Profesorul universitar doctor Ioan Scurtu: Ar trebui să înscriem evenimentul de la 24 ianuarie 1859 într-un context general european

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 ianuarie, ora 8:29) - Emisiunea: "Matinal" - Rubrica: "Apel matinal" - Realizatori: Daniela Petrican şi Cătălin Cîrnu
Daniela Petrican: România sărbătorește astăzi 165 de ani de la Unirea Principatelor, moment marcat în întreaga țară prin ceremonii religioase și militare, depuneri de coroane sau spectacole. La 24 ianuarie 1859 Principatele Române s-au unit sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care pe 5 ianuarie a fost ales Domn al Moldovei, iar pe 24 ianuarie și Domn al Țării Românești, zi care a rămas, conform istoricilor, momentul nașterii statului român modern.
Cătălin Cîrnu: Iar în toate bisericile din țară vor fi oficiate astăzi slujbe. La final, clopotele vor răsuna pentru a marca această mare sărbătoare. Despre momentul istoric consemnat cu atâta vreme în urmă, dar cu detaliile sale, uneori știute sau mai puțin cunoscute, discutăm în continuare cu invitatul "Apelului matinal", profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, invitatul nostru. Bună dimineața!
Ioan Scurtu: Bună dimineața!
Daniela Petrican: Bună dimineața!
Cătălin Cîrnu: Domnule profesor, mai sunt, nu știu, lucruri neștiute publicului larg despre momentul Unirii Principatelor, poate repere pe care nu le cunoaștem mulți dintre noi?
Ioan Scurtu: Întotdeauna mai sunt lucruri noi. Istoria nu este o materie fixă, rigidă, pentru că mereu apar fie noi documente, fie noi orizonturi de interpretare. Și dacă este vorba despre această a doua chestiune, eu aș menționa faptul că ar trebui să înscriem evenimentul de la 24 ianuarie 1859 într-un context general european, pentru că, în fond, a existat o acțiune foarte energică din partea popoarelor europene, de constituire a statelor naționale, și aș menționa faptul că între 1820 și 1920 s-au constituit 26 de state naționale în Europa și că România a fost unul dintre statele de început ale acestui proces, prin Unirea Moldovei cu Țara Românească sau Muntenia, pentru că, spre exemplu, s-a înfăptuit înainte de Unirea Italiei, realizată în 1861, sau Unirea Germaniei, înfăptuită în 1871, așa încât, deci, o primă idee ar fi această înscriere în contextul general european, ca expresie a faptului că noi am aparținut întotdeauna Europei și Europa a fost prezentă la noi și nu am intrat în Europa nu știu când, după 1989 sau chiar mai târziu.
Daniela Petrican: Domnule profesor, dar cum, unde și de către cine s-a luat decizia unirii Principatelor Române în ianuarie 1859 și în ce condiții?
Ioan Scurtu: A fost un proces destul de intens și care arată ce însemna clasa politică atunci. Deci, unirea s-a pus ca o problemă de realizare concretă în 1848, când Mihail Kogălniceanu, fruntașul Revoluției de la 1848 din Moldova și personalitate foarte bine cunoscută, a scris și programul acestei țări care urma să se numească "Principatele Unite" și în care spunea că unirea este cheia de boltă a neamului românesc. Tot atunci, ardelenii, întrunţit la Blaj, au scandat "Noi vrem să ne unim cu țara!". Tot atunci, Vasile Alecsandri a scris "Hora Ardealului", care a devenit Hora Unirii ș.a.m.d. Dar, în mod concret, chestiunea s-a pus după Războiul Crimeii, care s-a încheiat în 1856 şi aceasta s-a datorat faptului că revoluționarii români care au fost nevoiți să părăsească țara pentru a nu fi supuși unor rigori impuse de Imperiul Otoman au desfășurat o campanie extraordinar de intensă în favoarea unirii Principalelor și deși Țările Române n-au participat la război și, deci, nu erau membre în Congresul întrunit la Paris, totuși la acest congres s-a discutat situația Principatelor și s-a hotărât să se constituie o adunare ad-hoc care să se pronunțe dacă românii doresc sau nu unirea Principatelor. Deci, acesta este primul moment foarte important, care a fost rodul campaniei politice, mediatice desfășurate de revoluționarii români.
Cătălin Cîrnu: Care dintre țările Europei de atunci ne-a sprijinit cel mai mult?
