Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Coșea: Deficitul bugetar este urmare a unor greșeli politice

"Apel matinal" - Invitat: prof. univ. dr. Mircea Coșea de la Academia de Studii Economice București.

Mircea Coșea: Deficitul bugetar este urmare a unor greșeli politice
Foto: Agerpres/arhivă

Articol de Radio România Actualităţi, 08 Iulie 2025, 09:36

Realizatori: Daniela Petrican și Cătălin Cîrnu

Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului bugetar, iar parlamentarii AUR au început deja să strângă semnături pentru o moțiune de cenzură la adresa executivului.

Sunt măsuri pentru care guvernul și-a angajat răspunderea și pe care premierul le consideră o urgență națională și un act de responsabilitate, întrucât cheltuielile curente depășesc în continuare cu mult încasările, iar România se împrumută scump în fiecare zi pentru a funcționa. Tot premierul a dat asigurări că vor urma și alte măsuri fiscale. Discutăm însă pe acest subiect alături de invitatul "Apelului matinal", profesor universitar doctor Mircea Coșea de la Academia de Studii Economice București, ca să înțelegem cu toții ce se petrece. Bună dimineața, domnule profesor!

Sărut mâna. Bună dimineața.

Prima întrebare ar fi dacă aceste măsuri anunțate, câteva dintre ele spicuiesc: înghețarea salariilor, contribuții mărite, creșterea TVA și accize, taxe, impozite, reduc sau reechilibrează financiar și economic România și în ce măsura o fac?

Nu, nu au niciun fel de aplicabilitate practică, sunt niște măsuri mai mult politice decât economice, nu au niciun fel de șansă de a regla situația în care noi ne aflăm, pentru că nouă ni se spune foarte clar că este o chestiune de deficit bugetar. Nu, România se află într-o altă situație, într-o situație de criză economică, de recesiune dovedită statistic, pentru că exista alte deficite care fac astăzi România să fie o țară slab dezvoltată în Europa, și în primul rând deficitul comercial. O țară care trăiește aproape 72% de la mâncare până la bunuri de investiții din import, deci care are un dezechilibru al balanței comerciale atât de mare, nu poate să nu aibă deficit bugetar, deficitul bugetar este urmare a unor greșeli politice, au vrut să se cumpere voturi, domnul Ciolacu și compania, dar asta e o chestie punctuală. Lucrurile care au început să evolueze negativ încă din 2022-2023, ca urmare a guvernării Orban și a coaliției actuale, sunt legate de această distrugere a economiei care continuă în ziua de azi. Tot acest program pe care guvernul l-a luat în răspundere proprie, ceea ce se pare total nedemocratic, este un program care distruge economia României, bucată cu bucată. Toate măsurile care sunt în acest program au efect negativ asupra economiei, efect negativ, subliniez lucrul ăsta, ne duce în recesiune, ne duce în criză, ne duce într-un stadiu în care devenim cel mai sărac stat al Europei. Aceste partide care...

Da, chiar cât de mare este acest risc și ce implică?

