Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pelerinaj la Mănăstirea Sfântului Andrei

Peste 20 de mii de pelerini din toate colţurile ţării au venit să asculte Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de ierarhi şi să se închine la Peştera Sfântului Andrei.

Pelerinaj la Mănăstirea Sfântului Andrei
Foto: Arhivă

30 Noiembrie 2013, 19:28

Sfântul Andrei, cel dintâi chemat la apostolie şi ocrotitorul României, a fost sărbătorit, astăzi, la mănăstirea care îi poartă numele din judeţul Constanţa.

Mii de pelerini au ascultat Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate.

Peste 20 de mii de pelerini din toate colţurile ţării au venit să asculte astăzi Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate şi să se închine la Peştera Sfântului Apostol Andrei, unde au fost aduse moaştele a patru sfinţi.

La sărbătoarea de astăzi de la Peştera Sfântul Andrei a fost prezent şi premierul Victor Ponta, care a fost însoţit de vicepremierul Gabriel Oprea şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

După terminarea slujbei, primul ministru s-a rugat în peştera unde a trăit Apostolul Andrei şi la moaştele celor patru sfinţi, iar înainte de plecare le-a urat "La mulţi ani" celor care poartă numele sfântului şi a transmis un mesaj de bine tuturor românilor.

"Urez "La mulţi ani" tuturor celor care astăzi îşi serbează ziua de nume. Mă bucur foarte mult că, înainte de Ziua Naţională, este ziua patronului religios al României, Sfântul Andrei; îmi doresc ca în aceste zile, aşa cum vremea e foarte frumoasă, să fim cu toţii mai liniştiţi şi să facem lucruri bune.

"Eu, pentru Andrei al meu, şi pentru fiecare, pentru cei care au în familie şi pentru cei care, sigur, nu ne serbăm ziua astăzi, dar pentru mai multă sănătate şi mai multă linişte", a spus premierul Victor Ponta.

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene
România 16 Martie 2026, 22:50

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene

Guvernul anunţă măsuri fiscale care să diminueze efectul creşterilor de preţ pentru combustibil şi energie.

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene
Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
România 16 Martie 2026, 22:44

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală

Se are în vedere reducerea duratei proceselor în cazurile de trafic de persoane şi de minori, în special.

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
România 16 Martie 2026, 22:40

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României

Radu Miruță afirmă că purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe s-ar fi referit la represalii de natură...

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
România 16 Martie 2026, 22:30

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget

Au fost prezentate amendamente, însă au fost puține cazuri în care astfel de inițiative au obținut susținerea necesară.

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
România 16 Martie 2026, 21:40

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile

Restricția se va aplica pentru a permite relocarea echipamentelor tehnice din terminalul provizoriu în noul terminal de...

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
România 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune

Bugetul SRR a fost avizat în forma primită de la Guvern.

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
România 16 Martie 2026, 21:06

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat

Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoș, spunea că decizia de a nu propune amendamente vine ca urmare a lecțiilor din anii...

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism
România 16 Martie 2026, 19:26

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Cei 6 membri ai familiei au fost internați în spital cu botulism după ce au mâncat șuncă de porc produsă în propria gospodărie.

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană