Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proteste în Piața Victoriei din București față de legea vaccinării

Mai mult de 150 de persoane au protestat ieri în Piaţa Victoriei din Bucureşti faţă de proiectul legii vaccinării.

Proteste în Piața Victoriei din București față de legea vaccinării

Articol de Alina Stănuţă, 14 August 2017, 08:10

Mai mult de 150 de persoane au protestat ieri în Piaţa Victoriei din Bucureşti faţă de proiectul legii vaccinării care prevede obligativitatea imunizării copiilor şi care ar urma să ajungă săptămâna aceasta în Parlament.

Protestatarii şi-au anunţat intenţia de a semna o scrisoare deschisă împotriva proiectului de act normativ pe care o vor depune la guvern. Ei au calificat documentul drept ilegal, abuziv şi neconstituţional.

Ce prevede actul normativ care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie anul viitor aflăm de la Alina Stănuţă.


Reporter: Conform proiectului, imunizarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în cazul unei epidemii, devine obligatorie.

Părinţii, reprezentanţii legali, sau după caz, persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil, au obligaţia să asigure prezentarea copilului la medicul de familie pentru vaccinare.

În cazul vaccinării obligatorie, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul se va face în scris.

La înscrierea în colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicita adeverinţa emisă de medicul de familie care atestă efectuarea vaccinătilor obligatorii împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreonului şi hepatitei B.

La nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene se vor înfiinţa comisii judeţene de vaccinare care printre alte atribuţii vor convoca părinţii care nu se prezintă cu copilul la vaccinare sau refuză vaccinarea, în vederea consilierii.

Documentul stabileşte şi sancţiuni pentru fiecare dintre actorii implicaţi în procesul de vaccinare de la autorităţile centrale şi locale la furnizorii de serivicii, de la părinţi până la producătorii şi distrubuitorii de vaccinuri.


Realizator: Amintim că România se confruntă de anul trecut cu o epidemie de rujeolă, soldată deja cu 32 de decese şi aproape 8500 de îmbolnăviri.

București: Restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu din cauza surpării asfaltului
România 15 Martie 2026, 09:20

București: Restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu din cauza surpării asfaltului

Luni vor fi stabilite soluțiile tehnice pentru continuarea lucrărilor și pentru restabilirea structurii rutiere pe tronsonul...

București: Restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu din cauza surpării asfaltului
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară
România 15 Martie 2026, 08:10

Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară

Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, a încercat să răspundă întrebărilor studenților nemulțumiți.

Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară
Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare
România 14 Martie 2026, 16:59

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare

Reprezentanții CJ Teleorman spun că asigurarea transportului elevilor este și o cale de reducere a abandonului școlar și dau...

Elevii din Teleorman beneficiază de 50 de microbuze electrice școlare
București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România 14 Martie 2026, 14:36

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu

Trafic restricționat temporar pe șoseaua Mihai Bravu din Bucureşti.

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
România 14 Martie 2026, 12:52

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru

Poluarea cu petrol a râului Nistru a fost provocată de atacurile Rusiei asupra unei hidrocentrale din regiunea Cernăuți.

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
România 14 Martie 2026, 12:48

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români

Iniţiativa vizează egalizarea adaosului comercial la aceeaşi categorie de produse şi interzicerea refacturării serviciilor de...

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
România 14 Martie 2026, 11:57

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc

O grenadă de mână din perioada austro-ungară a fost descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc, fiind ridicată în...

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
România 14 Martie 2026, 11:51

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută

Platformele eviza.mae.ro şi econsulat.ro au fost ţinta unui atac cibernetic, la începutul nopţii trecute.

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută

Radio România

Radio România Cluj, la a 72-a aniversare

Radio România Cluj, la a 72-a aniversare

Radio România Cluj, la a 72-a aniversare
Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian
CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist

CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist

CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist
BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum