Noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg, va fi primit de preşedintele Nicuşor Dan
Ceremonia de la Palatul Cotroceni marchează începutul oficial al mandatului său la Bucureşti.
Articol de Radiojurnal, 03 Martie 2026, 00:24
Noul ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, va fi primit oficial mâine de preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, anunţă Administraţia Prezidenţială. Ceremonia marchează începutul oficial al mandatului său la Bucureşti.
Darryl Nirenberg a fost nominalizat oficial în iunie anul trecut de preşedintele american Donald Trump pentru postul de ambasador la Bucureşti, iar în decembrie a fost confirmat în funcţie prin vot de Senatul american.













