Reforma în administrație și relansarea economică ar putea fi adoptate prin OUG
Executivul renunță la angajarea răspunderii în parlament pentru a preveni alte întârzieri și pentru a evita riscul unei moțiuni de cenzură.
Articol de Andrei Şerban, 12 Februarie 2026, 07:28
Guvernul ia în calcul adoptarea prin ordonanță de urgență a proiectelor de lege privind reforma în administrație și relansarea economică, a declarat ministrul dezvoltării Cseke Attila.
Executivul schimbă astfel strategia și renunță la angajarea răspunderii în parlament pentru a preveni alte întârzieri și pentru a evita riscul unei moțiuni de cenzură.
Cseke Attila a precizat că nu se vor face modificări de fond ale documentelor, însă vor fi necesare avize de la ministerele de resort.
Săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan spunea că dorește ca la ședința de guvern de joi să fie adoptate reforma în administrația publică centrală și locală, pachetul de măsuri privind relansarea economică și interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat.
Reforma administrației și relansarea economică sunt strâns legate, pentru că aplicarea uneia va aduce banii necesari pentru cea de-a doua, iar impactul acestora va fi inclus în calculele pentru bugetul de stat pe acest an.
Noile măsuri economice au o valoare anul acesta de 2,1 sau 2,2 miliarde de lei, bani care vor veni de la reducerea cheltuielor din administrația publică.
Vom vedea dacă reforma administrației și relansarea economică vor fi discutate de guvern și sub ce formă, pentru că surse politice precizau că este posibil ca ele să fie ordonanțe de urgență, având în vedere că astfel intră imediat în vigoare, iar în cazul unor legi pentru care premierul își va angaja răspunderea în parlament, există riscul că ele să fie atacate la Curtea Constituțională și, în felul acesta, blocate.
Cert este că joi pe ordinea de zi se află mai multe acte normative, printre care și proiectul unei ordonanțe de urgență care se referă la introducerea în legislația românească a unor directive europene care se referă la tranziția către surse de energie sustenabile și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Scopul este dezvoltarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, incluzând hidrogenul, biocombustibilii, gazele naturale comprimate, gazele naturale lichefiate și electricitatea.












