Pentru creştinii ortodocşi a început Săptămâna Luminată

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici intră în Săptămâna Luminată.

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos şi se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma), conform unui documentar Agerpres.

Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ''Veniţi de luaţi lumină''.

Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale.

Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ''Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit'', prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, eshatologic.

Slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise.

Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului, dar şi ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morţii Mântuitorului.

În primele secole ale creştinismului, în timpul Săptămânii Luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) care erau botezaţi în noaptea de Paşti purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii.

În această perioadă, slujbele Bisericii sunt deosebite de cele din restul anului.

Cântările fac referire la Învierea din morţi a Mântuitorului

Toate cântările şi citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului.

Slujbele sunt mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice.

Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni e diferită de rânduiala obişnuită, căci se cântă aceleaşi cântări ale canonului Învierii Domnului şi Hristos a înviat, în loc de Veşnică pomenire.

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului.

Numele acestei perioade - una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului şi de cea a Triodului) - vine de la cartea Penticostar care se foloseşte în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paşte şi Rusalii (50 de zile).

Această perioadă se distinge din punct de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumuseţe şi prin bucurie a întregii creaţii, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice ce se săvârşesc în Biserică.

Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa.

Şi bisericile se înveşmântează în alb şi veşmintele preoţilor.

De aceea, această perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările ''Hristos a înviat'' şi cântări de bucurie: ''Veniţi să ne luminăm popoare! Veniţi să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!''.

În tot acest timp, creştinii ar trebui să se salute cu urarea ''Hristos a Înviat'' şi de la Înălţare, ''Hristos S-a Înălţat'', urmată de răspunsul ''Adevărat a Înviat'' şi ''Adevărat S-a Înălţat''.

Udatul fetelor, în Ardeal

A doua şi a treia zi de Paşti sunt, la noi în ţară, încărcate de semnificaţii laice, iar obiceiurile românilor diferă în funcţie de zona din care provin.

Specialiştii atribuie acestor tradiţii conotaţii ce ţin de odihna de dinaintea ieşirii la muncile agricole.

Un obicei pe care românii, maghiarii şi saşii din Transilvania şi Banat îl practică în a doua zi de Paşti, este udatul fetelor.

Potrivit etnologului Mircea Taban, de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, tinerii stropesc fetele cu parfum - uneori chiar şi cu apă neîncepută - într-un ritual simbolic al fertilităţii.

"Eu cred că el provine la noi prin filieră germană. Nu cred că îşi are sorgintea într-un trecut îndepărtat, este un mic ritual de fertilitate stropitul cu parfum al fetelor.

"Din păcate, astăzi, nu cred că tinerii mai procedează la acest gest ritualic, în ultimă instanţă. Probabil că în timpuri mai îndepărtate semnifica şi o promisiune de întemeiere a unei familii" a declarat pentru Radio România Actualităţi, etnologul Mircea Taban.

Nu toate fetele acceptau să fie stropite chiar de toţi băieţii, ci probabil de unii sau de favoritul acestora.