Președintele Senatului: Aderarea la OCDE, unul dintre cele mai importante obiective strategice ale țării
Mircea Abrudean a explicat la RRA că aderarea ar avea un impact major asupra economiei, în special prin creșterea investițiilor străine.
Articol de Petruţ Hîrţescu, 17 Martie 2026, 14:50
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat la Radio România Actualități că aderarea României la OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante obiective strategice ale țării, după integrarea în NATO și Uniunea Europeană.
România ar putea primi invitația oficială de aderare în luna iunie, decizia urmând să fie luată de Consiliul de miniștri al organizației, potrivit lui Mircea Abrudean.
Mircea Abrudean a precizat că țara noastră a parcurs deja cea mai mare parte a evaluărilor, obținând 23 de avize din totalul de 25 necesare.
E un obiectiv de țară esențial pentru România, după NATO și Uniunea Europeană e cel mai important. Primii pași s-au făcut prin anii 2000, sigur după aceea o perioadă lungă de timp nu s-a mai întâmplat mare lucru. În 2022, la începutul anului, România a primit foaia de parcurs, deci invitația de a deveni stat candidat. De atunci, iată, au trecut patru ani și ceva, timp în care România a fost evaluată în 25 de comitete, avem 23 de avize pozitive, mai avem doua de obținut.
Impact major asupra economiei
Președintele Senatului a explicat că aderarea ar avea un impact major asupra economiei, în special prin creșterea investițiilor străine, deoarece apartenența la OCDE reprezintă un criteriu important în deciziile marilor companii și fonduri de investiții.
Va conta, în primul rând, din perspectiva investițiilor străine, care vor crește substanțial, pentru că există fonduri mari de investiții, companii foarte mari, care atunci când se uită la o țară pentru a investi, prima bifă este membru sau nu OCDE, pentru că relevanța acestei organizații este, în primul rând, din perspectiva respectării celor mai înalte standarde.
Statutul de membru ar contribui la reducerea costurilor de împrumut
Totodată, statutul de membru ar contribui la îmbunătățirea ratingului de țară și la reducerea costurilor de împrumut.
Mircea Abrudean a avertizat că aderarea nu reprezintă un punct final, ci presupune continuarea reformelor și respectarea angajamentelor internaționale.













