natură administrativă." - concluzionează Ovidiu Nahoi.

Lelia Munteanu se opreşte, în Gândul, la "Muzica de avarie", cu care, măcar o dată în viaţă fiecare dintre noi s-a confruntat. Şi editorialista ne vinde un pont: "Unde se poate asculta cea mai bună muzică. La Deranjamente Enel. Oricând, că-i nonstop. Stai, ca fetiţa cu chibrituri, la celălalt capăt al firului, şi - concert: muzica se revarsă în progresii armonice perfecte. Singura naşparleală e că, din când în când, o voce de roboată întrerupe reveria, să te prevină că în câteva momente un operator o să-ţi preia apelul. Nu te intimida, n-o să te deranjeze, nu te preia nimeni, poţi asculta liniştit. Asta se întâmplă, de regulă, la toate instituţiile importante cu care te loveşte proasta inspiraţie să ai vreo treabă. Alo! Deranjamentele?

- Pentru Bucureşti, apăsaţi tasta 1. Pentru sectorul 1, apăsaţi tasta 2. Aşteptaţi câteva momente până când un operator vă va prelua apelul. Pentru muzică clasică, apăsaţi tasta 3. Pentru disco,

apăsaţi tasta 4. Pentru...

- Nu vreau să vă deranjez. N-am de semnalat nici o avarie. Vreau doar să vă întreb unde-aţi găsit ultima piesă a lui U2...