Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Nereguli" în organizarea comisiei locale de fond funciar Nana

Raportul Corpului de control al guvernului, transmis comisiei parlamentare, arată că nu au fost respectate prevederile legale privind organizarea comisiei de fond funciar Nana.

"Nereguli" în organizarea comisiei locale de fond funciar Nana
Foto: Arhivă.

Articol de Alina Stănuţă, 09 Aprilie 2014, 15:12

Comisia parlamentară de anchetă în cazul terenului din comuna Nana cumpărat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a primit raportul Corpului de control al premierului.

Documentul conţine concluzii la care au ajuns şi membrii comisiei. Aceştia urmează să compare datele obţinute în urma celor două verificări, pentru a întocmi un raport final ce va fi prezentat plenului - a anunţat preşedintele comisiei, Mihai Fifor.

Raportul Corpului de control al guvernului dat publicităţii ieri arată că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea comisiei locale de fond funciar Nana în perioada 2008-2013, iar modificarea componenţei comisiei locale de fond funciar s-a făcut abia după iniţierea acţiunii de către Corpul de control al guvernului.

Raportul mai evidenţiază că analizarea şi soluţionarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate s-au realizat fără respectarea ordinii de înregistrare, unele cereri fiind analizate la scurt timp după ce au fost depuse, iar altele chiar şi după 12 ani de la înregistrarea lor.

Totodată, se arată că reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente, iar membrii comisiei locale de fond funciar au participat la luarea unor decizii prin care au reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lor şi a rudelor.

La finalul şedinţei comisiei parlamentare de astăzi este aşteptată o conferinţă de presă.

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 22:24

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"

USR va sesiza instituțiile statului în legătură cu modul în care s-a desfășurat campania lui Călin Georgescu, a...

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat în ultimele 12 luni

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat în ultimele 12 luni
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad