Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocierile dintre sindicate și conducerea Romatsa au eșuat

Controlorii traficului aerian ar putea să intre mâine în grevă de avertisment între orele 11.00 şi 13.00.

Negocierile dintre sindicate și conducerea Romatsa au eșuat
Foto: romatsa.ro.

Articol de Radiojurnal, 14 Iulie 2015, 10:33

Ultimele negocieri dintre sindicate şi conducerea Romatsa au eşuat aseară, după mai bine de cinci ore de discuţii.

Astfel, controlorii traficului aerian ar potea să intre mâine în grevă de avertisment între orele 11.00 şi 13.00.

În acest interval, numai o treime dintre aeronavele care trebuie să aterizeze, să decoleze sau să tranziteze spaţiul aerian românesc vor mai fi ghidate de controlorii de trafic, iar cei care au programate călătorii sunt sfătuiţi să se informeze permanent, pentru că avioanele ar putea avea întârzieri.

Gabriel Tudorache, lider de sindicat la ROMATSA: ”Lucrurile vor fi diferite doar prin ceea ce vor hotărî cei de la Eurocontrol, de la Bruxelles, ei fiind cei care vor stabili acea treime care va putea să tranziteze - situaţiile de urgenţă, zborurile militare, zborurile cu preşedinţi la bord, cu monarhi la bord, SMURD-urile, orice zbor umanitar, poliţia militară. Acestea vor fi dirijate chiar dacă ar depăşi acea treime”.

40 de curse sunt programate numai pe aeroportul Otopeni în cele două ore în care ar urma să fie grevă.

Spaţiul aerian al României este tranzitat zilnic de aproape 3.000 de avioane.

Sindicalişti ROMATSA au 14 revendicări: cer majorarea unor salarii şi mutarea controlorilor de trafic pe alte posturi după ce împlinesc 55 de ani.

Sunt şanse totuşi ca negocierile să fie reluate astăzi.

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur
România 17 Martie 2026, 13:08

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur

Astfel, şoferii care sunt prinşi că depăşesc viteza vor primi amenzile prin poştă.

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur
Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
România 17 Martie 2026, 11:40

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Incendiul a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
România 17 Martie 2026, 10:47

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Diana Buzoianu a precizat că au fost demolate peste o sută de construcții ilegale, iar verificările vor continua.

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
România 17 Martie 2026, 10:14

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert

Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional în zona localităţii Plauru.

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
România 17 Martie 2026, 10:04

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase

Două societăţi comerciale ar fi deversat deşeuri, atât periculoase, cât şi nepericuloase, din octombrie anul trecut şi până...

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
România 17 Martie 2026, 09:15

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată

"Apel matinal" - Invitat: ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
România 17 Martie 2026, 09:10

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism

Pacienții au între 15 și 75 de ani și au primit ser antibotulnic adus de urgentă de la spitale din trei județe: Timiș, Arad...

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului
România 17 Martie 2026, 08:38

Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului

Restricțiile pentru vehiculele de peste 7,5 tone intră în vigoare de marți pe DN7, pe Valea Oltului, pentru lucrări de...

Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului

Radio România

PRAHOVA: Percheziții după deversarea zilnică a circa 200 de tone de deşeuri netratate în pârâul Dâmbu

Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului

NEAMȚ: Intervenții pentru stingerea a 4 incendii de vegetație, în ultimele 24 de ore

Ministrul Finanțelor, despre preţurile la carburanţi: Sunt creşteri spectaculoase. Ne îngrijorează situaţia