Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Prevederile proiectului legii pensiilor

Printre noutăţile aduse de actul normativ se numără creşterea şi egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, în 2030.

Prevederile proiectului legii pensiilor
Foto: Mediafax.

Articol de Diana Domenico, 03 Mai 2010, 19:07

Legea pensiilor a fost elaborată aproape în acelaşi timp cu legea salarizării unitare, la impulsul FMI, imediat după ce România a contractat un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI şi Uniunea Europeană.

Printre noutăţile aduse de actul normativ se numără creşterea şi egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi.

Astfel, se propune ca până în 2014 femeile să se pensioneze la 60 de ani, iar bărbaţii la 65, urmând ca până în 2030 vârsta standard de pensionare să fie 65 de ani.

Solicitările sindicatelor

Sindicatele au cerut însă ca aceasta să fie 64 de ani şi, în plus, au solicitat ca femeile să iasă la pensie mai repede, pe sistemul practicat în Uniunea Europeană, unde vârsta de pensionare se reduce cu un an pentru fiecare copil pe care femeia l-a avut în creştere, dar nu mai mult de 3 ani.

O altă nemulţumire este legată de modalitatea de calcul a pensiilor.

Proiectul propune ca majorarea pensiilor să se facă în funcţie de inflaţie, măsură care ar duce în următorii ani la scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor.

De aceea sindicatele solicită păstrarea actualului sistem de calcul, respectiv în funcţie de salariul mediu brut pe economie.

Articolul care a stârnit însă cele mai multe controverse este cel legat de recalcularea pensiilor speciale, ale militarilor, poliţiştilor şi celor din serviciile de securitate.

Potrivit actualului proiect, în şase luni de la data promulgării actului normativ în parlament, pensiile speciale vor fi recalculate potrivit principiului contributivităţii, adică în funcţie de contribuţia pe care fiecare a avut-o la Casa Naţională de Pensii şi nu în funcţie de ultimele salarii din perioada activă.

Potrivit simulărilor realizate de Ministerul Muncii, pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor fi afectate, iar diminuările vor fi cu atât mai mari cu cât pensia este mai mare.

Reformarea sistemului pensiilor a fost una din condiţiile impuse de FMI pentru acordarea împrumutului extern, iar legea ar trebui să intre în vigoare în ianuarie 2011.

Economie 30 Aprilie 2010, 08:46

FMI recomandă finalizarea legilor controversate

Reprezentantul FMI, Jeffrey Franks, a declarat că legea pensiilor ar trebui să fie adoptată până la sfârşitul lunii iunie,...

FMI recomandă finalizarea legilor controversate
Ce vor sindicatele de la legea pensiilor?
România 19 Martie 2010, 12:19

Ce vor sindicatele de la legea pensiilor?

Miezul protestelor sindicale din această perioadă îl constituie prevederile din legea pensiilor.

Ce vor sindicatele de la legea pensiilor?
Pensionarii din armată, "defavorizaţi" de legea pensiilor
România 12 Februarie 2010, 15:29

Pensionarii din armată, "defavorizaţi" de legea pensiilor

"Prin noua lege a pensiilor ni se naţionalizează gradul", afirmă preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă,...

Pensionarii din armată, "defavorizaţi" de legea pensiilor
Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți
România 22 Martie 2026, 16:16

Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți

Principalul beneficiu: scăderea cheltuielilor.

Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți
Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
România 22 Martie 2026, 10:17

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina

Numai în această săptămână au fost adunate aproximativ trei tone de gunoaie prin acțiuni susținute de asociații de mediu,...

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
România 21 Martie 2026, 13:26

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat, pentru Radio România Actualități, ce soluții ar fi pentru...

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
România 21 Martie 2026, 13:20

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Protestatarii acuză faptul că primăria nu a pregătit satisfăcător această decizie care afectează mii de apartamente din oraș.

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
România 21 Martie 2026, 03:09

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Radio România

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană
BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca
Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice
BACĂU: Un jandarm a găsit şi a returnat o borsetă cu 4.500 de euro şi peste 7.500 de lei

BACĂU: Un jandarm a găsit şi a returnat o borsetă cu 4.500 de euro şi peste 7.500 de lei

BACĂU: Un jandarm a găsit şi a returnat o borsetă cu 4.500 de euro şi peste 7.500 de lei