Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reprezentanţii sindicatelor din sănătate, invitaţi la negocieri

Sindicaliştii din sănătate au spus că vor fi prezenţi la discuţii, însă au precizat că vor continua protestele până pe 27 septembrie, potrivit calendarului anunţat.

Reprezentanţii sindicatelor din sănătate, invitaţi la negocieri
Foto: Arhivă

20 Septembrie 2013, 08:18

Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a invitat duminică la negocieri pe reprezentanţii coaliţiei profesioniştilor din domeniu.

Aceştia au confirmat că vor fi prezenţi la discuţii, însă au precizat că vor continua protestele până pe 27 septembrie, potrivit calendarului anunţat.

Eugen Nicolăescu a vorbit şi joi cu reprezentanţii protestatarilor care au pichetat în ultimele două zile sediul ministerului.

Aceştia solicită salarii mai mari, condiţii de lucru mai bune şi o legislaţie care să le garanteze independenţa profesională.

O altă revendicare vizează alocarea a 6 % din PIB pentru sectorul sanitar.

Ministrul de resort a precizat că există în lucru programe-pilot care au în vedere îmbunătăţirea situaţiei din sistemul sanitar, inclusiv la nivel financiar, dar că ele nu vor fi finalizate mai devreme de 15 octombrie.

Marius Ionel Ştefan, aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA
România 18 Martie 2026, 07:44

Marius Ionel Ştefan, aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA

În schimb, procuroarea Marinela Mincă, propusă pentru cel de al doilea post de adjunct, a primit aviz negativ și a fost din...

Marius Ionel Ştefan, aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA
Dezbateri maraton în parlament la Legea bugetului de stat
România 18 Martie 2026, 07:21

Dezbateri maraton în parlament la Legea bugetului de stat

Timp de 14 ore, parlamentarii din comisiile reunite pentru buget au dezbătut şi analizat sumele alocate ministerilor. A

Dezbateri maraton în parlament la Legea bugetului de stat
Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește joi cu secretarul general al NATO
România 17 Martie 2026, 22:21

Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește joi cu secretarul general al NATO

Agenda discuțiilor include evoluțiile de securitate internațională și situația de pe flancul estic, cu accent pe regiunea...

Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește joi cu secretarul general al NATO
Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți
România 17 Martie 2026, 21:31

Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți

România deține stocuri suficiente de carburanți, a precizat Bogdan Ivan.

Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți
Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă
România 17 Martie 2026, 21:16

Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă

Drona a fost semnalată la aproximativ 20 de kilometri nord de Vâlcov - a precizat purtătorul de cuvânt al MApN.

Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă
La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale
România 17 Martie 2026, 20:31

La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale

În urma unor controale la vânzătorii de bijuterii, inspectorii ANAF ar fi constatat absența documentelor de proveniență...

La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale
PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar
România 17 Martie 2026, 20:23

PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar

Ministrul Apărării și parlamentarii PNL și USR au declarat că propunerile social-democraților sunt populiste și nu au surse...

PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar
PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu
România 17 Martie 2026, 19:33

PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu

Social-democrații acuză că deputatul a lovit cu pumnul în masă și a țipat la șefa Comisiei Senatoriale de Buget-Finanțe.

PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu

Radio România

Legea bugetului de stat, în dezbaterea plenului Parlamentului

După uciderea a doi oficiali de rang înalt, Iranul lansează salve de rachete asupra Israelului

SUCEAVA: Doi polițiști, răniți într-un accident rutier

Iranul confimă uciderea lui Ali Larijani, figură influentă a regimului de la Teheran