Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiectul de lege privind carantina și izolarea

Proiectul de lege privind carantina și izolarea urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului.

Proiectul de lege privind carantina și izolarea
Foto: cdep.ro

Articol de Florin Lepădatu, 16 Iulie 2020, 08:34

Proiectul de lege privind carantina și izolarea urmează să intre joi în dezbaterea plenului Senatului, care este for decizional în acest caz.

La ședință și-a anunțat prezența și premierul Ludovic Orban.

După mai multe zile de discuții și amânări, senatorii din Comisia Juridică au votat, într-o ședință, care s-a prelungit până târziu noaptea trecută, pe articole cu amendamente, proiectul de act normativ.

Senatorii juriști au convenit că persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanțe în acest sens este executorie; de asemenea, cei asimptomatici vor fi evaluați în spital timp de 48 de ore, iar apoi vor merge în izolare la domiciliu sau locația declarată timp de 14 zile.

Măsura izolării unui minor se instituie la domiciliul aparținătorului sau în locația declarată de acesta și familia decide dacă-l internează sau nu.

În plus, personalul medical poate fi detașat, dar nu mai mult de 30 de zile.

Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului: "Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situații de urgență, la care statul să poată apela atunci când este nevoie.

Practic, un număr de cadre medicale se înscriu pe această listă, beneficiază de o anumită formă de compensare, dar atunci când țara are nevoie de ei sunt cu arma la picior."

La propunerea senatorului USR George Dircă a fost adoptat și un amendament pentru acoperirea deficitului de personal medical în situații de risc epidemiologic.

George Dircă: "Este permisă angajarea fără concurs de personal medical în unitățile sanitare și în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, precum și de profesioniști ai situațiilor de urgență în cadrul Inspectoratului Situațiilor de Urgență.", conform Rador.

Etichete : parlament
Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
România 17 Martie 2026, 11:40

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Incendiul a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
România 17 Martie 2026, 10:47

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Diana Buzoianu a precizat că au fost demolate peste o sută de construcții ilegale, iar verificările vor continua.

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
România 17 Martie 2026, 10:14

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert

Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional în zona localităţii Plauru.

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
România 17 Martie 2026, 10:04

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase

Două societăţi comerciale ar fi deversat deşeuri, atât periculoase, cât şi nepericuloase, din octombrie anul trecut şi până...

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
România 17 Martie 2026, 09:15

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată

"Apel matinal" - Invitat: ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
România 17 Martie 2026, 09:10

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism

Pacienții au între 15 și 75 de ani și au primit ser antibotulnic adus de urgentă de la spitale din trei județe: Timiș, Arad...

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului
România 17 Martie 2026, 08:38

Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului

Restricțiile pentru vehiculele de peste 7,5 tone intră în vigoare de marți pe DN7, pe Valea Oltului, pentru lucrări de...

Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului
Sute de angajații de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu au protestat luni în stradă
România 17 Martie 2026, 08:37

Sute de angajații de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu au protestat luni în stradă

Mitingurile minerilor au început în urmă cu o săptămână și jumătate, iar, acum câteva zile, o parte dintre ei au venit la...

Sute de angajații de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu au protestat luni în stradă

Radio România

PRAHOVA: Percheziții după deversarea zilnică a circa 200 de tone de deşeuri netratate în pârâul Dâmbu

Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului

NEAMȚ: Intervenții pentru stingerea a 4 incendii de vegetație, în ultimele 24 de ore

Ministrul Finanțelor, despre preţurile la carburanţi: Sunt creşteri spectaculoase. Ne îngrijorează situaţia