Mihai Dimian, propunerea PNL pentru ministerul educației
Propunerea premierului a fost validată de Biroul Politic Naţional al PNL.
Articol de Radiojurnal, 03 Martie 2026, 07:38
Rectorul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, Mihai Dimian, a fost desemnat pentru a prelua funcţia de ministru al educaţiei.
Propunerea premierului a fost validată de Biroul Politic Naţional al PNL, partid care îl susţine pe Mihai Dimian ca independent.
Profesorul universitar de la Suceava are, conform CV-ului, studii de licenţă în matematică şi fizică, titlu de doctor în inginerie electrică obţinut în Statele Unite, activitate de cercetare în Franţa, Statele Unite şi Germania, şi este conducător de doctorat la Universitatea Ştefan cel Mare.
Fostul ministru al educaţiei, Daniel David, a demisionat la finalul anului trecut, iar postul a fost preluat interimar de premierul Ilie Bolojan.
Viitorul ministru al educaţiei ar urma să îşi înceapă mandatul într-o perioadă marcată de nemulţumirile angajaţilor din învăţământ, cu perspectiva unor noi proteste anunţate de sindicate.