Doamnă, riscul este enorm, pentru că toate, să zicem, elementele de progres ale României au fost stopate în 2024. România a avut un progres extraordinar ca urmare a aderării. Am fost o țară care am ieșit bine din COVID, care am avut ritm de creștere cât alții n-au avut. 2023-2024, dar mai ales 2024, a fost anul stopării evoluției României. Din prostie, din voință, mă rog, asta o să vedem. Ar trebui să vedem până la urmă ce a fost în mintea celor care ne-au condus atunci și a meditatorilor lor. Dar de atunci România a început să decadă. Or, această decadă ne duce la o concluzie simplă: România rămâne la marginea Europei; este o țară care se auto-elimină din Europa, nu printr-un Rom-Exit, nu facem ca englezii, nu avem capacitatea asta. Ne auto-eliminăm pentru că pierdem compatibilitatea cu Europa. Devenim țara cu cea mai mare inflație, țara cu cea mai mare sărăcie, țara cu cel mai mare ritm de subdezvoltare din punct de vedere al echilibrului regional. Devenim țara cea mai îndatorată, devenim țara care nu mai are niciun fel de argument ca să se prezinte ca o țară membră a Uniunii Europene, la valorile economice ale Uniunii Europene. Deci să ne așteptăm ca să fim din ce în ce mai marginalizați. România devine o țară atât de săracă din punct de vedere al potențialului, dar și al imaginii pe care o are, încât eu am această convingere că acest program are și un scop altul decât cel care e declarat, pentru că, dacă îmi mai dați voie, o să vă explic și de ce sunt împotriva scopului declarat. Pentru că România, fiind o țară atât de săracă, conform declarațiilor unor domni miniștri care deja au început să facă declarații, vor începe listările la bursă, vor începe vânzările de active românești, mulți sunt interesați să le cumpere și o să le cumpere extrem de ieftin, pentru că România fiind săracă nu poate să negocieze prețul. Acum, în legătură cu deficitul; noi mergem în așa fel încât am negociat cu Uniunea Europeană prin domnul Boloș - celebrul ministru de finanțe și în guvernarea Ciolacu - un program cu Uniunea Europeană de reechilibrare a deficitului bugetar pe șapte ani, ca să ajungem la 3%. Doamnă, România - și domnule, scuzați-mă - România este o țară membră a Uniunii Europene, cu un ritm de dezvoltare și cu o /cadenţă de/ dezvoltare inferioară celorlalte economii. Economia Europeană nu este egală, e formată din țări cu niveluri diferite de dezvoltare. Conform teoriei economice primare, la asemenea nivel de dezvoltare și deficitele pot fi diferite, pentru că deficitul este /un mijloc/ de dezvoltare. Deci trebuia negociat altceva, nu mărimea deficitului, ci cum se folosește deficitul. Poți să ai 7, poți să ai 8 deficit, dacă îl folosești pentru dezvoltare, pentru investiții, e foarte bine, pentru că /.../ diferența de dezvoltare.
Dar dacă ți se impune un deficit nominal de 3%, România va fi condamnată să nu ajungă niciodată la media europeană din punct de vedere al dezvoltării. Deci sunt lucruri care trebuie rezolvate mult mai profund decât ce discutăm noi acum. Nu mai discutăm de faptul că acest program este imoral, că nu s-a făcut nimic în legătură cu cei care iau bani mulți, cu /.../ capital majoritar de stat, cu pensiile speciale și altele și altele. În schimb, s-a atacat obiectivul cel mai important al României, obiectivul demografic. România e o țară care pierde populație, ori tocmai aici s-au atacat mamele cu copii, concediile de naștere și așa mai departe. Mie mi se pare că sunt lucruri care depășesc orice analiză economică și, cu tot respectul, când cei care încearcă să găsească niște metode, haideți să avem TVA-ul înainte, TVA-ul după și așa mai departe, e foarte bine că să gândesc la asta, dar esența este alta. Acest program distruge, etapă cu etapă, economia României, care nu va mai putea să fie refăcută. Am pierdut, începând din 2024, avantajul aderării la Uniunea Europeană.

Din ce ne spuneți dumneavoastră, ne-o cam facem cu mâna noastră, pe românește, în condițiile în care, totuși, și guvernul anterior vorbea despre o reindustrializare a României, despre foarte mulți bani investiți în autostrăzi. Nu-i un paradox sau, până la urmă, care ar fi adevărul?

