Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proteste ale bolnavilor cronici

Ei cer acces la tratament pentru toţi pacienţii şi respectarea drepturilor.

Proteste ale bolnavilor cronici
Foto: AGERPRES

09 Noiembrie 2009, 14:50

Reprezentanţii coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice au protestat, în Bucureşti, în faţa Palatului Parlamentului, faţă de situaţia din sistemul public de sănătate.

Reprezentanţii bolnavilor cu afecţiuni cronice semnalează lipsa medicamentelor şi a fondurilor şi cer acces imediat la tratament pentru toţi pacienţii.

Preşedintele coaliţiei, Cezar Irimia, atrage atenţia că bolnavii cronici nu vor promisiuni şi milă. Ei vor să li se respecte drepturile.

"Pacienţii cronici sunt sortiţi pieirii... Pacientul să fie consultat în toate deciziile care se vor lua de acum înainte, asta ne dorim. Nimic pentru noi, fără noi", a declarat preşedintele coaliţiei, Cezar Irimia.

Din punctul de vedere al autorităţilor, un sistem sanitar centrat pe pacient înseamnã fonduri suficiente pentru salariile cadrelor medicale.

Atâta timp cât vor exista bani pentru tot ce înseamnă servicii prestate către cetăţean, atâta timp cât corpul medico-sanitar va fi plătit la adevărata lui valoare, atâta timp cât aceste lucruri se vor întâmpla o să avem şi suficiente cadre medico-sanitare... Cu aceste condiţii, pacienţii vor fi într-adevăr trataţi aşa cum trebuie", a spus în Radiojurnalul de prânz, Vasile Ion, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat.

Protestul pacienţilor cu afecţiuni cronice este susţinut şi de Asociaţia Medicilor de Familie din Bucureşti.

Medicul Specialist în Medicina de Familie, Victor Manea, a declarat că "am iniţiat un proiect pentru obţinerea a 6% din PIB. România este pe ultimul loc în Europa. Cu banii pe care îi acordă Sănătăţii, vedem că altă soluţie în afară de o bugetare suplimentară nu este."

Cererile protestatarilor sunt cunoscute la nivelul Ministerului Sănătăţii. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Anton Irimie, spune că în acest moment se lucrează la bugetul pe anul viitor şi că ar trebui să se găsească o soluţie pentru creşterea bazei de contribuţie la fondul asigurărilor de sănătate.

Sindicaliştii din sănătate ameninţă cu proteste
România 22 Septembrie 2009, 12:44

Sindicaliştii din sănătate ameninţă cu proteste

Ei cer majorarea salariilor şi a fondurilor pentru sistemul de sănătate.

Sindicaliştii din sănătate ameninţă cu proteste
Seism cu magnitudinea de 4,4, joi seară, în regiunea Vrancea
România 26 Februarie 2026, 21:21

Seism cu magnitudinea de 4,4, joi seară, în regiunea Vrancea

Un seism cu magnitudinea de 4,4 s-a produs joi seară la ora 19:21 la o adâncime de 107 km în regiunea Vrancea.

Seism cu magnitudinea de 4,4, joi seară, în regiunea Vrancea
Interviurile pentru desemnarea conducerilor marilor parchete se apropie de final
România 26 Februarie 2026, 18:38

Interviurile pentru desemnarea conducerilor marilor parchete se apropie de final

Joi au fost programate interviurile cu candidaţii înscrişi pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT.

Interviurile pentru desemnarea conducerilor marilor parchete se apropie de final
Două mesaje Ro-Alert primite joi după amiază de persoanele aflate în judeţul Tulcea
România 26 Februarie 2026, 18:30

Două mesaje Ro-Alert primite joi după amiază de persoanele aflate în judeţul Tulcea

Persoanele aflate în judeţul Tulcea în zona de graniţă cu Ucraina au primit, joi după-amiază, două mesaje Ro-Alert, într-un...

Două mesaje Ro-Alert primite joi după amiază de persoanele aflate în judeţul Tulcea
CCR a publicat motivarea deciziei din 18 februarie privind reforma pensiilor magistraţilor
România 26 Februarie 2026, 18:24

CCR a publicat motivarea deciziei din 18 februarie privind reforma pensiilor magistraţilor

La Bucureşti, Curtea Constituţională a publicat joi motivarea deciziei din 18 februarie privind reforma pensiilor magistraţilor.

CCR a publicat motivarea deciziei din 18 februarie privind reforma pensiilor magistraţilor
Profesorii din învăţământul superior încearcă blocarea măsurii care prevede reducerea sporului de doctorat
România 26 Februarie 2026, 16:31

Profesorii din învăţământul superior încearcă blocarea măsurii care prevede reducerea sporului de doctorat

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din domeniu au solicitat, într-o scrisoare deschisă înaintată preşedintelui Nicuşor...

Profesorii din învăţământul superior încearcă blocarea măsurii care prevede reducerea sporului de doctorat
Primarii mai multor oraşe şi-au anunţat intenţia de a interzice jocurile de noroc
România 26 Februarie 2026, 16:26

Primarii mai multor oraşe şi-au anunţat intenţia de a interzice jocurile de noroc

Primul care şi-a anunţat această intenţie a fost edilul din Slatina, au venit apoi declaraţii similare din partea primarilor...

Primarii mai multor oraşe şi-au anunţat intenţia de a interzice jocurile de noroc
Sinagoga Mare din Constanța va fi redată comunității evreiești și publicului larg
România 26 Februarie 2026, 13:33

Sinagoga Mare din Constanța va fi redată comunității evreiești și publicului larg

Sinagoga a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, care repune acest obiectiv istoric și religios pe harta Constanței.

Sinagoga Mare din Constanța va fi redată comunității evreiești și publicului larg

Radio România

Dosarele Epstein: Hillary Clinton, audiată în Congresul american

Instagram va notifica părinții ai căror copii caută conţinut legat de autovătămare sau sinucidere

USR propune interzicerea sălilor de jocuri de noroc în Piatra-Neamț și Roman

Noi bombardamente israeliene în Liban, la câteva zile după un atac soldat cu zece morţi