Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL vrea implicarea societăţii civile în proiectul legii prevenţiei

Reprezentanţii PNL fac apel la forţele politice şi la societatea civilă să se implice în proiectul de lege privind prevenţia în sănătate.

PNL vrea implicarea societăţii civile în proiectul legii prevenţiei
Foto: pixabay.com.

Articol de Radiojurnal, 22 Februarie 2016, 18:54

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal fac apel la forţele politice şi la societatea civilă să se implice în îmbunătăţirea proiectului de lege privind prevenţia în sănătate, aflat în dezbatere publică până la 1 martie.

Documentul prevede, între altele, înfiinţarea unei Agenţii Naţionale de Prevenţie, dar şi posibile sancţiuni pentru cei ce refuză analizele.

Invitată, astăzi, la emisiunea "Probleme la Zi", de la Radio România Actualităţi, deputata PNL Lucia Varga a declarat că este important ca actul normativ să fie elaborat în aşa fel încât să poată fi folosit pe termen lung.

"Chemăm toate forţele politice şi societatea civilă pentru a avea un act normativ, pentru a face prevenţie în România, pentru a avea oameni sănătoşi. Nu avem orgolii, stăm la masa discuţiilor şi suntem dispuşi să negociem. Suntem conştienţi că această lege trebuie aplicată pe termen scurt, mediu, dar mai ales lung, indiferent cine vine la conducerea României, pentru a avea rezultate, pentru a avea oameni sănătoşi", a spus Lucia Varga.

Senatorul PSD Florian Bodog afirmă că formaţiunea sa nu este de acord cu înfiinţarea unor structuri noi şi nici cu sancţionarea celor care nu merg la medic.

"Ca medic, ca părinte susţin faptul că prevenţia în sănătate este un deziderat pe care ar trebui să îl avem ca şi politică naţională de sănătate, însă eu cred că prevenţia şi programele de prevenţie se pot derula prin structurile deja existente. Eu nu cred că este necesar să înfiinţăm alte structuri, ci pur şi simplu să dăm de lucru structurilor care există. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte încercarea de a pedepsi persoanele care nu merg la medic - cred că este, să spun, aberant, pentru că, la momentul de faţă, nu toată lumea din România, din păcate, are acces la acelaşi tip de servicii de sănătate", a afirmat Florian Bodog.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a declarat că susţine o lege a prevenţiei, dar cu anumite amendamente.

"Finanţare separată, nu din bugetul sănătăţii, ora de educaţie sanitară în şcoală obligatorie şi nu ar trebui pacientul penalizat pentru că nu s-a prezentat la screening. Dar cetăţeanul român trebuie educat, pentru că a preveni e mult mai ieftin şi şansele sunt mai mari atunci când găseşti o boală în fază incipientă decât în fază avansată", a spus Cezar Irimia.

Incendiu de pădure la Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
România 17 Martie 2026, 05:23

Incendiu de pădure la Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Majoritatea focarelor au fost localizate, izolate şi lichidate, dar zona este sub supraveghere pe timpul nopţii.

Incendiu de pădure la Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
România 16 Martie 2026, 22:44

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală

Se are în vedere reducerea duratei proceselor în cazurile de trafic de persoane şi de minori, în special.

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
România 16 Martie 2026, 22:40

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României

Radu Miruță afirmă că purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe s-ar fi referit la represalii de natură...

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
România 16 Martie 2026, 22:30

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget

Au fost prezentate amendamente, însă au fost puține cazuri în care astfel de inițiative au obținut susținerea necesară.

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
România 16 Martie 2026, 21:40

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile

Restricția se va aplica pentru a permite relocarea echipamentelor tehnice din terminalul provizoriu în noul terminal de...

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
România 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune

Bugetul SRR a fost avizat în forma primită de la Guvern.

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
România 16 Martie 2026, 21:06

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat

Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoș, spunea că decizia de a nu propune amendamente vine ca urmare a lecțiilor din anii...

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism
România 16 Martie 2026, 19:26

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Cei 6 membri ai familiei au fost internați în spital cu botulism după ce au mâncat șuncă de porc produsă în propria gospodărie.

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar
ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări
FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană