Președinția UE: Alocuţiunea preşedintelui Senatului C. P. Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu (traducere RADOR): Distinse domn Antonio Tajani, preşedinte al Parlamentului European, distinse domn Donald Tusk, preşedinte al Consiliului European, distinse domn Jean-Claude Juncker, preşedinte al Comisiei Europene, domnule preşedinte Klaus Iohannis, doamnă prim-ministru Viorica Dăncilă, distinşi oaspeţi ...

În primul rând, aş vrea să vă urez tuturor Un An Nou Fericit. Înainte de 1989, visam la Europa, la fel ca mulţi alţi români. Am aflat mai întâi de Europa acasă, în timp ce treceam prin vremuri grele. Atât familia mea, cât şi lecturile mele m-au învăţat ce reprezintă Europa: cultură şi civilizaţie, dreptate şi responsabilitate, iniţiativă şi imaginaţie şi, mai presus de toate, libertate. După căderea comunismului, visul meu legat de Europa a devenit o aspiraţie care putea fi împărtăşită în public. Probabil doar câteva persoane îşi amintesc sau chiar le pasă despre entuziasmul cetăţenilor români, în timpul procesului de integrare.

Îndrăznesc chiar să afirm că şi astăzi suntem ţara cu cea mai mare orientare europeană din Europa. Românii au privit întotdeauna europenitatea lor ca pe ceva firesc, ca o parte importantă a identităţii lor naţionale. Trebuie să mărturisesc că visul meu şi aspiraţia mea legată de Europa s-a transformat într-una dintre realizările mele personale cele mai preţuite. În calitate de prim-ministru, am avut privilegiul şi responsabilitatea de a finaliza negocierile şi de a conduce România în momentul integrării în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Între timp, România a progresat, ca naţiune europeană, chiar dacă nivelul de trai, calitatea drepturilor şi libertăţilor individuale şi, probabil şi Produsul Intern Brut, ar avea, încă, nevoie de îmbunătăţiri, în comparaţie cu media europeană, însă s-au mărit însutit, în ultimele trei decenii. De exemplu, ne bucurăm de un nivel atât de ridicat al libertăţii de expresie, încât uneori a devenit dificil să ne dăm seama ce se întâmplă de fapt în politică sau în economie, deoarece există atât de multe versiuni concurente ale realităţii, furnizate de mass-media şi de reţelele de socializare.

Cu toate acestea, este just să afirmăm că dimensiunea cuprinzătoare a statului român, reprezentată de administraţia publică, de sistemul de sănătate, de educaţie, de sistemele de muncă şi securitate socială au fost aproape toate europenizate. Totuşi, nu pot spune acelaşi lucru despre dimensiunea coezivă a statului. Ca nişte reminiscenţe ale trecutului comunist, unele instituţii şi factori de decizie se agaţă încă de puterea nestingherită de care se bucurau înainte. Aceşti actori au înlocuit, pur şi simplu, ideologia legalităţii socialiste cu aceea a statului de drept, păstrându-şi obiceiurile şi revendicând aceleaşi lipsă de răspundere de care se bucurau în mod colectiv, înainte de 1989.

Sper că în timpul preşedinţiei Consiliului UE, autorităţile din ţara mea vor putea să arate ce se întâmplă cu acest paradox. Am încredere că acestea vor clarifica, pentru public, care sunt instituţiile care au fost transformate în mod indiscutabil în spiritul european şi care dintre acestea se agaţă, încă, de trecut, uneori sub o deghizare europeană. Astfel de clarificări ar trebui să ofere motive suficiente colegilor europeni, atât la Bruxelles cât şi în statele membre, de a lăsa în urmă unele dintre actualele prejudecăţi cu care este privită viaţa publică din România. Prin urmare, încurajez toate părţile implicate în această preşedinţie să fie conştiente de moştenirea lăsată de părinţii fondatori.

În urmă cu 70 de ani, fondatorii Europei au prevăzut ca aceasta să fie o comunitate şi nu doar o organizaţie internaţională sau o asociaţie de state. În acest spirit, Uniunea noastră s-a transformat, de atunci, sau, mai bine spus, ar fi trebuit să fie, de atunci, o comunitate de comunităţi, de guverne, societăţi şi cetăţeni care se bazează pe încredere, solidaritate şi respect reciproc. Probabil că părinţii fondatori au avut propriul lor vis.

Ei au avut viziunea unei Europe libere de orice formă de politică prin dictat şi de aroganţă naţională sau birocratică, o Europă fără puteri la conducere şi state de mâna a doua. Pentru fiecare dintre noi, alegerile europene care se apropie reprezintă o oportunitate de a transforma în realitate visul fondatorilor: pentru ca UE să fie una complet democrată, fără populism şi dirijism politic. Vă mulţumesc!