Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Musulmanii sărbătoresc Ramazan Bayram

Peste 100 de mii de credincioşi musulmani marchează în România, începând de marţi, timp de trei zile, Ramazan Bayram, sfârşitul Ramadanului, cea mai importantă sărbătoare musulmană.

Musulmanii sărbătoresc Ramazan Bayram
Moscheea din localitatea Valul lui Traian, inaugurată în 2004. Foto: Arhivă Agerpres.

30 August 2011, 11:52

Cei mai mulţi musulmani din România trăiesc în Dobrogea şi, începând de marţi, sărbătoresc şi ei Ramazan Bayram-ul, una dintre cele două mari sărbători religioase ale musulmanilor de pretutindeni.

Pe tot parcursul lunii august, care a coincis în acest an cu luna Ramazan din calendarul islamic, musulmanii au ţinut post până la apusul soarelui, s-au abţinut de la mâncare, apă şi fumat, de la răsăritul soarelui până la apus.

Marţi, conform tradiţiei, prima zi din cele trei zile de sărbătoare, musulmanii o petrec după slujba de rugăciune oficiată în toate geamiile din Dobrogea, în familie, vizitându-şi rudele vârstnice în semn de respect.

Cei tineri trebuie să treacă pe la cei mai în vârstă pentru a le săruta mâna şi a le ura "Bayram fericit!” sau "Ramazan Bayraminiz Kayirli Bolsin!", la tătari, şi "Ramazan Bayraminiz Mubarek Olsun!", la turci.

Copiii merg cu colindul şi primesc în dar dulciuri.

Marţi, la ora 7,09, în geamii a răsunat slujbă de Ramazan Bayram, la care au participat numai bărbaţii.

Este prima din cele trei zile de sărbătoare, iar înainte de petrecere şi voie bună sunt comemoraţi cei trecuţi în nefiinţă.

În Dobrogea, sărbătoarea Ramazan Bayram se mai numeşte şi Seker Bairam, sărbătoarea dulciurilor.

În cele trei zile, sunt nelipsite de pe mesele musulmanilor baclavale, sarailii, halva, kurabie (fursecuri făcute cu iaurt), katlama (plăcintă cu brânză dulce), fructe în compot sau glasate, gogoşi umplute.

Ramazan Bayram este una dintre cele două mari sărbători religioase ale calendarului islamic.

Următoarea, Kurban Bayram (sărbătoarea sacrificiului), va începe la 20 decembrie.

Ramadanul o scapă temporar de bătaia cu nuiele
În lume 24 August 2009, 11:29

Ramadanul o scapă temporar de bătaia cu nuiele

Un oficial malayezian a anunţat că femeia musulmană care a băut alcool într-un club va primi pedeapsa - lovituri de nuia -...

Ramadanul o scapă temporar de bătaia cu nuiele
Creștere semnificativă a preţurilor carburanţilor
România 20 Martie 2026, 16:19

Creștere semnificativă a preţurilor carburanţilor

Prețurile la pompă au consemnat cea mai mare creştere de la începutul războiului din Iran.

Creștere semnificativă a preţurilor carburanţilor
Noi proteste la şantierul naval Damen din Mangalia
România 20 Martie 2026, 16:18

Noi proteste la şantierul naval Damen din Mangalia

Angajaţii au ieşit și vineri în curtea unităţii, nemulţumiţi de faptul că nu au fost plătiţi în ultimele trei luni.

Noi proteste la şantierul naval Damen din Mangalia
Antreprenorii cer Guvernului măsuri urgente după explozia prețurilor
România 20 Martie 2026, 14:49

Antreprenorii cer Guvernului măsuri urgente după explozia prețurilor

Confederaţia solicită Guvernului să ia exemplul altor ţări care au plafonat preţurile sau au redus taxele pentru a stabiliza...

Antreprenorii cer Guvernului măsuri urgente după explozia prețurilor
Bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat de Parlament
România 20 Martie 2026, 14:41

Bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat de Parlament

Premierul Ilie Bolojan a declarat că bugetul de stat reprezintă centura de siguranţă a ţării noastre în faţa unor derapaje...

Bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat de Parlament
Prohibiție la șalău și biban în Delta Dunării
România 20 Martie 2026, 14:39

Prohibiție la șalău și biban în Delta Dunării

Restricția rămâne valabilă până pe 7 iunie inclusiv și vizează atât pescuitul comercial și familial, cât și cel recreativ -...

Prohibiție la șalău și biban în Delta Dunării
Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2026 au fost adoptate de Parlament
România 20 Martie 2026, 12:52

Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2026 au fost adoptate de Parlament

Dacă nu se vor depune sesizări la Curtea Constituțională, cele două legi vor fi transmise președintelui spre promulgare.

Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2026 au fost adoptate de Parlament
Prognoza pentru luna aprilie
România 20 Martie 2026, 09:17

Prognoza pentru luna aprilie

Temperaturile vor fi normale pentru mijlocul primăverii.

Prognoza pentru luna aprilie

Radio România

TIMIȘOARA: Spitalul Municipal oferă screening-uri prenatale gratuite pentru depistarea Sindromului Down

BRĂILA: Festivalul Național „Armonifest” aduce pe scenă ansambluri corale de renume

BRĂILA: Festivalul Național „Armonifest” aduce pe scenă ansambluri corale de renume

BRĂILA: Festivalul Național „Armonifest” aduce pe scenă ansambluri corale de renume
Donald Trump: Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie

Donald Trump: Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie

Donald Trump: Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie
A murit actorul american Chuck Norris

A murit actorul american Chuck Norris

A murit actorul american Chuck Norris