Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Măsuri pentru reducerea birocrației din sistemul sanitar

Autorităţile sanitare vor ca în următoarele trei luni să finalizeze toate modificările legislative care vor reduce birocraţia din sistemul sanitar.

Președintele CNAS, Laurențiu Mihai. Foto: Marilena Frâncu.

Articol de Marilena Frâncu, 11 Ianuarie 2018, 18:41

Autorităţile sanitare vor ca în următoarele trei luni să finalizeze toate modificările legislative care vor reduce birocraţia din sistemul sanitar.

Anunţul a fost făcut astăzi într-o conferinţă de presă de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Laurenţiu Mihai.

El a spus că una dintre modificări le va da dreptul medicilor de familie să prescrie reţete compensate în baza scrisorilor medicale primite de la specialiştii din spitale, fără să mai existe pericolul unei imputări viitoare, aşa cum se întâmpla până acum.

Laurenţiu Mihai: Obligaţia medicului din spital este să emită atât scrisoarea medicală, cât şi reţetă. Se mai întâmpla că nu se emitea şi reţeta, astfel încât pacientul ajungea cu scrisoarea medicală la medicul de familie, era obligaţia, şi legală, şi morală, a medicului de familie să scrie o reţetă comensată pentru pacient, conform indicaţiilor din scrisoarea medicală, numai că se ajungea că îi e imputată medicului de familie acea reţetă în specialitatea în care el nu avea competenţă să o emită. Se redefineşte medicul prescriptor, astfel încât medicul de familie să poată emite respectiva reţetă numai pe baza scrisorii medicale fără să-i mai fie imputat.

Realizator: Reprezentanţii medicilor de familie au salutat propunerile CNAS, însă au subliniat că încă aşteaptă un răspuns din partea Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte reducerea documentelor care le sunt solicitate.

Aproape toţi medicii de familie au semnat actele adiţionale de prelungire a contractului cu casele de asigurări de sănătate şi cele pe perioadă determinată.

Ei sunt însă în continuare nemulţumiţi de subfinanţare, de birocraţie şi de deficienţele sistemului informatic şi au spus că pe viitor vor găsi alte forme de protest, dacă nu le vor fi rezolvate revendicările

"Interzicerea totală a telefonului funcționează rareori, trebuie să le oferim copiilor pasiuni offline"
România 18 Martie 2026, 15:06

"Interzicerea totală a telefonului funcționează rareori, trebuie să le oferim copiilor pasiuni offline"

Campania Radio România „Stai sigur pe net”/ Invitat: Evelina Cîrciu, directorul adjunct al Colegiului "Dr. Ioan Meșotă din...

"Interzicerea totală a telefonului funcționează rareori, trebuie să le oferim copiilor pasiuni offline"
Educația pentru siguranța online și utilizarea IA "trebuie să înceapă încă de la grădiniță"
România 18 Martie 2026, 14:33

Educația pentru siguranța online și utilizarea IA "trebuie să înceapă încă de la grădiniță"

Campania Radio România „Stai sigur pe net”/ Invitat: Silvia Bogdan, președinta "Şcolii de Valori" și reprezentantă a...

Educația pentru siguranța online și utilizarea IA "trebuie să înceapă încă de la grădiniță"
Conducerea PNL va analiza modul în care funcţionează coaliţia de guvernare
România 18 Martie 2026, 14:17

Conducerea PNL va analiza modul în care funcţionează coaliţia de guvernare

În ultimele zile au apărut tot mai multe divergenţe între PSD, PNL, USR şi UDMR, în special în privinţa alcătuirii bugetului.

Conducerea PNL va analiza modul în care funcţionează coaliţia de guvernare
Scriitoarea Ana Blandiana avertizează asupra amplificării discursului de ură în mediul online
România 18 Martie 2026, 13:41

Scriitoarea Ana Blandiana avertizează asupra amplificării discursului de ură în mediul online

Ana Blandiana a vorbit despre ceea ce a numit vulgaritatea sufletului şi a atras atenţia că lipsa culturii civice favorizează...

Scriitoarea Ana Blandiana avertizează asupra amplificării discursului de ură în mediul online
Bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a fost aprobat de parlamentarii din comisiile reunite
România 18 Martie 2026, 13:02

Bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a fost aprobat de parlamentarii din comisiile reunite

La audieri, ministrul Oana Ţoiu a declarat că deşi bugetul este mic, va asigura îndeplinirea priorităţilor în plan extern,...

Bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a fost aprobat de parlamentarii din comisiile reunite
Se extind programele de screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi cel colorectal
România 18 Martie 2026, 12:58

Se extind programele de screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi cel colorectal

Bugetul pentru programele naţionale de sănătate dedicate screeningului şi prevenţie ajunge la 1,2 miliarde de lei.

Se extind programele de screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi cel colorectal
4 membri ai echipajului remorcherului scufundat în Portul Midia sunt daţi dispăruţi, iar un altul a murit
România 18 Martie 2026, 12:52

4 membri ai echipajului remorcherului scufundat în Portul Midia sunt daţi dispăruţi, iar un altul a murit

Remorcherul aparţine companiei Midia Marine Terminal şi s-a scufundat în timpul manevrelor de asistenţă la descărcare...

4 membri ai echipajului remorcherului scufundat în Portul Midia sunt daţi dispăruţi, iar un altul a murit
Operațiuni de căutare și salvare în Portul Midia
România 18 Martie 2026, 11:29

Operațiuni de căutare și salvare în Portul Midia

Un remorcher s-a răsturnat în timpul manevrelor portuare. Accidentul s-a soldat deja cu o victimă.

Operațiuni de căutare și salvare în Portul Midia

Radio România

SATU MARE: Motociclist de 73 de ani, resuscitat de paramedici după ce a fost găsit inconștient într-un șanț

BACĂU: Accident cu 3 răniți, provocat de un șofer fără permis care a fugit de polițiști

1.500 de arbori vor fi plantați în Galați, în cadrul campaniei de primăvară

Sindicaliștii îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat: Forţa noastră stă în unitate