Vedeți dumneavoastră, marea declarație pe care o făcea domnul Ciolacu și meditatorul său în legătură cu 80% din deficit se bazează pe investiți e falsă. Uniunea Europeană a arătat că deficitul României se bazează pe creșterea salariilor și a numărului personalului bugetar guvernamental, cei care sunt în fel de fel de agenții, comitete, fel de fel de astea care sunt pe lângă guvern. Nu sunt investițiile. S-au investit niște bani în ceea ce înseamnă studiile de fezabilitate. Autostrăzile s-au făcut cu bani europeni, nu din deficitul bugetar al României. Deci România și-a cheltuit banii din buget nu pentru investiții, ci pentru acțiuni pe care trebuie să le numim cumpărare de voturi. S-a încercat să se cumpere voturi pentru alegeri pentru a-și menține cei care ne conduc și care ne-au condus pozițiile, dar această cumpărare de voturi nici măcar nu a dat rezultat. Au pierdut alegerile, dar, mă rog, pierdem noi. Deci, în condițiile de față, nu putem spune că România și-a cheltuit deficitul pentru investiții, nu. Sunt investiții făcute ori de capitalele multinațional sau privat, ori european. Investițiile românești sunt foarte slabe, iar acum apare niște lucruri absolut curioase. De exemplu, domnul ministru al învățământului - o personalitate celebră din punct de vedere științific - se întoarce la epoca pro-comunistă și dă învățătorilor și profesorilor norme pe oră, nu pe o normă didactică. Se vorbește despre marea problemă pe care o are învățământul României că participă la deficitul bugetar. Să-mi fie scuzat, dar învățământul nu intră în deficitul bugetar, e o formă de investiție de viitor. România poate să cheltuiască de zece ori mai mult, cu tot sacrificiul și am face toți sacrificiul, dacă am ști că ne educăm populația. Domnul ministrul al agriculturii declară că este inacceptabil ca România să exporte porumb și să importe carne pe porc, dar domnul ministrul al agriculturii este ministru al agriculturii de câtva timp, ori România face acest lucru de cel puțin 10 ani de zile. Acum s-a descoperit așa ceva. Deci progresul, restartarea pe care România trebuia să o facă după alegeri nu s-a făcut. Ne-am întors în același punct. Ori lucrul ăsta, vă spun sincer, pe mine, un om care sunt la sfârșitul carierei, a trecut prin fel de fel de funcții interne și internaționale, mă sperie, mă sperie, pentru că e prima oară când avem de-a face cu niște măsuri de natură strict contabile, fără nicio viziune economică, fără niciun fel de strategie de dezvoltare.

Dar, totuși, credeți că există soluții pentru redresare și care ar fi ele?

Doamnă, redesarea nu se face după azi pe mâine și nu se face pentru că vrea Uniunea Europeană ca să ne ducem la Bruxelles cu o foaie pe care scrie ce avem de făcut. Redesarea se face prin restructurare economică. România trebuie să facă o restructurare economică în sensul în care trebuie să reducă, așa cum vă spuneam, deficitul comercial. Este inacceptabil ca România să nu producă, să importe tot ceea ce consumă. Trebuie să dezvoltăm industria de procesare a materiei prime. Adică, dumneavoastră știți, o veste extraordinară acum două zile a apărut - în anul agricol 2024-2025, România este pe primul loc în Europa la exportul de grâu, porumb și floarea-soarelui. Dar nu-i de laudă, e de plâns. Adică noi aici suntem primii exportatori și primii importatori de carne și de ulei, de pâine congelată, n-avem industrie de prelucrare, avem resurse energetice și nu le punem în funcțiune, avem resurse minerale și le cedăm. Toate lucrurile astea trebuie să se întoarcă într-o industrie care să promoveze o valoare adăugată mai mare prin prelucrarea produselor interne și ridicarea gradului de tehnologizare. Ori /acest grad de/ retehnologizare este în pericol deocamdată, pentru că dacă cresc toate taxele pe industria și pe economia reală, de unde bani pentru retehnologizare? România mai are încă ceva foarte grav și va pierde în viitoarele luni. Competitivitatea internațională; exporturile românești nu mai au competitivitate, sunt prea scumpe, energia este prea scumpă, taxele sunt prea scumpe, toate lucrurile astea fac ca economia să nu performeze. Este un termen elegant: să nu performeze. De fapt, termenul este: să intre în criză, va intra în criză, deja suntem în criză într-o situație dificilă, pentru că probabil pe acest trimestru, al doilea nu vom avea creștere economică.

Nu vă simțim deloc optimist. Să punctăm noi, totuși, că industria auto din România cel puțin, este la un nivel performant și să așteptăm și următoarele două planuri, parcă două planuri.

