Mesajul Papei Francisc în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 mai, ora 19:03) - Realizator: Mihaela Mihai - La Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din Capitală are loc, în aceste momente, Sfânta Liturghie oficiată de Papa Francisc. Mii de oameni s-au adunat şi în jurul catedralei, unde pot urmări ceea ce se întâmplă în interior pe mai multe ecrane instalate afară. Izabela Aivăncesei a stat de vorbă cu câţiva dintre ei.
-: Sunt foarte bucuroasă.
Reporter: Ce simţiţi în aceste clipe?
-: Emoţie. Sunt ortodoxă, dar am venit, pentru că am vrut.
Reporter: Eraţi curioasă?
-: Foarte curioasă.
Reporter: Şi l-aţi văzut pe Papa Francisc?
-: L-am văzut la televizor.
-: E un Papă foarte cool.
-: Mai modern faţă de cei de la creştini?
-: Are o gândire de viitor şi el chiar vrea să adune întreaga lume sub un singur gând de pace.
Reporter: Ce aţi trăit din nomentul în care aţi ajuns în acest punct?
-: Muzica te cuprinde, se simte pioşenie.
Realizator: Ultimul moment pe traseul din Capitală al Sfântului Părinte va fi o oprire în Piaţa George Enescu din faţa Ateneului Român, unde alte mii de români îl aşteaptă şi unde sunt pregătite şi mai multe momente artisitice.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 mai, ora 18:36) - Reporter: Îl vom auzi pe Suveranul Pontif rostind aici, la Catedrala Sfântul Iosif, în prezenţa a o mie de credincioşi din Catedrală, dar a altor zeci de mii în afară, pe străzile din vecinătatea Catedralei şi în Piaţa Revoluţiei şi Piaţa George Enescu.
Papa Francisc: Evanghelia pe care am ascultat-o ne introduce în atmosfera întâlnirii între două femei care se îmbrățișează și umplu totul de fericire și de laudă. Copilul tresaltă de bucurei și Elisabeta își binecuvântează verișoara pentru credința sa. Maria cântă minunile pe care Domnul le-a înfăptuit în slujitoarea sa umilă, printr-un măreț imn de speranță pentru cei care nu mai pot cânta pentru că și-au pierdut glasul. Cântarea ei de speranță vrea să ne trezească și pe noi și ne invită să o intonăm astăzi, oprindu-ne la trei aspecte importante pe care le deducem din contemplarea primei discipole: Maria merge, Maria întâlnește, Maria se bucură. Maria merge de la Nazaret la casa lui Zaharia și a Elisabetei. Este prima dintre călătoriile Mariei pe care ne-o povestește Scriptura, prima dintre multele ce vor urma, va merge din Galileea la Betleem, unde îl va naște pe Iisus. Va fugi în Egipt ca să își salveze copilul de Irod. Se va duce și la Ierusalim în fiecare an de Paște, până la ultimul Paște, în timpul căruia își va urma fiul până la calvar. Aceste călătorii au o trăsătură, nu au fost niciodată ușor de străbătut, au cerut curaj și răbdare. Ele ne învață că Prea Sfânta Fecioară știe ce înseamnă urcușurile, cunoaște urcușurile noastre, ne este soră de drum, pentru că are experiența oboselii, știe cum să ne ia de mână când întâlnim teren accidentat, când ne trezim în serpentinele cele mai abrupte ale vieții. Ca o mamă bună, Maria știe că iubirea progresează în lucrurile mici de fiecare zi. Iubirea și iscusința maternă sunt în stare să transforme o grotă de animale în casa lui Iisus, numai cu câteva scutece sărăcăcioase și cu un munte de tandrețe. Contemplarea Mariei ne îngăduie să ne îndreptăm privirea la atâtea femei, mame și bunici, de pe aceste meleaguri care, cu sacrificii neștiute, cu devotament și hotărâre, prăzmuiesc prezentul și țes visurile de mâine. Prin dăruire tăcută, dârză și neobservată nu se tem să își suflece mânecele și să ia asupra lor greutățile pentru a duce mai departe viața copiilor și a întregii familii, nădăjduind împotriva oricărei speranțe./eradu/atataru/ E o amintire vie faptul că în poporul vostru dăinuie şi pulsează un puternic sentiment de speranţă, în ciuda condiţiilor care o pot umbri sau care caută să o stingă. Privind la Maria şi la multe chipuri materne, să simţim mai profund şi lărgim spaţiul speranţei, care dă naştere viitorului. Să o spunem cu tărie, în lumea de lângă noi există spaţiu pentru speranţă. De aceea, Maria merge şi ne invită să mergem împreună. Maria întâlneşte, o întâlneşte pe Elisabeta, deja înaintată în vârstă, dar tocmai ea, cea în vârstă, vorbeşte despre viitor. Tocmai ea profeţeşte, împlută de Duhul Sfânt, o numeşte fericită, o numeşte fericită pe Maria, pentru că a