Premierul Ilie Bolojan a avut la Palatul Victoria o întâlnire cu liderul PSD, Sorin Grindeanu
Surse politice afirmă că în contextul crizei apei de la Paltinu, liderul social-democrat a cerut demiterea ministrului mediului, Diana Buzoianu.
Articol de Radiojurnal, 09 Decembrie 2025, 15:12
Premierul Ilie Bolojan a avut, la Palatul Victoria, o întâlnire cu liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Surse politice afirmă că în contextul crizei apei de la Paltinu, preşedintele social-democrat a cerut demiterea ministrului mediului, Diana Buzoianu şi a conducerii USR de la Apele Române, precum şi desfiinţarea operatorului local de apă, prin integrarea acestuia în Hidro Prahova, societate aflată sub răspunderea Consiliul Judeţean.
Premierul nu a luat nicio decizie, iar mâine, ministrul mediului urmează să prezinte un raport final despre situaţia generată de lucrările de la barajul Paltinu.












