Ministrul mediului: Românii pierd, în medie, 4 ani din viață din cauza poluării aerului
"Apel matinal" - Invitat: ministrul mediului, Diana Buzoianu.

Articol de Radio România Actualităţi, 07 Iulie 2025, 09:30
Emisiunea: "Matinal" - Rubrica: "Apel matinal" - Realizatori: Daniela Petrican şi Cătălin Cîrnu
Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu au în vedere controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară, demarate cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Verificările făcute pentru a preveni, printre altele, incendiile frecvente care au loc în sezonul cald sunt efectuate de echipe din judeţe diferite, pentru a asigura imparţialitatea.
Se analizează respectarea autorizaţiilor de mediu, condiţiile de stocare a deşeurilor şi existenţa planurilor de intervenţie în caz de incendiu, iar rezultatele vor fi prezentate într-un raport naţional coordonat chiar de ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu, invitatul "Apelului matinal". Bună dimineaţa!
Bună dimineaţa! Mulţumesc pentru invitaţie.
Mulţumim că aţi acceptat-o. Revenim imediat la ceea ce spuneam. Dar avem o rugăminte: care este în acest moment situaţia de la Salina Praid?
În acest moment, dacă noi suntem în momentul de faţă cu raportul, mă rog, avem notele de constatare de la premier, şi urmează în zilele acestea să fie date ultimele observaţii din partea autorităţilor şi urmează să fie în zilele acestea lansat raportul corpului de control.
Nu s-a mai întâmplat nimic însă la Salina Praid, adică, toate etajele au rămas inundate şi se lucrează în continuare la...
Oricum acea zonă este o zonă în care uşor, uşor tavanul se surpă. Noi chiar când am fost pe teren acolo o bucată din tavan s-a surpat. Este mai degrabă o întrebare de când discutăm cu toţi experţii, nu dacă se va surpa tavanul şi cât de rapid se va surpa acest tavan, tocmai de aceea astăzi aproape toţi experţii cu care am discutat sunt de acord că acolo nu se va mai putea extrage sare în acea mină, ci va trebui să fie făcută o altă mină.
O altă mină tot sub competenţele celor de la Salrom?
Aici va trebui să răspundă colegul nostru Radu Miruţă, ministrul economiei.
Vorbeam de această amplă acţiune de control din ţară, respectiv, incendierea ilegală frecventă a deşeurilor, care duce adesea la niveluri de poluare inadmisibile, mai ales în marile oraşe. Astfel de situaţii pot fi controlate şi stopate?
Pe de o parte, ce mă interesează în calitate de ministru al Mediului este să găsim sisteme care să funcţioneze de verificare pentru absolut toate situaţiile. Am cerut să fie făcut un control tematic pe toate gropile de gunoi municipale, deşi sigur că în această perioadă există incendii în diverse gropi de gunoi şi ar fi fost poate o variantă mult mai simplă să ne ducem punctual pe acele gropi de gunoi. Dar am zis aşa: este nevoie, pentru că ştim că toată vara există acest risc crescut, să vedem încă de la bun început care au fost condiţiile, unde sunt respectate şi unde nu sunt respectate, să aplicăm imediat sancţiuni sau să dăm recomandările necesare, să ne asigurăm că putem să prevenim cât mai mult din incendiile care urmează să aibă loc, care ar urma să aibă loc dacă nu ar fi respectate măsurile. Deci, pentru prima dată în foarte mult timp facem inclusiv controale interjudeţene, adică, oameni care vin pe teren, care nu s-au mai dus acolo, oameni care nu au mai controlat acele gropi de gunoi, oameni noi, care se vor uita obiectiv la aceste gropi de gunoi.
Tot vorbim şi se vorbeşte de reducerea poluării sub toate aspectele, de la poluarea industrială chiar la cea casnică, până la urmă, poate deveni o prioritate naţională?
