Minorul de 13 ani implicat în crima din Timiş a fost internat pentru evaluări medicale
Surse juridice au indicat că băiatul a fost internat pentru evaluări medicale la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara.
Articol de Radio România Actualităţi, 26 Ianuarie 2026, 18:44
Minorul de 13 ani a fost dus într-o locaţie aleasă de familie şi este monitorizat de Protecţia Copilului Timiş, în baza măsurii de supraveghere specializată în familie pe care legea o prevede în asemenea cazuri.
Smaranda Marcu, purtătoarea de cuvânt a instituţiei: Legat de unde va rămâne copilul, este important, iarăşi de spus, în funcţie de rezultatele evaluărilor, se poate continua să rămână în familie sau se poate opta pentru instituţionalizarea sa, pentru alegerea unui centrul rezidenţial în care să stea temporar. Totul depinde de rezultatele evaluărilor care au loc.
Surse juridice au indicat că băiatul a fost internat pentru evaluări medicale la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, după ce mama l-a luat din casa bunicilor de la Sânmihaiu Român, unde duminică au avut loc ample proteste ale comunităţii faţă de faptul că minorul este liber doar pentru că are 13 ani, deşi este implicat într-o crimă, ne-a transmis corespondenta RRA Alina Bujancă./editor Florin Lepadatu/












