Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Made in România

Bursa de Valori a lansat "Made în Romania", un proiect de promovare şi îndrumare a companiilor cu potenţial de creştere în ţara noastră

Articol de Iulian Olescu, 09 Februarie 2017, 01:31

Bursa de Valori a lansat "Made în Romania". Prin intermediul acestui program, BVB şi partenerii săi vor sprijini cele 15 companii selectate prin intermediul unor programe de pregătire în domenii de interes, cum ar fi aspecte legate de marcă, tehnici de vânzare şi marketing, dezvoltarea de produse, consultanţă în management, alternative de finanţare, raportare financiară, relaţia cu investitorii sau procesul de listare la bursă.

Proiectul îşi propune să identifice viitoare motoare de creştere pentru economia românească şi nu numai, după cum precizează preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel.

Lucian Anghel: "Încercăm să identificăm companii care sunt mai puţin cunoscute în prezent. Se vorbeşte, poate, mai puţin sau chiar deloc despre ele, dar care au performanţe extraordinare şi care au un potenţial de creştere şi de dezvoltare mult peste medie.

Sperăm ca într-un anumit orizont de timp aceştia să transforme, dacă nu toţi măcar cât mai mulţi, în lideri nu doar naţionali ci chiar şi regionali. Din păcate, România nu are astfel de lideri regionali, dacă ne uităm la Ungaria, Polonia, Cehia, au astfel de lideri regionali, România nu îi are. Şi cred că pe anumite domenii IT&C, biotehnologie, retail, comerţ online, multe alte segmente cu un potenţial de creştere extraordinar în viitor, credem că avem şi noi potenţial ca ţară să dezvoltăm astfel de lideri importanţi, care să creeze locuri de muncă, să ajute la dezvoltarea economică şi, de ce nu, să crească prestigiul României la nivel internaţional."

Programul "Made in Romania" include mai multe etape. astfel, până în data de 19 februarie un comitet de nominalizare format din experţi locali implicaţi în mod activ în comunitatea antreprenorială şi de afaceri din ţara noastră va propune numele companiilor nominalizate, însă antreprenorii şi reprezentanţii firmelor vor avea posibilitatea să-şi prezinte şi propriile nominalizări prin intermediul unui formular disponibil pe site-ul proiectului bvbleague.ro.

În a doua etapă, până pe 21 februarie, va fi întocmită o listă scurtă de 50 de companii care vor ajunge în faza finală.

Lucian Anghel spune că se aşteaptă la peste 100 de nominalizări şi speră ca măcar câteva dintre firmele selectate să folosească, ulterior, instrumentele de finanţare oferite de piaţa de capital.

Lucian Anghel: "Cei 15 candidaţi finali for fi anunţaţi până la finele lunii martie. Cele 15 companii vor beneficia de asistenţă gratuită pe diverse domenii. Evident, unul dintre domenii va fi inclusiv finanţarea prin instrumentele oferite de Bursă. Aici nu doar discutăm de oferte publice iniţiale, ci discutăm inclusiv de emiterea de obligaţiuni listate la Bursă. O parte din ele, probabil, vor utiliza şi piaţa de capital, ca o sursă importantă de finanţare în viitor."

Juriul special va alege 14 companii care vor beneficia de avantajele oferite de acest program, iar cea de-a 15-a va fi desemnată prin votul publicului.

VIDEO: Secretarul general al OCDE, primit de premierul Ilie Bolojan
România 16 Martie 2026, 11:03

VIDEO: Secretarul general al OCDE, primit de premierul Ilie Bolojan

UPDATE: România trece printr-un proces de schimbare a modului în care sunt gestionate finanţele publice şi politicile...

VIDEO: Secretarul general al OCDE, primit de premierul Ilie Bolojan
Reprezentanţii companiei OMV, primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan
România 16 Martie 2026, 10:17

Reprezentanţii companiei OMV, primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan

Creşterea de tarife la pompă a deteminat mai multe ţări europene să impună plafoane de preţ pentru a limita creşterile rapide...

Reprezentanţii companiei OMV, primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan
6,2% din PIB, ţinta de deficit asumată de Guvern pentru 2026
România 16 Martie 2026, 10:12

6,2% din PIB, ţinta de deficit asumată de Guvern pentru 2026

Creşterea economică luată în calcul este de un procent, potrivit proiecţiei bugetare.

6,2% din PIB, ţinta de deficit asumată de Guvern pentru 2026
Parlamentarii mai pot depune amendamente la proiectul de buget până luni după amiază
România 16 Martie 2026, 09:40

Parlamentarii mai pot depune amendamente la proiectul de buget până luni după amiază

Senatorii şi deputaţii mai pot depune amendamente la proiectul de buget până luni, la ora 13:00, pentru că după-amiază actul...

Parlamentarii mai pot depune amendamente la proiectul de buget până luni după amiază
Bihor: Două persoane și-au pierdut viața într-un accident cu parapanta
România 16 Martie 2026, 08:55

Bihor: Două persoane și-au pierdut viața într-un accident cu parapanta

Un bărbat de 52 de ani și o tânără de 19 ani și-au pierdut viața în accidentul din apropierea localității Olosig.

Bihor: Două persoane și-au pierdut viața într-un accident cu parapanta
Începe simularea evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a
România 16 Martie 2026, 08:31

Începe simularea evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a

De luni începe simularea evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a, cu prima probă la Limba şi Literatura Română.

Începe simularea evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a
Informații din trafic
România 16 Martie 2026, 08:27

Informații din trafic

Se circulă fără restricţii pe drumurile ţării.

Informații din trafic
Bugetul României pe 2026 intră în dezbaterea Parlamentului
România 16 Martie 2026, 07:20

Bugetul României pe 2026 intră în dezbaterea Parlamentului

Termenul pentru depunerea amendamentelor se încheie luni, când sunt programate şi primele dezbateri în comisiile de...

Bugetul României pe 2026 intră în dezbaterea Parlamentului

Radio România

România trimite un nou transport de materiale în Republica Moldova pentru combaterea poluării de pe Nistru

Două noi lozuri, Trifoi norocos şi Loz bonus, lansate de Loteria Română

Două noi lozuri, Trifoi norocos şi Loz bonus, lansate de Loteria Română

Două noi lozuri, Trifoi norocos şi Loz bonus, lansate de Loteria Română
Gheorghe Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei Farul Constanța

Gheorghe Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei Farul Constanța

Gheorghe Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei Farul Constanța
OCDE, recomandări pentru România: Îmbunătățirea eficienței cheltuielilor și extinderea bazei de impozitare