Ioan Scurtu: Atunci erau, se spunea atunci, șapte puteri, bineînțeles Marea Britanie, Franța, Austria, Rusia, Turcia, Sardinia, care erau, să spun aşa, cele care direcţionau evoluţia Europei după 1856. Bun, și, deci, pe baza acestei hotărâri au avut loc alegeri pentru adunările ad-hoc, la care au hotărât unirea celor două principale sub denumirea de România, alegerea unui principe străin dintr-o țară europeană creștină și, de asemenea, garantarea existenței statului unit de către cele șapte puteri, cum erau ele numite. Și, într-adevăr, aceste puteri s-au întrunit, pe baza hotărârilor ad-hoc, și au hotărât o unire care, de fapt, nu era. Adică, să fie fiecare principal cu Domnul lui, cu Parlamentul lui, cu Guvernul lui, dar să existe o Curte comună, la Focșani, care să avizeze legile de interes comun. Și acum intervine în momentul, să zic, de creație istorică a clasei politice de atunci, de la 1859, anume, că a profitat de faptul că, nu, se spunea că nu putea fi aleasă aceeași persoană şi în Moldova și în Oltelia şi atunci l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza atât la Iași, cât și la București, punând puterile europene în fața faptului împlinit. Au fost discuții destul de intense, dar până la urmă acestea au acceptat faptul împlinit, inclusiv Imperiul Otoman, care l-a confirmat în decembrie 1861 pe Alexandru Ioan Cuza şi la 24 ianuarie, când se aniversa Unirea, Alexandru Ioan Cuza a putut să declare în Parlament că din acest moment avem o țară care se numește România.
Cătălin Cîrnu: Astăzi care este moștenirea lui Cuza pentru generațiile tinere?
Ioan Scurtu: Moştenirea lui Cuza este foarte importantă și aș zice impresionantă dacă comparăm cu ce se întâmplă astăzi. Deci, Cuza a domnit 7 ani, doar 7 ani, nici măcar două mandate, cum ar fi astăzi, timp în care s-a reorganizat complet statul român, începând cu structura guvernelor, cu armata, cu învățământul. În timpul lui s-au deschis cele două universități, la Iași în 1860, la București în 1874. Atunci s-au direcționat căile de dezvoltare a politicii externe românești, care trebuia să meargă spre independență și, apoi, spre Unire. Atunci s-au secularizat averile mănăstirești, mănăstiri închinate, care stăpâneau o treime din teritoriul României, dar ale căror rezultate, valori mergeau în altă parte. Atunci s-a înfăptit marea reformă agrară din 1864. Așa încât domnia lui Cuza, deși extrem de scurtă, a fost o domnie extrem de rodnică și meritul de bază, evident, este al domnitorului.
Cătălin Cîrnu: Nu ne mai întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă domnia lui Cuza s-ar fi întins pe o perioadă mai lungă, cu siguranță.
Ioan Scurtu: Vedeţi, în istoria românilor întotdeauna se întâmplă și asemenea lucruri, adică, Alexandru Ioan Cuza a înfăptuit asemenea reforme care pe unde i-a deranjat teribil, mai ales reforma agrară, marii boieri s-au simțit extrem de lezaţi că li s-a luat din valoarea lor, din bunurile lor și de aceea vor acționa ca în Constituția de la 1866, după înlăturarea lui Cuza, să se scrie că proprietate este "sacră și inviolabilă". Această sintagma avea să fie anulată în 1917, când Constituția s-a modificat și s-a scris că proprietatea este "o funcție socială" şi pe această bază s-a putut înfăptui reforma agrară din 1921.
Daniela Petrican: Domnule profesor, dar toate aceste date despre care am vorbit le auzim oare și în școlile noastre în ziua de azi?
Ioan Scurtu: Le-am auzit un timp. Dar acum ne auzim tot mai puțin și cam spre deloc, pentru că, dacă dvs. ați sesizat, reforma învământului, care este o mare cucerire, cucerire istorică a poporului român, scoate, practic, disciplina istorie din învățământ.
Cătălin Cîrnu: Nu e trist?
Ioan Scurtu: Ea este alambicată cu geografia, se acordă o oră pe săptămână, împărțit la doi, deci, una de istoric, una de geografie, și o stare de spirit se cutivă la elevi sau să cere să se cultive, anume, că noi nu trebuie să ne cantonăm în istorie, în trecut, noi trebuie să vedem Europa, să vedem euroatlanticul, să credem în hotărârile colectivă, care se iau la alte nivele. Noi suntem o țară periferică, o țară de rangul patru, care trebuie să stăm cuminţi în locul nostru și să așteptăm luminile care vin.
Cătălin Cîrnu: Da, așteptăm și noi detalii legate, evident, de ceea ce a însemnat 24 ianuarie 1859 pentru noi toți. Cu mulțumiri pentru scurta lecţie de istorie predată de profesor...
Ioan Scurtu: Dacă-mi daţi voie, aș mai spune două cuvinte. Uniunea din 1859 și nu a premers unirea din 1918.
Cătălin Cîrnu: Între timp, Imperiul Imperiul Austriac devenise Imperiul Austro-Ungar.
Ioan Scurtu: Da, când s-a unit prima dată Basarabia. Unde este acum Basarabia? Când s-a unit Bucovina. Care este situația din Bucovina? Şi s-a unit Transilvania. Asta apropo de reflecții ale generației actuale și de responsabilitatea față de trecutul istoric și de poporul român în ansamblu lui.
Daniela Petrican: Vă mulțumim pentru toate aceste detalii. Invitatul "Apelului matinal" a fost profesor universitar dr. Ioan Scurtu.