Da. Da, cu siguranţă. Şi vă spun şi de ce. De prea mult timp Ministerul Mediului se ocupă de poluare fără să se facă legătura, de fapt, cu sănătatea. Noi, de fapt, toate problemele sistemice de mediu pe care le avem se transformă, dacă nu sunt adresate, în probleme naţionale de sănătate. Şi aici trebuie noi, de fapt, să ajungem ca viziune. Ministerul Mediului, prin rezolvarea problemelor de mediu, pentru care are nevoie de resurse, este de fapt un minister care poate să prevină ani pierduţi din viaţa noastră. Este de fapt un minister care poate să prevină ani pierduţi din viața noastră. Știm deja că în medie românii pierd patru ani din viață din cauza poluării aerului. Ei bine, asta este miza când vorbim despre prevenirea poluării aerului. Să ne recâștigăm patru ani din viață. Și atunci, da, este o problemă națională care trebuie să fie adresată și cu resursele necesare, dar și cu ajutorul de la celelalte autorități care au și ele atribuții pe bucățica lor.
La nivelul pădurilor, cum ați descoperit România, în această funcție?
La nivelul pădurilor, noi suntem astăzi într-un amplu proces de reorganizare al Romsilvei. Noi avem să îi dăm un rol de management mult reformat, cu sisteme clare de performanță, criterii clare de performanță. Nu mai vreau să existe zeci de directorași care plimbă hârtii dintr-un loc în altul, am văzut, care iau sporuri și tot felul de beneficii de zeci de mii de euro. Pădurile din România au nevoie de oameni pe teren, pădurile din România au nevoie de o structură care să poată să ia rapid decizii și au nevoie de criterii de performanță clare. Pentru asta mă voi lupta. De asemenea, luăm în considerare și măsuri de siguranță suplimentară pentru oamenii care se expun la risc mergând pe teren. Pentru că am văzut, am vorbit cu pădurari care ne-au spus foarte clar că viața lor, de cele mai multe ori, în această luptă împotriva mafiei lemnului, este pusă în pericol. Și am văzut că au existat, din păcate, în România, tragedii, tragedii. Au existat pădurari care au fost omorâți, sute de pădurari care au fost amenințați, hărțuiți, bătuți. Deci, este clar că avem nevoie să dăm o mai mare siguranță oamenilor care sunt dispuși să protejeze păturile.
Da, chiar și pentru cei de la Apele Române am înțeles că intenționați să dotați personalul de control cu echipamente de tip bodycam. Cum veți face această investiție, având în vedere că instituțiile bugetare sunt obligate să reducă din cheltuieli?
Pe de o parte, mai întâi trebuie să fie modificată legislația. Pentru că astăzi, ca să cuprindă exact posibilitatea tuturor autorităților de control care ar avea nevoie de astfel de echipamente, să folosească astfel de echipamente. Deci, acesta ar fi un prim pas. Apoi, eu am cerut deja o analiză de buget care ar fi necesară pentru implementarea acestei program. Analiza de buget care a venit preliminară de la Apele Române vorbește de niște bugete relativ mici pentru beneficiul care ar fi acordat acestui mecanism, și anume, până la urmă, controlul foarte clar în care absolut toată lumea care este controlată știe că nu poate să amenințe, știe că nu poate să lovească sau să îmbrâncească oamenii, știe că nu se poate impune cu pumnul să ajungă să nu respecte legislația din România.
Pe de altă parte...
Şi inclusiv mai este și cealaltă monedă, să zicem așa, cealaltă față a monedei, și anume, în momentul de față, dacă un funcționar de la Apele Române își depășește atribuțile, gândiți-vă cum va mai face asta, cum va mai putea să abuzeze oricine în cadrul unui control și de atribuţii, dar și invers, din partea celor controlați să abuzeze împotriva autorităților, dacă se știe de la bun început că toată interacțiunea este filmată.
Iar cei de la Apele Române și ei probabil se vor mișca un pic mai repede, mai ales în cazul avizelor, care de cele mai multe ori întârzie, dar sunt deja proteste. V-ați confruntat cu protestele angajaților?
