Pentru cei din munți, comunismul era ”pierderea libertății și tradiției”

Printre zonele în care, imediat după cel de-al doilea război mondial, locuitorii de la sate au organizat centre de rezistență armată față de regimul comunist s-a numărat și cea de la Nucșoara, județul Argeș.

Grupul de rezistență de la Nucșoara s-a format în primăvara anului 1949 și a activat în pădurile și munții din vecinătate până în mai 1958, când membrii lui au fost arestați.

Expoziția documentară ”Rezistența anticomunistă de la Nucșoara. Portrete de familii”, prezentată în premieră miercuri, 17 aprilie 2019, la Teatrul Național din București, redă pe scurt poveștile familiilor implicate.

Membrii grupului au refuzat să accepte constrângerile regimului și au trăit câțiva ani în izolare, susținuți de câteva persoane din localitate, printre care Elisabeta Rizea sau Marina Chirca.

”Ei s-au opus celor ce au încercat să le deturneze rostul, tradiția și deschiderea față de lumea modernă spre care deja se îndreptau la venirea comunismului”, a spus Ioana Voicu-Arnăuțoiu, realizatoarea expoziției și fiica liderului grupului Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop.

Potrivit datelor expoziției, în urma condamnărilor, 16 membri ai grupului au fost executați la închisoarea Jilava în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Poliția politică a regimului, Securitatea, a făcut peste 100 de arestări într-un sat care avea aproximativ 400 de locuitori. Alți 11 condamnați din grup au murit în închisoare. În urma documentării de arhivă, autoarea expoziției a identificat 33 de familii care s-au alăturat sau au sprijinit gruparea Arnăuțoiu.

Grupul de la Nucșoara face parte din așa-numita rezistență din Făgăraș, reprezentând ramura sudică a acestuia. Pe versantul nordic al Munților Făgăraș a acționat gruparea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu. Datele de arhivă cercetate recent au arătat că în România, în deceniile cinci și șase ale secolului trecut, au activat aproximativ 50 de astfel de centre de rezistență formate din câte 10 - 20 de localnici țărani, ciobani, preoți și învățători, de regulă la inițiativa unor foste cadre militare din perioada interbelică, situate cu precădere în regiunile montane, mai greu accesibile.

În aceeași perioadă, o mișcare similară de opoziție armată la regimul impus de Moscova s-a desfășurat și în vestul Ucrainei, trecut după război în componența URSS. Potrivit istoricilor, autoritățile sovietice s-au confruntat cu peste 500.000 de militanți naționaliști, ucraineni dar și polonezi, dintre care aproximativ o treime au murit în luptă sau au fost executați.