Procedura pentru numirea unui nou director general provizoriu la Romsilva
17 dintre cei 25 de candidaţi înscrişi pentru funcţia de director general interimar al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva au fost validaţi şi au susţinut interviuri pe parcursul a două zile.

Articol de Radio România Actualităţi, 22 August 2025, 13:44
17 dintre cei 25 de candidaţi înscrişi pentru funcţia de director general interimar al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva au fost validaţi şi au susţinut interviuri pe parcursul a două zile, a transmis Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Instituţia anunţă, într-o postare publicată, vineri, pe pagina de socializare, că va organiza, luni, 25 august, de la 10:00, o dezbatere publică alături de reprezentanţii societăţii civile, în cadrul procesului de selecţie a directorului general interimar al Regiei.
În prezenţa ministrei Diana Buzoianu, membrii Consiliului de Administraţie vor asculta aşteptările societăţii civile, înainte de a lua decizia finală. Consiliul de Administraţie al Romsilva a demarat, pe data de 11 august, procedura pentru numirea unui nou director general provizoriu, cu un mandat de maximum cinci luni, iar dosarele de candidatură s-au putut depune până pe 18 august./editor Florin Lepadatu/