Nevoia spitalelor de sânge, din cauza numărului mic de donatori
Centrul de Transfuzie Sanguină din Arad nu mai poate acoperi nevoia spitalelor de sânge din grupa 0 negativ, din cauza numărului mic de donatori şi face un apel către persoanele care au această grupă să se prezinte la donare.

Articol de Radio România Actualităţi, 14 Octombrie 2025, 12:42
Centrul de Transfuzie Sanguină din Arad nu mai poate acoperi nevoia spitalelor de sânge din grupa 0 negativ, din cauza numărului mic de donatori şi face un apel către persoanele care au această grupă să se prezinte la donare. Grupa este destul de rară, iar în unele zile nu există niciun donator cu sânge 0 negativ.
Centrul din Arad a trimis chiar mesaje celor cu această grupă de sânge pe care îi are în baza de date, invitându-i să ajute. În ultimele două luni, la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad s-au prezentat zilnic, în medie, 50 de donatori. Numărul a fost mai mic peste vară, în timpul vacanţei şi al concediilor./editor Florin Lepadatu/