Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Marii producători agricoli "pot fi impozitaţi din 2013"

Autorităţile lucrează la un proiect care prevede impozitarea din 2013 a vânzării de produse agricole în pieţe. În 2012 veniturile din agricultură şi banii din proiecte europene nu se impozitează.

Marii producători agricoli "pot fi impozitaţi din 2013"
Foto: Agerpres.

Articol de Oana Negrea, Sfântu Gheorghe, 21 Martie 2012, 19:15

Ministerul agriculturii şi ministerul finanţelor au demarat discuţii în vederea elaborării unui nou sistem de impozitare a veniturilor din agricultură, a anunţat miercuri la Sfântul Gheorghe secretarul de stat în ministerul agriculturii, Tanczos Barna.

El a explicat că ministerele lucrează la un proiect care ar putea intra în vigoare în 2013 şi care să prevadă impozitarea vânzării de produse agricole în pieţe.

Toţi cei care desfăşoară o activitate agricolă ca persoane fizice autorizate, firme, întreprinderi individuale, asociaţii familiale şi care produc pentru piaţă, deci au un volum de activitate comercială semnificativ, trebuie să intre în rândul plătitorilor de impozite, a spus secretarul de stat în ministerul agriculturii.

Agricultorii individuali şi cei care s-au înregistrat ca persoane fizice autorizate nu vor plăti impozit pe venit în acest an.

Vestea bună a venit prin intermediul unei circulare a ministerului finanţelor, în urma discuţiilor purtate cu ministerul agriculturii şi după ce numeroşi fermieri care s-au înregistrat ca persoane fizice autorizate, pentru a putea accesa fonduri europene şi nu pentru a face comerţ, s-au trezit cu Fiscul la poartă, cerându-li-se să plătească impozit pe venit, spune şeful Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.

"Noi am ajuns în situaţia în care milităm pentru a atrage mult mai multe fonduri europene, implicit milităm pentru ca gospodarul să se facă PFA sau întreprinderi individuale sau întreprindere familială, ca să poată să acceseze aceste fonduri şi am ajuns în situaţia în care pur şi simplu începeau să refuze, din teama de a intra la fiscalizare, de a plăti impozit. Au zis, pur şi simplu, că nu merită", a declarat Konczei Csaba.

Agricultorii cu PFA care au plătit impozit "pot cere restituirea acestuia"

Deputatul Edler Andras a fost unul dintre cei care a sesizat inadvertenţa şi a intervenit pentru neimpozitarea acestor producători.

El spune că persoanele fizice autorizate nu vor trebui în acest an să plătească impozit nici pe venit, nici pe sprijinul guvernamental şi nici pe banii europeni primiţi prin proiecte.

"Cei care realizează venituri în agricultură, fie ca persoane fizice, fie ca persoane fizice autorizate, nu trebuie să plătească impozit pentru aceste venituri", a declarat Edler Andras.

Acesta mai spune că agricultorii cu PFA care au plătit până acum impozit pe venit către stat pot solicita restituirea acestuia.

Directorul Direcţiei Finanţelor Publice Covasna, Ambrus Attila, a menţionat însă că scutirea de la plata impozitului pe venit nu presupune şi scutirea de la celelalte obligaţii de evidenţă contabilă.

"Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că asta nu-l scuteşte pe agent sau pe contribuabil de la evidenţele fiscale, de a face evidenţele fiscale şi contabilitate în partide simple.

"Ca atare, veniturile nete sau profitul realizat de activitatea respectivă trebuie să fie declarată numai că nu sunt impozabile", a declarat Ambrus Attila.

Impozite pentru fermerii care lucrează la scară mare

Lucrurile s-ar putea schimba anul viitor, pentru că ministerul agriculturii şi ministerul finanţelor lucrează la un nou sistem de impozitare a veniturilor din agricultură.

Tanczos Barna, secretar de stat în ministerul agriculturii, spune că sunt vizaţi de fisc agricultorii şi fermierii care lucrează la scară mare, cu scopul de a valorifica producţia şi nu micii producători care au firme de subzistenţă.

Aceştia din urmă ar putea scăpa în continuare de impozitare.

"Cei care desfăşoară activităţi agricole ca persoane fizice produc pentru piaţă, au un volum de activitate semnificativ, trebuie să intre în rândul celor care plătesc impozit.

