Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministrul educației: Sunt necesare reforme majore

Daniel David spune că vrea să redimensioneze sistemul de burse într-o manieră acceptabilă.

Ministrul educației: Sunt necesare reforme majore
Daniel David. Foto: Arhivă / Agerpres.

26 Iunie 2025, 18:28

Sunt 10 reforme majore care trebuie făcute în educație, a anunțat ministrul Daniel David, subliniindu-le în principal pe cele referitoare la curiculum.

În această săptămână vor fi aprobate planurile cadru pentru pilotare sistemică; în decembrie va fi lansată licitația pentru manualele de liceu, iar formarea profesorilor va începe anul viitor, în ianuarie, a anunțat, joi, ministrul Daniel David.

El a mai spus că după încheierea reformei la nivel de liceu, se va trece la reformarea învățământului primar și gimnazial cu ținte de implementare în anul școlar 2027-2028.

Situația fondului pentru burse

"România a devenit una dintre țările care oferă cel mai puternic sistem de burse în sistemul public. Ce am în minte? Ca să redimensionăm sistemul de burse într-o manieră acceptabilă, încerc să port discuția în zona financiară pe următoarele coordonate. În zona studenților, dacă noi ne raportăm - nu la salariul minim brut, ci la salariul minim net, vom avea o scădere a fondului de burse. Cu toate acestea, în propunerea pe care am făcut-o, reducerea fondului de burse, sigur că este sub anul 2024, dar este cu 10% mai mare decât ce am avut în anul 2023. În zona învățământului preuniversitar, am încercat să merg în aceeași logică. Măsurile pe care le discutăm s-ar putea să ne ducă inevitabil la o reducere a fondului de burse față de 2024. Dar în primele estimări pe care le facem în acest moment, totuși va fi de aproape 3 ori", a explicat Daniel David.

Conflict între două companii din domeniul salubrității, la Bacău
România 15 Februarie 2026, 17:59

Conflict între două companii din domeniul salubrității, la Bacău

Autoritățile au somat cele două firme să ajungă la o înțelegere.

Conflict între două companii din domeniul salubrității, la Bacău
Ministrul Apărării a discutat cu secretarul general al NATO despre întărirea flancului estic al Alianței
România 15 Februarie 2026, 16:25

Ministrul Apărării a discutat cu secretarul general al NATO despre întărirea flancului estic al Alianței

România trebuie privită ca un pilon central în regiunea Mării Negre, a spus Radu Miruță.

Ministrul Apărării a discutat cu secretarul general al NATO despre întărirea flancului estic al Alianței
Figurină din lut, veche de peste 7.500, descoperită lângă Sfântu Gheorghe
România 15 Februarie 2026, 15:17

Figurină din lut, veche de peste 7.500, descoperită lângă Sfântu Gheorghe

În sud-estul Transilvaniei sunt cunoscute doar 39 de puncte cu vestigii neolitice, iar astfel de piese sunt foarte rare.

Figurină din lut, veche de peste 7.500, descoperită lângă Sfântu Gheorghe
Târgu Mureș: Al treilea transplant cardiac din 2026
România 15 Februarie 2026, 14:36

Târgu Mureș: Al treilea transplant cardiac din 2026

Un bărbat de 51 de ani a primit inima unei femei de 37 de ani aflate în moarte cerebrală.

Târgu Mureș: Al treilea transplant cardiac din 2026
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu - Discuții cu oficiali din landul german Bavaria
România 15 Februarie 2026, 14:33

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu - Discuții cu oficiali din landul german Bavaria

S-a analizat posibilitatea introducerii de cursuri în limba română în școli din regiune pentru copiii comunității românești.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu - Discuții cu oficiali din landul german Bavaria
Nicușor Dan va participa la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington
România 15 Februarie 2026, 14:21

Nicușor Dan va participa la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington

Președintele a anunțat că România va avea statut de observator.

Nicușor Dan va participa la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington
Cod galben de inundații
România 15 Februarie 2026, 14:01

Cod galben de inundații

Sunt vizate bazinele hidrografice Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeș, Ialomiţa și Siret.

Cod galben de inundații
Guvernul ar putea adopta măsurile de relansare economică și reforma în administrația publică
România 15 Februarie 2026, 13:54

Guvernul ar putea adopta măsurile de relansare economică și reforma în administrația publică

Decizia este așteptată luni, la o întâlnire a coaliției de guvernare.

Guvernul ar putea adopta măsurile de relansare economică și reforma în administrația publică

Radio România

UCRAINA: Fostul ministru al Energiei, reținut în timp ce încerca să părăsească țara

TIMIȘOARA: Bărbat reținut la o săptămână după ce ar fi tâlhărit o benzinărie

ITALIA: Doi morți după o avalanșă produsă în Valle d’Aosta

CONSTANȚA: Profanarea unor morminte din Cuza Vodă, anchetată de polițiști