Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pedepsele pentru sclavie şi trafic de persoane nu mai pot fi suspendate

Pedepsele pentru sclavie şi trafic de persoane nu mai pot fi suspendate, potrivit legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.

Pedepsele pentru sclavie şi trafic de persoane nu mai pot fi suspendate
Foto: www.politiadefrontiera.ro

Articol de Radio România Actualităţi, 28 Iunie 2024, 09:20

Pedepsele pentru sclavie şi trafic de persoane nu mai pot fi suspendate, potrivit legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis. Documentul, care va intra în vigoare la acest final de săptămână, prevede şi majorarea sancţiunilor pentru astfel de infracţiuni, condamnările pentru faptele amintite pot ajunge la 15 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Dacă infracţiunile în care sunt implicaţi minori sunt săvârşite de un funcţionar public sau un membru de familie sau de o persoană care se ocupă de creşterea copilului, pedepsele ajung şi la 20 de ani de închisoare. Legea sancţionează cu privarea de libertate între trei şi 10 ani şi producerea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea şi punerea la dispoziţie în orice mod de materiale pornografice cu minori, ne-a informat reporterul RRA Iulia Gherman./editor Florin Lepadatu/

Etichete : trafic persoane
Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
România 21 Martie 2026, 13:26

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat, pentru Radio România Actualități, ce soluții ar fi pentru...

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
România 21 Martie 2026, 13:20

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Protestatarii acuză faptul că primăria nu a pregătit satisfăcător această decizie care afectează mii de apartamente din oraș.

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
România 21 Martie 2026, 03:09

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
România 21 Martie 2026, 02:23

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru

Alexandru Rogobete: în orice sistem de sănătate funcţional paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
România 21 Martie 2026, 00:18

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia

Oamenii reclamă planul de restructurare, care prevede disponibilizări de la 1 aprilie.

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea
România 20 Martie 2026, 23:17

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea

Persoanele cercetate acţionau în apropierea şcolilor, la petreceri sau în apartamente închiriate.

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea
Studenţii străini premiaţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi
România 20 Martie 2026, 23:16

Studenţii străini premiaţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Studenţii care provin din zone afectate de război se gândesc să ceară azil politic în România.

Studenţii străini premiaţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi
CSM critică realocarea unor fonduri destinate inițial angajaților din justiție
România 20 Martie 2026, 21:26

CSM critică realocarea unor fonduri destinate inițial angajaților din justiție

CSM reclamă nelegalitatea demersurilor repetate pe parcursul ultimilor cinci ani de eșalonare a sumelor de plată, precum și...

CSM critică realocarea unor fonduri destinate inițial angajaților din justiție

Radio România

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice