Ocuparea funcţiei de poliţist trebuie reglementată prin lege organică

Delegarea atribuţiei de a stabili regulile pentru ocuparea funcţiei de poliţist unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, ele trebuind să fie reglementate prin lege organică, se arată în motivarea Curţii Constituţională a României, care a stabilit că dispoziţiile articolului 10 alineatul (5) teza a doua din Legea 360/2002 privind statutul poliţistului sunt neconstituţionale.

"Având în vedere că statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică (...) şi ţinând cont de faptul că aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuţie ţin de naşterea raportului de serviciu, Curtea constată că aceste aspecte esenţiale - cum sunt, spre exemplu, condiţiile generale de participare la examen/concurs, condiţiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi "admişi" şi posibilitatea de contestare - trebuiau reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcţiilor de execuţie să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort. Or, acestea nu erau reglementate prin lege la data susţinerii concursului a cărui anulare constituie obiectul cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. În consecinţă, Curtea constată că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor articolului 73 alineatul (3) litera j) din Constituţie", se precizează în document.

Curtea Constituţională arată în motivare că normele privind ocuparea posturilor de execuţie trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate, iar stabilirea acestora de către un membru al Guvernului, prin acte administrative, determină o stare de incertitudine juridică.

"Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate generează situaţia ca un aspect esenţial care vizează naşterea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind ocuparea posturilor de execuţie trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Astfel, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Aşadar, pe fondul lacunei legislative evidenţiate mai sus, soluţia legislativă prevăzută de art.10 alin.(5) teza a doua din Legea nr. 360/2002 contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, ordinele cu caracter
normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor articolului 1 alineatul (4) şi (5) din Constituţie", se notează în motivarea CCR.