Moldelectrica a cerut ajutor de avarie din România
Un grup energetic important din Ucraina s-a deconectat din rețea în urma atacurilor Rusiei de azi-noapte.
06 Decembrie 2025, 16:33
Operatorul național al sistemului energetic din Republica Moldova, compania Moldelectrica, a cerut sâmbătă ajutor de avarie din România, din cauza deconectării unui grup energetic important din Ucraina, ca urmare a atacurilor Rusiei de azi-noapte.
Responsabilii moldoveni au explicat că în acest fel au vrut să fie siguri că sistemul electroenergetic al Republicii Moldova funcționează la parametrii optimi și să prevină eventuale suprasarcini, transmite Radio Chișinău.
Cetățenii sunt îndemnați să consume energia în mod rațional, în special în orele de vârf, pentru a reduce riscul de suprasarcină și eventuale deconectări de la rețea.