crezut, anticipând ultima fericire din Evanghelie. Fericit cel ce crede! Iată, tânăra merge în întâmpinarea celei în vârstă, căutând rădăcinile, iar cea în vârstă renaşte şi profeţeşte despre cea tânără, dându-i viitor. Astfel, cei tineri şi cei în vârstă îşi dau întâlnire, se îmbrăţişează şi fiecare trezeşte ce e este mai bun în celălalt. Acesta este miracolul provocat de cultura întâlnirii, în care nimeni nu este respins ca rebut sau etichetat. Dimpotrivă, toţi sunt preţioşi, întrucât sunt indispensabili pentru a revela chipul Domnului. Fac asta pentru că nu le este frică să meargă împreună. Dumnezeu vine şi face minuni în poporul său. Chiar Duhul Sfânt ne încurajează să ieşim din noi înşine, din blocajele şi preocupările noastre egoiste, pentru a învăţa să privim dincolo de aparenţe şi a ne da posibilitatea de a cuvânta bine, de a spune cuvinte bune despre alţii, de a-i binecuvânta, mai ales despre atâţia fraţi ai noştri rămaşi singuri în faţa intemperiilor, lipsiţi nu doar de un acoperiş sau de o bucăţică de pâine, ci de prietenia şi căldura unei comunităţi care să-i îmbrăţişeze, să-i ocortească şi să-i găzduiască./asalar/atataru/ Cultura întâlnirii ne determină pe noi creştinii să trăim miracolul maternităţii bisericii, care îi caută, îi apără şi îi uneşte pe fii săi. În Biserică, unde se întâlnesc rituri diferite, atunci când nu au întâietate afilierea personală, propriei grup sau etnie, ci poporul care îl laudă împreună pe Dumnezeu, se întâmplă lucruri măreţe. Să o spunem din nou cu tărie: fericit cel ce crede! Şi, la fel, fericit cel ce are curajul de a crea întâlnire şi comuniune! Maria care merge să o întâlnească pe Elisabeta ne aminteşte unde a dorit Dumnezeu să locuiască şi să trăiască. Ne aminteşte care este sanctuarul său şi în ce loc îi putem asculta pulsul, anume, în mijlocul poporului său, acolo locuieşte, acolo trăieşte, acolo ne aşteaptă. Să fim conştienţi că pe noi ne invită profetul să nu ne temem, să nu ne descurajăm pentru că Domnul Dumnezeul nostru este în mijlocul nostru, El este un salvator puternic. Această certitudine, ca şi pentru Maria, ne dă dreptul să cântăm şi să tresăltăm de bucurie. Acesta este secretul creştin. Fără bucurie rămânem paralizaţi, sclavi ai mâhniilor noastre. Deseori problema credinţei nu constă în lipsa de mijloace, de structuri şi de cantitate, nici măcar în prezenţa celui care nu ne acceptă. Problema credinţei este lipsa bucuriei. Credinţa se clatină atunci când ne lăsăm duşi de valul tristeţei şi al descurajării. Când trăim în neîncredere, închişi în noi înşine, contrazicem credinţa, pentru că în loc să ne simţim fiii pentru care Dumnezeu face lucruri mari, reducem totul la măsura problemelor noastre şi uităm că nu suntem orfani. În tristeţe noi nu uităm că suntem orfani./rpatulea/atataru/ Maria ne vine în ajutor pentru că, în loc să micşoreze, glorifică, adică îl măreşte pe Domnul, îl laudă în Măreţia sa. Iată secretul bucuriei, Maria, mică şi umilă, porneşte de la măreţia lui Dumnezeu şi, în ciuda problemelor sale, care nu erau puţine, stăruie în bucurie, pentru că se încrede cu totul în Domnul. Ea ne aminteşte că Dumnezeu poate înfăptui întotdeauna minuni, dacă rămânem deschişi faţă de El şi dacă suntem la fel faţă de fraţii noştri. Să ne gândim la mărturisitorii de seamă ai acestor meleaguri, oameni simpli care s-au încredinţat lui Dumnezeu în mijlocul persecuţiilor. Nu şi-au pus speranţa în lume, ci în Domnul, şi aşa au mers mai departe. Aş vrea să le mulţumesc acestor umili învingători, acestor sfinţi de alături care ne arată calea. Lacrimile lor nu au fost fără rost, au fost rugăciuni care s-au ridicat la Cer şi au udat la rădăcină speranţa acestui popor. Dragi fraţi şi surori, Maria merge, întâlneşte şi se bucură, pentru că a purtat ceva mai mare decât ea însăşi, a fost purtătoarea unei binecuvântări. Ca şi ea, nici noi să nu ne temem să fim purtătorii binecuvântării de care România are nevoie. Voi să fiţi promotorii culturii întâlnirii, care să dezmintă indiferenţa şi diviziunea şi să permită acestui pământ să cânte cu tărie milostivirile Domnului!
Reporter: Aceasta a fost Omilia Papei Francisc, rostită în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, în cadrul primei Liturghii pe care o oficiază în România, în cele trei zile de vizită care au început astăzi