/.../ nu aș vrea să stricăm ziua ca să vă contrazic. Industria auto în România este într-un mare pericol, pentru că industria auto din România depinde de comenzile care vin din Occident, unde industria auto este în criză. Noi suntem subcontractori ai industriei auto europene. Deci dacă aici nu se fac niște modificări, în sensul trecerii la formele moderne de automobile, vom avea probleme, iar deja sunt niște vești rele că multe din ramurile industriei auto românești pleacă în Maghreb. Deci atenție la tot ce se întâmplă, lucrurile nu sunt deloc promițătoare și cred că va trebui ca până la urmă să existe și în România acum o poziție care să depășească politicianismul. Nu prin lupte în parlament vom merge mai departe, ci prin niște idei care se vină din partea unor partide politice, din partea unor oameni angrenați politic, pentru că ceilalți din România, că sunt academicieni, că sunt profesori, că sunt orice, nu sunt ascultați, doar politica este ascultată. De acolo trebuie să așteptăm ceva și eu aștept în continuare ca să fiu optimist, cum ziceți dumneavoastră.

Da, trebuie să ne păstrăm optimismul, până la urmă, nu ne-au rămas foarte multe. La nivelul statisticii însă, vreau să punctez, nu să vă contrazic, dar la nivelul statisticii, măcar cele două uzine, de la Craiova și de la Mioveni se descurcă foarte, foarte bine. Vom mai sta de vorbă, promitem, mai ales după anunțarea celui de-al doilea plan de măsuri al guvernului Bolojan. Invitatul "Apelului matinal", profesor universar doctor Mircea Coșea, de la Academia de Studii Economice București./editor Florin Lepadatu/

Galați: Soarta combinatului, amânată încă o lună
Economie 07 Iulie 2025, 16:40

Galați: Soarta combinatului, amânată încă o lună

Potrivit deciziei Tribunalului Galați, în următoarele 30 de zile combinatul este ferit de executările silite.

Galați: Soarta combinatului, amânată încă o lună
Vânzările cu amănuntul au scăzut semnificativ în UE, nu și în România
Economie 07 Iulie 2025, 13:49

Vânzările cu amănuntul au scăzut semnificativ în UE, nu și în România

Eurostat arată o scădere mai mică în țara noastră decât media europeană, însă unii analiști cred că se poate vorbi deja de o...

Vânzările cu amănuntul au scăzut semnificativ în UE, nu și în România
AmCham: Măsurile anti-deficit trebuie ancorate într-o agendă de reforme
Economie 05 Iulie 2025, 16:38

AmCham: Măsurile anti-deficit trebuie ancorate într-o agendă de reforme

Camera de Comerț Americană în România a comentat deciziile economice anunțate de guvern pentru reducerea deficitului bugetar.

AmCham: Măsurile anti-deficit trebuie ancorate într-o agendă de reforme
Programul Start-Up Nation 4, deblocat
Economie 05 Iulie 2025, 09:35

Programul Start-Up Nation 4, deblocat

Programul Start-Up Nation 4 are o finanțare totală de peste 400 de milioane de euro din fonduri europene.

Programul Start-Up Nation 4, deblocat
Efectele majorării TVA pentru locuințele noi
Economie 04 Iulie 2025, 19:32

Efectele majorării TVA pentru locuințele noi

Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România atrage atenția asupra efectelor majorării TVA pentru locuințele noi...

Efectele majorării TVA pentru locuințele noi
Falimentul combinatului din Galați „ar afecta 10.000 de familii și economia țării”
Economie 04 Iulie 2025, 17:20

Falimentul combinatului din Galați „ar afecta 10.000 de familii și economia țării”

Autoritățile locale și parlamentari din Galați cer premierului și miniștrilor să intervină pentru salvarea combinatului din...

Falimentul combinatului din Galați „ar afecta 10.000 de familii și economia țării”
OMV Petrom anunță o nouă descoperire de gaze naturale la 70 km de Craiova
Economie 03 Iulie 2025, 21:19

OMV Petrom anunță o nouă descoperire de gaze naturale la 70 km de Craiova

Un nou zăcământ de gaze naturale a fost descoperit în România, la Spineni, la 70 km de Craiova, a anunțat joi Grupul OMV Petrom.

OMV Petrom anunță o nouă descoperire de gaze naturale la 70 km de Craiova
Ministrul de finanțe, optimist în ce privește reacția agențiilor de rating
Economie 03 Iulie 2025, 21:07

Ministrul de finanțe, optimist în ce privește reacția agențiilor de rating

Reprezentanții agenției de rating Fitch vor începe analiza pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar în a...

Ministrul de finanțe, optimist în ce privește reacția agențiilor de rating