Revista editorialelor, 1 aprilie

Competiţia electorală pentru locul din Parlament rămas liber în Colegiul 19 Bucureşti produce primele comentarii de substanţă în editorialele din ziarele de la Bucureşti.

Teo Trandafir contra Liliana Mincă. Prin urmare - scrie Florin Negruţiu în Gândul, lupta se dă între o vedetă TV care se vrea politician şi un politician care se vrea vedetă TV. Asta vine natural : trăim în ţara în care politicienii, în frunte cu premierul, visează să aibă un talk-show şi în care moderatorii, prezentatorii, analiştii-vorbitori la talk-show visează să pună ei premierul sau măcar să schimbe un ministru, doi, acolo.

Într-o ţară în care premierul face pariuri absurde, turnând asfalt doar ca să-şi pună cineva pene de păun pe fund (de Mircea Badea este vorba) şi în care oamenii votează doar ca să se tăvălească unii în chinuri de ciudă la televizor, a pune o candidată la deputăţie ca să-i faci în sâc unuia mai cu clonţ (adică tot lui Mircea Badea) vine ca parte a aceluiaşi tablou clinic - concluzionează Florin Negruţiu.

Sabina Fati evaluează, în editorialul său din România Liberă, şansele celor două candidate. Fără să aibă competenţe speciale, fără idei de politici publice, fără nici un program, Liliana Ghervasiuc Mincă este totuşi favorita alegerilor din 25 aprilie, în care se bate pentru un loc de deputat cu Teo Trandafir.

Principalele televiziuni autohtone par să o susţină necondiţionat pe fosta şefă a Loteriei, insistând că Teo Trandafir nu are nici un fel de experienţă politică. Teo Trandafir poate fi, însă, o alegere bună - continuă Sabina Fati, fiindcă are notorietate, nu are pete, ştie să vorbească cu bun-simţ şi, în plus, lucru rar la politicienii autohtoni, are şi o cauză : copiii sărmani.

Schimbăm subiectul cu editorialul lui Horia Ghibuţiu din Evenimentul Zilei. De ce suntem obsedaţi de mâncare? - întreabă jurnalistul. Cum se face că, în plină criză, putem vedea trăgând obloanele farmacii, magazine de textile, de electrocasnice, dar nu şi măcelării? Iar restaurantele continuă să răsară, cel puţin în Bucureşti, precum ciupercile după ploaie?

Răspunsul la toate întrebările stă în regimul care a guvernat această ţară vreme de cinci decenii, comunismul - crede Horia Ghibuţiu. Spre finalul României ceauşiste, ajunsesem la o înfometare similară celei de după război.

Dacă de aici vine nevoia noastră actuală de consum pe săturate, vor mai trece nişte generaţii până când acest reflex moştenit va dispărea, mâncarea devenind mijloc şi nu scop, cum încă mai este.