"Veniturile din agricultură nu trebuie să facă notă discordantă în cazul în care această activitate este desfăşurată cu scop comercial. Vorbim, încă o dată, despre cei care deţin zeci, sute de hectare de teren, mii de hectare, deţin zeci sau sute de animale", a declarat Tanczos Barna.

Acesta a mai spus că propunerea a fost discutată cu reprezentanţii fermierilor iar aceştia sunt şi ei de acord să intre într-un sistem de evidenţă şi impozitare corect.

Dacă proiectul va fi definitivat şi aprobat până în vară, atunci ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor.

Dacian Cioloş a schiţat problemele majore din agricultura UE
În lume 08 Decembrie 2011, 19:45

Dacian Cioloş a schiţat problemele majore din agricultura UE

La Marsillia comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a schiţat problemele majore din domeniu, între care lipsa...

Dacian Cioloş a schiţat problemele majore din agricultura UE
Autoritățile, mesaje cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
România 15 Martie 2026, 16:03

Autoritățile, mesaje cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni

Duminică, 15 martie, este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Autoritățile, mesaje cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, ilegală şi extrem de periculoasă
România 15 Martie 2026, 15:16

Igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, ilegală şi extrem de periculoasă

În judeţul Giurgiu, primul incendiu din acest an a afectat 5 hectare de vegetaţie uscată iar pompierii au fost nevoiţi să...

Igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, ilegală şi extrem de periculoasă
VIDEO: Incendiu puternic la biserica din Puchenii Mari, monument istoric
România 15 Martie 2026, 12:08

VIDEO: Incendiu puternic la biserica din Puchenii Mari, monument istoric

UPDATE: Incendiul care a izbucnit la biserica monument istoric „Sfântul Nicolae” a fost lichidat, turla principală fiind...

VIDEO: Incendiu puternic la biserica din Puchenii Mari, monument istoric
Diana Buzoianu: Vor fi plantați cu prioritate arbori rezistenți la caniculă și secetă
România 15 Martie 2026, 11:57

Diana Buzoianu: Vor fi plantați cu prioritate arbori rezistenți la caniculă și secetă

Ministrul Mediului a anunţat o schimbare majoră de strategie în campaniile de reîmpădurire.

Diana Buzoianu: Vor fi plantați cu prioritate arbori rezistenți la caniculă și secetă
Ministrul Bogdan Ivan: România are stocuri de combustibil pentru aproape 4 luni fără importuri
România 15 Martie 2026, 11:47

Ministrul Bogdan Ivan: România are stocuri de combustibil pentru aproape 4 luni fără importuri

Ministrul a precizat că doar în cazul în care nu există o alternativă la aprovizionarea cu petrol vor fi folosite rezervele...

Ministrul Bogdan Ivan: România are stocuri de combustibil pentru aproape 4 luni fără importuri
Satu Mare: incendiu de vegetație pe raza localității Racșa
România 15 Martie 2026, 11:39

Satu Mare: incendiu de vegetație pe raza localității Racșa

UPDATE: Incendiul de vegetaţie de pe raza localităţii Racşa în judeţul Satu Mare s-a extins.

Satu Mare: incendiu de vegetație pe raza localității Racșa
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în județul Covasna
România 15 Martie 2026, 09:27

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în județul Covasna

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni coincide cu împlinirea a 178 de ani de la izbucnirea Revoluției Pașoptiste în Ungaria.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în județul Covasna

Radio România

Oscar 2026: „One Battle After Another” domină gala și câștigă premiul pentru cel mai bun film

Oscar 2026: „One Battle After Another” domină gala și câștigă premiul pentru cel mai bun film

Oscar 2026: „One Battle After Another” domină gala și câștigă premiul pentru cel mai bun film
BIHOR: 2 morți după prăbușirea unei parapante cu motor

BIHOR: 2 morți după prăbușirea unei parapante cu motor

BIHOR: 2 morți după prăbușirea unei parapante cu motor
USR anunţă că nu va depune şi nu va vota amendamente la Legea bugetului

USR anunţă că nu va depune şi nu va vota amendamente la Legea bugetului

USR anunţă că nu va depune şi nu va vota amendamente la Legea bugetului
Din cauza poluării cu produse petroliere, Moldova instituie stare de alertă pe bazinul fluviului Nistru