Am avut și în cadrul Ministerului Mediului proteste, am ascultat și, pe de o parte, chiar am fost de acord cu anumite argumente ale colegilor din... ale funcționarilor publici, mai ales din partea executivă, pentru că ei spuneau, vorbeau de niște diferențe foarte mari de salarii între anumite ministere, Ministerul Mediului clasându-se de altfel între ministerele care au salariile pe executiv dintre cele mai mici, deci, pot să înțeleg anumite argumente. În perioada următoare misiunea noastră va fi activitatea ministerului, astfel încât să dăm curs și unora dintre problemele care au ajuns la urechile mele, și anume: cu salariile acestea uneori sunt puşi să lucreze multe ore peste program, să realizeze și să ducă la bun sfârșit anumite proiecte. Deci, este clar că o parte din aceste lucruri vor trebui să fie adresate.
Mai avem un subiect despre care am vrea să vorbim, cel legat de urși. Din păcate, săptămâna trecută a fost o nouă situație tragică, provocată de atacul unei ursoaice, soldat cu încă un deces.
Bine, atacul întâi a fost al turistului, după care ursoaica a reacționat, ca să rămânem corecți; împușcată, absolut normal, extrasă de acolo.
Dar se poate măcar reduce numărul acestor atacuri, evident cu respectarea tuturor normelor legale?
Eu în acest moment analizez inclusiv o modificare a legislaţiei, care să permită acolo unde este un risc mai mare intervenţia, dar de asemenea să existe şi măsuri mult mai clare de prevenţie. Ce îmi doresc eu este să fie aplicate amenzile, care astăzi nu sunt aplicate, prin urmare, oamenii o parte dintre ei...
Se opresc în continuare să dea de mâncare şi să facă fotografii.
Se opresc în continuare, noi primim în continuare filmări cu oameni care sunt inclusiv cu copii în braţe care se opresc să facă fotografii, care se opresc să dea de mâncare acestor animale sălbatice. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu este vorba de nişte căţeluşi, este vorba de nişte animale sălbatice, care, iată, pot reprezenta un risc mortal pentru oamenii care se opresc să dea mâncare sau să facă fotografii. Trebuie să modificăm şi legislaţia pentru urşii care sunt habituaţi şi vin în oraşe, vin în comunităţi, pentru că astăzi primarii au un întreg proces care trebuie să fie parcurs. Trebuie să ne uităm la cum putem să ajutăm să fie o intervenţie care să țină cont şi de riscul comunităților respective, care se expun cu urși habituați, care coboară, dar trebuie de asemenea să găsim și un pachet echilibrat de măsuri de prevenție, garduri electrice, sisteme pentru gunoi care să nu poată să mai fie accesate de urși ca să nu mai există această tentație din partea lor să vină să mănânce din tomberoanele de pe lângă comunități.
Poate chiar și un buget pentru hrana animalelor.
El există deja, trebuie să vedem exact cum este folosit.
Vânători sunt, acum de fiecare dată vorbim despre schimbarea legislației și se schimbă și miniștrii, să sperăm că veți avea mai mult succes decât predecesorii dumneavoastră. La nivelul sistemului garanție-returnare, celebrul SGR, cum stau lucrurile, cum le-ați descoperit și dacă vă doriţi ceva în plus?
Ne dorim să extindem programul și de asemenea un focus foarte important pentru acest minister va fi să reușim să blocăm o parte din fraude. De ce? Pentru că un sistem în care lumea trebuie să aibă încredere este un sistem care nu permite unora să câștige nemeritat niște sume colosale. Deci, noi trebuie să avem și extinderea acestui program, dar trebuie să revenim și sigur că vor fi întotdeauna oameni creativi care vor încerca să fraudeze după ce a fost rezolvată o problemă cu alte tipuri de, cu alte modalități ilegale. Noi va trebui să fim întotdeauna atenți să blocăm parte din aceste fraude.
Și noi vom fi atenți la ce se va întâmpla, mai ales că sperăm că vom reveni într-o nouă discuție alături de dumneavoastră, mai ales că în acest moment cunoaștem amănuntul, programele Rabla rămân suspendate. Să aveți spor, succes și cu mulțumiri pentru prezența alături de noi./editor Florin Lepadatu/
Diana Buzoianu: Mulțumesc mult! O zi bună!/RADOR R