Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Regele Mihai I ultimul lider supravieţuitor din al Doilea Război Mondial

Regele Mihai I de România a fost ultimul dintre liderii supravieţuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României.

Regele Mihai I ultimul lider supravieţuitor din al Doilea Război Mondial

Articol de Radu Dobriţoiu, 05 Decembrie 2017, 17:40

Regele Mihai I de România a fost ultimul dintre liderii supravieţuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României şi a Europei.

Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, d. 5 decembrie 2017,Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol II, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.


Trupul Regelui va fi adus în România pe 13 decembrie și va fi depus la Castelul Peleș, apoi la palatul regal din București, timp de două zile. Înmormântarea va avea loc pe 16 decembrie la Curtea de Argeș.

Agenția de presă Reuters notează faptul că Regele Mihai s-a stins din viață, în Elveția, la vârsta de 96 de ani.

Jurnaliștii de la Reuters sublinează faptul că Regele nu a mai fost văzut în public, din anul 2016, din cauza problemelor de sănătate de care suferea.

În plus, aceștia amintesc faptul că Regele Mihai este nepotul Reginei Elisabeta a Marii Britanii.

Casa Regală a României anunță moartea Regelui Mihai pe care-l numesc „unul dintre puținii lideri supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial”, scrie New York Times.

Presa americană amintește legătura de sânge dintre Regele Mihai și Casa Regală a Marii Britanii, fiind străpotul Reginei Victoria.

Washington Post îl descrie pe Suveran ca fiind un monarh care a urcat pe tronul României încă de când era un copil, care a reușit să se opună Generalului Ion Antonescu pe care-l numesc „un pro-nazist”.

Personaj marcant al celui de-al Doilea Război Mondial, aceștia îl descriu ca având „o viață cusută cu intrigi politice și brăzdată de aproape fiecare revoluție majoră care a avut loc pe continentul european. în secolul trecut.

ABC News aminește că Regele a avut un de „pivot” în istoria României. În plus, jurnaliștii notează că după ce a fost obligat să abice, Regele a trăit în exil, iar de abia după 8 ani de la prăbușirea regimului comunist s-a reîntors în țară.

AP anunță că după retragerea sa din viața publică, Regele i-a predat responsabilitățile Principesei Margareta.

BBC scrie că Regele Mihai s-a stins din viață după ce a fost diagnosticat cu cancer. În plus, jurnaliștii reamintesc faptul că Regele a urcat de două ori pe tronul României, prima dată la cinci ani, în 1920, și a doua oară în 1940.

Infotrafic: ceață la Constanța, restricții pe DN 7C și Podul Giurgiu–Ruse
România 01 Noiembrie 2025, 09:30

Infotrafic: ceață la Constanța, restricții pe DN 7C și Podul Giurgiu–Ruse

Ceață în județul Constanța și restricții de circulație pe DN 7C și Podul Giurgiu–Ruse; șoferii sunt sfătuiți să circule cu...

Infotrafic: ceață la Constanța, restricții pe DN 7C și Podul Giurgiu–Ruse
Răzvan-Ioan Dincă: Radio România este o mică Românie care unește oameni de 97 de ani
România 01 Noiembrie 2025, 08:49

Răzvan-Ioan Dincă: Radio România este o mică Românie care unește oameni de 97 de ani

Apel matinal - Invitat: Răzvan-Ioan Dincă, preşedintele director general al Societății Române de Radiodifuziune.

Răzvan-Ioan Dincă: Radio România este o mică Românie care unește oameni de 97 de ani
Radio România aniversează, sâmbătă, 97 de ani de la prima emisie
România 01 Noiembrie 2025, 07:38

Radio România aniversează, sâmbătă, 97 de ani de la prima emisie

Ziua de naștere a Radioului este celebrată sâmbătă de toate posturile Societății Române de Radiodifuziune prin ediții...

Radio România aniversează, sâmbătă, 97 de ani de la prima emisie
Ne auzim din 1928 şi nu ne oprim aici! La mulţi ani, Radio România!
România 01 Noiembrie 2025, 00:10

Ne auzim din 1928 şi nu ne oprim aici! La mulţi ani, Radio România!

La ceas aniversar, personalităţi culturale şi politice apreciază cei 97 de ani de istorie sonoră ai radioului public.

Ne auzim din 1928 şi nu ne oprim aici! La mulţi ani, Radio România!
Sorin Grindeanu cere explicații în Parlament privind efectivele militare americane în România
România 31 Octombrie 2025, 22:46

Sorin Grindeanu cere explicații în Parlament privind efectivele militare americane în România

Președintele interimar al PSD a reluat cererea ca premierul, ministrul Apărării și cel al Afacerilor Externe să explice care...

Sorin Grindeanu cere explicații în Parlament privind efectivele militare americane în România
Vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu: Coaliția este în acest moment blocată
România 31 Octombrie 2025, 22:15

Vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu: Coaliția este în acest moment blocată

El afirmă că oamenii au în continuare încredere în Ilie Bolojan ca premier și așteaptă reformele promise.

Vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu: Coaliția este în acest moment blocată
Orașul Novaci a fost declarat stațiune turistică de interes național
România 31 Octombrie 2025, 21:34

Orașul Novaci a fost declarat stațiune turistică de interes național

Prin decizia luată de executiv, se facilitează accesul prioritar la finanțări guvernamentale și europene.

Orașul Novaci a fost declarat stațiune turistică de interes național
Primul centru de arși grav din ţară va fi finalizat anul acesta la Timișoara, spune ministrul Sănătății
România 31 Octombrie 2025, 19:52

Primul centru de arși grav din ţară va fi finalizat anul acesta la Timișoara, spune ministrul Sănătății

Primul centru de arși grav din ţară va fi finalizat în acest an, în decembrie, la Timișoara, anunță ministrul...

Primul centru de arși grav din ţară va fi finalizat anul acesta la Timișoara, spune ministrul Sănătății

Radio România

SUCEAVA: 3 pui de pisică sălbatică, surprinși în pădurile din Marginea

SUCEAVA: 3 pui de pisică sălbatică, surprinși în pădurile din Marginea

SUCEAVA: 3 pui de pisică sălbatică, surprinși în pădurile din Marginea
Națiunea sârbă comemorează victimele dezastrului de la Novi Sad

Națiunea sârbă comemorează victimele dezastrului de la Novi Sad

Națiunea sârbă comemorează victimele dezastrului de la Novi Sad
Radio România, la a 97-a aniversare

Radio România, la a 97-a aniversare

Radio România, la a 97-a aniversare
FRANȚA: Închisoare pentru 4 bulgari care au vandalizat memorialul Holocaustului din Paris

FRANȚA: Închisoare pentru 4 bulgari care au vandalizat memorialul Holocaustului din Paris

FRANȚA: Închisoare pentru 4 bulgari care au vandalizat memorialul Holocaustului din Paris